Noi si ei. Sau despre paie si birne.

Intimplarea face ca manifestatiile din ultimile zile sa fi coincis cu citeva alte intimplari ceva mai private (cel putin o parte dintre ele). Mi-a fost imposibil sa nu fac legatura intre ele, sa nu le privesc in oglinda.

Despre Piata Universitatii si miscarile similare din alte orase n-o sa spun prea multe. Esenta mi se pare faptul ca ele au ajuns sa exprime, sub fatete din cele mai diverse, nemultumirea romanilor cu actuala stare de fapt, in special atunci cind vine vorba despre politica. Poate cel mai elocvent slogan a fost cel cu “PDL=USL=MIZERIE”. Treburile Romaniei au fost si sint prost/neglijent/fraudulos gestionate de un grup restrins de politicieni si acest lucru nu mai este acceptabil.

De partea cealalta, cele citeva intimplari/observatii despre care vorbeam:

- povestea lui Vlad Stroescu despre biciclisti si soferi/taximetristi o puteti citi la el pe blog

- dus acum 2 zile 3 sacose de reciclabile la tomberoanele dedicate din intersectie, ocazie cu care am observat doua fenomene. Primul, a oprit tramvaiul in statie si din el a coborit un puhoi de lume. Jumatate din cei care au coborit au traversat strada pe rosu blocind traficul in toata intersectia (oricit de nesimtit, nu vad nici macar un sofer de Bucuresti in stare sa treaca cu masina peste 20 de oameni). Al doilea, in timp ce separam cu grija reciclabilele, fiecare in tomberonul potrivit, un nene a venit relaxat si a aruncat o sticla in cel dedicat plasticelor. Care sticla, atunci cind a ajuns la fundul tomberonului, s-a lovit de o alta sticla, semn ca nu era prima care ajungea acolo.

- in drumul spre reciclare am trecut prin fata sediului PNL de la poalele blocului in care locuiesc. In fata sediului, ca in multe alte dati, tineri PNListi iesiti la o tigare (deh… nu mai e civilizat sa fumezi in interior, sa-i deranjezi pe altii). Care tigare, ajungind ea doar chistoc, a fost aruncata pe jos cu toate ca la 2 metri mai incolo se afla un cos de gunoi. Gol. M-am uitat cu atentie.

- zilele astea Andreea a avut surpriza de a fi tratata ciobaneste de patronul firmei de hosting pentru simplul fapt ca si-a exprimat pe Twitter dezamagirea de a avea blogul picat o zi intreaga din cauza unei erori tehnice a celor de la hosting. Despre asta vor urma amanunte intr-o postare viitoare, merita totusi mentionata reactia respectivului patron din momentul in care l-a anuntat ca vom renunta la colaborare: “Drum bun si cale batuata,Noi nu suferim.” (citatul este exact, inclusiv greselile de ortografie si punctuatie)

- tot zilele astea, tot Andreea, a avut surpriza sa descopere ca ani de zile, cheltuind sume destul de importante de bani, si-a facut analize medicale de forma. Ajunsa in sfirsit la un medic demn de numele asta, a constat ca este intrebata cu uimire: “cum, dar analizele astea nu ti le-a mai recomandat nimeni? nu ti-a mai povestit nimeni in amanunt despre problema asta si ailalta? n-a mai observat nimeni ca ai problema asta si, dupa cum arata, e destul de veche?”. Sa ne intelegem, pina acum n-a fost la cabinetul din coltul ulitei din Cucuieti, ci la clinici cu nume sonore si medici ce se dau importanti. Atit de importanti incit tu, nespecialist, nu ai alta sansa decit sa-i crezi.

Linga astea puteti adauga eternele nesimtiri din trafic, galagia de prost gust si tembel alarmista din mass-media, idiotii care urineaza pe peretele blocului sau, si mai interesant, pe husa motocicletei, vecinii exasperanti care si-au luat ciine dar nu stau cu el acasa si potaia latra/schelalaie in continuu cit lipsesc ei (17 ore in continuu, pe ceas, fara nici o exagerare) si tot asa.

Pai… daca pun cele doua lucruri fata in fata, nu iese tocmai bine la socoteala. Nu poti sa ceri fara sa dai. Sau poti, dar nu prea meriti sa primesti. Romania nu e doar problema lor, e si problema noastra. M-a bucurat sa aflu de la Vulpoi ca unul dintre sloganurile Pietei Universitatii a fost “Singura solutie/Propria evolutie”.

Stiu ca e deja un cliseu si, ca orice cliseu, si-a pierdut forta si credibilitatea, dar trebuie sa ne reparam mai intii pe noi. Noi, astia mici de pe strada, de la birou, din cutiile noastre de chibrit meschine pe care le-am mostenit de la comunisti. Trebuie sa invatam politetea, zimbetul amabil, rabdarea inteligenta, respectarea regulilor de dragul ordinii si eficientei, nu de frica pedepsei, curajul de a ne revolta inteligent si civilizat atunci cind regulile sint absurde, capacitatea de a dialoga, de a negocia, de a ajunge la un compromis rezonabil. Altfel, chiar si daca ne cadoriseste Pronia Cereasca cu un set perfect de conducatori, tot n-ajungem nicaieri. Eventual ii stricam si pe ei.

In loc de concluzie… singura solutie, propria evolutie (multumesc Vulpoiule pentru asta).

 

Idee :)

Tocmai mi-a trasnit o idee de proiect de lege pentru reglementarea manifestatiilor, mitingurilor si grevelor:

Art. 1. In fiecare oras se va construi/desemna un spatiu pentru desfasurarea protestelor, proiectat/selectat corespunzator.

Art. 2. Desfasurarea oricarei forme de protest cu mai mult de 3 oameni in afara acelui spatiu este interzisa si se pedepseste cu munca in folosul comunitatii.

Art. 3. Autoritatile sint obligate sa acorde autorizatia de desfasurare a protestului in maxim 5 zile lucratoare.

Art. 4. Persoanele vizate de protest, dupa cum reiese din cererea de autorizare depusa de protestatari, nu mai mult de cinci, sint obligate sa se afle la fata locului pe toata durata protestului. Pentru a se evita vatamarea acestora, ei vor fi izolati de protestatari, fara a pierde insa contactul vizual si auditiv cu acestia.

Art. 5. Pe toata durata protestului, accesul fortelor de ordine este interzis in spatiul de desfasurare a procesului, exceptie facind doar cazurile de forta majora (periclitarea sigurantei celor vizati de protestatari sau pericolul aparitiei violentei in masa). In cazul incidentelor minore, multimea va fi lasata sa se auto-gestioneze.

Art. 6. Participantii la protest nu pot parasi locul protestului pina la finalizarea acestuia, exceptie facind urgentele medicale, iar la final curatenia locului de desfasurare este de responsabilitatea protestatarilor.

Ei? Sustine cineva? E serios. Si nu, nu o sa generez o cauza/petitie pe Facebook pentru asta.

 

Satisfactii

Nu stiu altii cum sint, da’ pentru mine una din cele mai mari bucurii este sa vad ca rezultatele muncii mele produc nu doar multumire ci merg pina la entuziasm. Acel moment in care beneficiarul a ceea ce faci iese din rutina “multumim pentru treaba bine facuta” si face un pas in plus, isi lasa incintarea sa se manifeste, este de nepretuit. Tocmai mi s’a intimplat asta acum citeva ore dupa o saptamina de sapaturi, frustrari, dubii legate de capacitatea mea de intelegere si, din fericire, revelatia de final cind toate piesele puzzle’ului s’au asezat cuminti la locul lor. Daca totul s’ar fi terminat doar cu rezolvarea problemei, tot as fi fost incintat. Dar faptul ca si cei pentru care imi storsesem creierii mi’au impartasit euforia a dus lucrurile la un cu totul alt nivel.

Eh, dar nu ca sa ma laud cu realizarile mele m’am apucat sa scriu postarea asta (aiurea, Dragoane, cine crezi tu ca te mai crede?). Intimplarea asta mi’a adus aminte de discutii mai vechi, discutii care mi’au marcat evolutia, care m’au facut sa fiu ceea ce sint.

Acum multi ani, din ce in ce mai multi (lucru destul de natural de altfel), undeva intr’un apartament din Baicului (daca nu ma insel asupra momentului) lua nastere ceea ce repede s’a numit OOP (care OOP, pe linga Object Oriented Programming, insemna in cercul nostru strimt si Organizatia Oculta a Porcilor ). Eram patru (trei fondatori si un membru ), eram de nedespartit (spre disperarea unora dintre prietenele noastre de pe vremea aia), visam impreuna si incercam impreuna sa ne imaginam ce ne asteapta dincolo de momentul terminarii facultatii. Cu alte cuvinte, ieseam din adolescenta si incercam sa facem asta cit mai elegant cu putinta (si cit mai tirziu, evident, pentru ca inca nu eram dispusi sa renuntam la noptile de Quake sau Counter Strike in retea).

Au fost multe nopti cu multe discutii despre maturizare, despre succes, despre ceea ce voiam sa devenim. Nu neaparat profesional, ci ca oameni. Unul dintre subiectele recurente ale discutiilor a fost acela al nevoii de a avea impliniri, impliniri emotionale si profesionale. Necesitatea de a avea aceste impliniri, rezulta din discutii, nu avea neaparat legatura cu satisfactia in sine, cu momentul realizarii, ci mai degraba cu felul in care constiinta ca poti reusi in ceea ce iti propui iti schimba perspectiva asupra lumii in care traiesti. Pe linga validarea inerenta si satisfacatoare, pe linga “stima de sine” (mda, stiu, suna aiurea in romana da’ parca nici pa englezeasca nu’mi vine sa’i spun) care creste, mai intervine ceva. Privesti univesul altfel. Ba nu, universul este altfel dupa ce ai acumulat suficiente momente de succes semnificativ. Lumea se deschide ca atunci cind ai invatat un lucru nou si mare. De fapt chiar inveti un lucru nou si mare.

Acum, dupa multi ani, imi dau seama ca aveam dreptate cu toata copilaria argumentelor noastre de pe atunci. Acum vad diferenta profunda intre cei care isi manifesta prezenta la limita necesarului (asta e fisa postului, atita fac) indiferent daca este vorba despre familie, prietenie, viata in cetate sau servici si cei care fac pasul in plus. Acum constat ca pina si intr’o lume defecta cum este Romania inca post-revolutionara acest pas in plus conteaza. Conteaza pentru ca numai de aici pot rezulta impliniri semnificative. Conteaza pentru cel care il face, conteaza pentru cel spre care este facut. Oamenii multumiti tind sa ii multumeasca si pe altii pentru ca sint siguri de ei si au ce oferi, si’au antrenat aceasta capacitate de a oferi, au rafinat’o asa cum au rafinat si oferta in sine.

Mai mult, oamenilor multumiti li se multumeste mai des. Pentru ca ofera mai multe ocazii de a li se multumi.

Asa ca, la mai mult de 15 ani de la infiintarea OOP si de la primele discutii pe tema asta, un sfat incaruntit: oferiti mai mult decit vi se cere, mai mult decit se asteapta de la voi.

Daca aveti si putin noroc, la un moment dat o sa primiti un mail ca cel pe care l’am primit eu acum citeva ore

 

Milenarisme de bodega

Mii de scuze vulpoiului ca ma ocup de asa marunta treaba in loc de promisa postare despre Rosia Montana (dada, vine o postare pe tema asta, la cererea ascultatorilor) dar nu am putut sa ma abtin.

Sa videm cu sta cestiunea. Ea sta asa: de’a lungul vremurilor oamenii au fost fascinati de numere. Fascinatia este inteligibila, nu ma intelegeti gresit. Fara ea nu am fi fost unde sintem (se poate dezbate pe tema asta, dar eu cred ca, una peste alta, sintem mai bine unde sintem decit unde am fi fost fara numere). Pentru unii numerele au insemnat contabilitate (cite corabii pleaca, cu citi baloti de matase sint incarcate, cit costa marfa la incarcare, cit costa la sosire, cite camile pot cumpara din diferenta, cite femei pot adauga la harem in schimbul camilelor astea), pentru altii au fost muzica (intervale, ritmuri, contrapunct), unii le’au cautat sau le’au facut loc in pictura (Piero della Francesca, DaVinci), arhitectura.

Dar fascinatia numerelor nu a luat nici pe departe doar forme productive (si cind spun productive nu ma refer la scopuri mercantile. sau nu doar la ele) si normale la cap. Nuuuu… oamenii sint fascinati de ideea ca ceva atit de arbitrar cum ar fi o data, o ora, “valoarea” literelor dintr’un nume, dimensiunile constructive ale unor cladiri, ca ceva atit de arbitrar, dupa cum spuneam, poate avea valoare profetica. Si dintre toti cei fascinati de astfel de idei, dupa mine, cei mai rai sint milenaristii.

Ultimul milenarism la moda, 11.11.2011, 11:11 (de ce nu 11:11:11.11111111111 ?). Teoria functioneaza, inca o data, pe principiul “fara foc, nu iese fum”. Cum ar veni, despre numarul 11 (o sa gasiti pe alocuri formularea “cifra 11″) au vorbit atit de multi oameni importanti din trecut incit este imposibil sa nu fie ceva cu el. Si daca e ceva cu el, atunci pe 11.11.2011 la ora 11:11 sa nu ne mire daca o sa cada cerul pe noi. Si daca ar fi bine sa nu ne mire, eu zic sa mai facem un pas si sa ne si ingrijoram.

Partea si mai frumoasa este cind apar “semne” care sint, de fapt, pure inventii (bine, toate sint inventii, da’ unele sint de’a dreptul grosolane). Spre exemplu, se aminteste de Sfintul Malachie (Saint Malachy pentu enoriasii dumnealui) si a lui profetie cum ca mai vin inca 112 Papi la volanul bisericii, dupa care poc, vine sfirsitul. Se intimpla ca actualul Papa, Benedict XVI, sa poarte numarul 111 pe tricou. Intelegeti unde bat oamenii astia? Evident ca intelegeti. Da’ nu era suficient! Nuuu….!!! Ca sa fie cu adevarat apocaliptic, Sfintul Malachie devine brusc “un sfint din secolul XI” (XI=11, pentru necunoscatorii sistemului de numerotare roman). Doar ca bietul Máel Máedóc Ua Morgair, cunoscut posteritatii ca Sfintul Malachie, s’a nascut, e adevarat, in secolul XI, dar la craparea de secol XII, in 1094. Preot devine dinsul abia in 1119, episcop in 1132 si face zisa profetie abia in 1139 (cel putin asa zice legenda). Deci in plin secol XII. Adica 12. Adica nu se pune.

Mai mult: 112? Bleacs, e un numar urit. Nici macar nu e prim. Daca era 121, eheheeeiiii, era cu totul altceva. Era un patrat perfect. Sau daca, macar, profetea dinsul in 1112, nu in 1139. Iar ar fi fost ceva.

Concluzia? Mai copii, macar inventati cu cap. Faceti o cercetare sumara (toate datele de mai sus sint rezultatul a maxim 10 minute de cautari pe net). Luati in calcul mai multe lucruri. Calendarul gregorian? Adoptat in 1582 prin Bula Papala. Da niste calcule peste cap. Sistemul actual de masurare a timpului, adoptat in 1967, alta corectie. Pina nu de mult secunda nici macar nu avea sens cu adevarat pentru ca masurarea ei era extrem de imprecisa. Acum dimensiunea unei secunde se defineste ca “durata a 9 192 631 770 de perioade ale radiației ce corespunde tranziției dintre cele două niveluri hiperfine ale stării fundamentale ale atomului de cesiu 133 în repaus la temperatura de 0 K“. Vi se pare 9 192 631 770 un numar pe care sa va bazati profetiile? Stiti macar ce inseamna “niveluri hiperfine ale stării fundamentale ale atomului de cesiu 133 în repaus la temperatura de 0 K“?

Azi am auzit un banc fain de la o minunata doamna: Dumnezeu si Sfintul Petru coboara pe pamint sa vada cum merge treaba. In plimbarea Lor dau peste o casa darapanata rau, in pragul prabusirii. In timp ce se minunau Ei de starea casei si deplingeau starea locuitorilor ei, din casa iese un om cu un bat in mina, bat cu care propteste casa, exact cit sa nu cada pe loc. Dumnezeu, mirat, il intreaba pe Sfintul Petru de ce face asta. Raspunsul a fost: “Pai, Doamne, omul stie ca o sa moara miine. S’o fi gindit ca nu are rost sa o mai repare”. Dumnezeu, in marea Lui intelepciune, a decis “de acum nimeni nu o sa mai stie cind va muri”.

Fratilor, nu conteaza cind o sa se intimple. Conteaza doar ce facem pina atunci.

Si, ca lovitura de pedeapsa pentru porcarioarele cu care ne’ati intoxicat, aveti de calculat numerologia numelui unui coleg de servici: 自分犬のを当日誕生した. Data nasterii este continuta in nume, evident. Va fi incintat sa afle ce’l asteapta.

Later Edit: Dupa cum bine mi’a amintit Dragoanca mea, mie mi’a iesit din minte, ora 11:11 unde pe glob? Sau Apocalipsa va respecta fusurile orare si va veni in etape. Si aia care stau chiar la limita dintre 2 fusuri orare? Aia scapa sau o iau pe coaja de doua ori? Se poate aplica principiul de nedeterminare la Apocalipsa?

 

The Hatter’s riddle

In the chapter “A Mad Tea Party”, the Hatter asks a notable riddle: “Why is a raven like a writing desk?” When Alice gives up, the Hatter admits he does not have an answer himself. Lewis Carroll originally intended the riddle to be just a riddle without an answer, but after many requests from readers, he and others, including puzzle expert Sam Loyd, thought up possible answers to the riddle. In the preface to the 1896 edition, Carroll wrote:

Enquiries have been so often addressed to me, as to whether any answer to the Hatter’s Riddle can be imagined, that I may as well put on record here what seems to me to be a fairly appropriate answer,: “Because it can produce a few notes, though they are very flat; and it is nevar put with the wrong end in front!”. This, however, is merely an afterthought; the Riddle as originally invented, had no answer at all”.

Loyd proposed a number of alternative solutions to the riddle, including “Because Poe wrote on both” and “because the notes for which they are noted are not noted for being musical notes”.

- text luat de pe wikipedia

 

 

 

 

 

 

Omagiu

 

Usurel cu neutrinii pe scari

Evident, nu pot rezista. Am vazut prea multe titluri flamboiante in presa de la noi si de aiurea legate de anuntul de la mijlocul lui Septembrie al celor de la CERN ca au masurat viteze supra-luminice la neutrinii creati intr’unul dintre experimentele lor. “Savantii, bulversati de vitezele superluminice”, “se naruiesc bazele fizicii”, ca sa citez din doar unul dintre articolele aparute pe la noi.

Acum, am de facut 2 observatii. Una este despre descoperirea in sine, cealalta legata de felul in care descoperirea, daca se dovedeste valida, influenteaza lumea fizicii.

In primul rind despre ceea ce au descoperit cei de la CERN. Descoperirea raportata de ei este rezultatul unui singur experiment. Rezultatele experimentului au fost publicate direct, fara a trece prin procedura normala de peer-review. La publicarea oricarui rezultat stiintific, inainte ca respectivul rezultat sa ajunga intr’o revista de specialitate, el este verificat cu atentie, independent, de mai multi alti specialisti in acelasi domeniu, capabili sa urmareasca calcule, grafice, rationamente. Motivul este simplu, orice articol aparut intr’o revista de specialitate, odata validat si publicat, devine referinta pentru alti cercetatori si ultimul lucru pe care ti’l doresti ca cercetator este sa’ti bazezi studiile pe niste ecuatii gresite, de exemplu.

Cei de la CERN nu au urmat aceasta cale. Motivul lor nu a fost neincrederea in sistemul peer-review, nici vreo dorinta de a obtine gloria cit mai repede ci faptul ca descoperirea este atit de importanta incit o doreau testata, verificata, taiata in bucatele, demontata si remontata cit mai repede. Au iesit, pur si simplu, ametiti si entuziasmati din laborator si au dat repede “telefon” la toata lumea: “baieti, avem treaba!”. Asta nu inseamna decit ca au ocolit canalul principal peer-review dar au inundat toata cimpia.

Despre datele in sine si despre experiment nu ma pot pronunta. Nu am nici expertiza si nici datele necesare pentru a le analiza. Cu atit mai putin un accelerator de particule in balcon pentru a recrea experimentul si a verifica rezultatele. De asta se vor ocupa, se pare, americanii si japonezii. Si, probabil, citeva sute de fizicieni care vor lua la puricat fiecare aspect al experimentului, calculelor si concluziilor. Din cite inteleg de la unii mai in tema decit mine, erorile cautate sint la nivel de masuratoare (timp si distanta) si, evident, in calculele propriu zise, dar astea sint mai degraba simpla aritmetica si este putin probabil sa se gaseasca ceva acolo.

Cineva s’ar putea intreba “da’ de ce toata lumea este atit de convinsa ca rezultatul e gresit si cauta eroarea?”. Si raspunsul asta este simplu. Pentru ca Teoria Relativitatii, cea care postuleaza (“a postula” inseamna a avea ca baza de pornire, a face niste presupuneri initiale nedemonstrabile dar care decurg din observatie, presupuneri din care urmeaza sa se deriveze toate celelalta rezultate ale teoriei) faptul ca nu poate exista nici un fenomen care sa se propage cu viteze mai mari decit viteza luminii, este o teorie solida, cu rezultate testate. In mod ironic, daca teoria relativitatii n’ar fi existat sau n’ar fi fost valida, experimentul CERN despre care vorbim nu ar fi putut functiona in forma lui actuala. Pentru ca distanta dintre punctul in care sint produsi neutrinii si punctul in care sint detectati este masurata prin GPS. Iar GPSul foloseste rezultatele relativitatii pentru a functiona (satelitii GPS au ceasuri atomice foarte precise instalate in interiorul lor, timpul masurat de ele fiind corectat relativist pentru elimina incetinirea timpului care apare intr’un cimp gravitational intens). In feluri similare, alte rezultate ale teoriei fac parte din viata noastra cotidiana si se dovedesc a fi foarte valide. E normal, in acest caz, sa privesti cu suspiciune un rezultat atit de iesit din comun.

Am scris putin mai sus “foarte valide”. Nu era o scapare ci o eroare intentionata. Daca in logica un lucru este sau nu este valid si nu suporta grade, in fizica (si in celelalte stiinte naturale) lucrurile nu sint asa de transante. Si cu asta ajung la partea a doua a postarii, cum influenteaza aceasta descoperire, daca ea se dovedeste valida, lumea fizicii?

Dupa cum spuneam, in fizica “valid” suporta grade si nuante. Este suficient sa ne gindim la faptul ca Mecanica Clasica, asa cum a fost ea enuntata de Newton, este “valida” in cazul universului observabil cu ochiul liber dar ea nu mai este “valida” odata coboriti la nivel atomic. Nu ma credeti? Urcati’va in masina si mergeti din punctul A in punctul B, faceti inregistrari si masuratori, comparati rezultatele cu predictiile Mecanicii si o sa fiti surprinsi, asa este. Mai mult, insasi masina cu care experimentati a fost proiectata pornind de la principiile teoriei pe care vreti sa o testati. Incercati apoi sa construiti un LASER bazindu’va pe principiile Mecanicii Clasice si o sa aveti o noua surpriza, n’o sa functioneze.

Dar “valid” nu se refera numai la domeniul de aplicabilitate ci si la acuratetea rezultatelor teoretice in comparatie cu realitatea. Modelele noastre teoretice, oricit de rafinate, nu pot decit sa se apropie asimptotic de realitate. In unele cazuri precizia este suficient de mare incit predictiile sa fie utile (scriu aceasta postare folosind un calculator bazindu’se pe astfel de predictii extrem de complexe, Arhimede a incendiat navele inamice folosindu’se de astfel de predictii), in alte cazuri teoria este inca foarte departe de realitate. Tocmai de aceea insasi schema de functionare a stiintei, epistemologia, implica chestionarea permanenta a concluziilor si invitarea descoperirii incompletitudinii teoriilor.

Mai mult, fizicienii nu formeaza o religie care si’a postulat teoriile pe post de zei si o iau la fuga smulgindu’si parul din cap la descoperirea ca zeul lor a fost unul fals. Fizicianul, cel putin in epoca in care traim, isi doreste sa descopere ca teoriile “valide” acum sint macar putin gresite. De ce? Pentru ca nu putem explica complet universul in care locuim cu teoriile pe care le avem acum la indemina. Nici macar pe cel pur material. Daca toate teoriile ar fi absolut corecte si nimic nou n’ar mai aparea, ne’am afla in situatia ingrata de a constata ca fizica este fata cu realitatea in acelasi raport in care se afla desenul naiv al unui copil  intr’un manual de biologie cu floarea pe care a incercat sa o reprezinte. Nostima, utila pina la un punct, motiv de mindrie pentru parintii copilului, dar cam atit. Fizica are nevoie de revizuiri. Este un proces de apropiere cu pasi marunti de realitate.

Din acest motiv savantii nu sint bulversati de vitezele supra-luminice ale neutrinilor de la CERN. Si bazele fizicii nu se naruie. In procesul de verificare a rezultatelor raportate de CERN fizicienii vor descoperi fie modalitati noi de a evita erori si Teoria Relativitatii va ramine in picioare asa cum este pina data viitoare, fie o corectie noua a teoriei, o dimensiune noua a realitatii, un aspect pe care nu’l luasera in calcul. Teoria va deveni in acest proces “putin mai valida”. Istoria fizicii este plina de astfel de momente. La fel cum este plina de incercari esuate de a demonstra ca este falsa. Iar acest lucru este rezultatul insasi teoriei cunoasterii si a unui scepticism sanatos pe care trebuie sa’l aiba orice om de stiinta demn de acest nume.

In concluzie, mai usor cu neutrinii pe scari.

 

O lume… cancerigena

In ultima vreme am avut parte de citeva vesti terifiante. Lucruri foarte prezente in jurul nostru, cum ar fi telefoanele mobile, se dovedesc a fi cancerigene. Presa noastra, paznic al societatii, se grabeste sa ne informeze pentru a ne putea proteja. Din pacate exact asta face: se grabeste.

Prima problema pe care o am cu stirile de genul asta este lipsa voita de claritate. Informatii esentiale sint omise, se pune un titlu bombastic, nu se urmareste subiectul in dezbateri ulterioare. Urmarea… fandacsia’i gata. Panica, nebunie, teoria conspiratiei. Din fericire (sau nefericire), subiectul este rapid uitat pentru ca este urmat la scurt timp de altul prezentat in titluri si mai bombastice.

Va mai amintiti de cit de cancerigene sint telefoanele mobile? Va amintiti pentru ca sinteti oameni normali la cap, cu memorie relativ intacta. Dar ati mai vazut vreo stire/dezbatere pe tema asta in ultima vreme? Si nu au trecut decit 2 luni de la titlurile alarmiste din presa de la noi si de aiurea. (Apropos, cine vrea sa citeasca ceva pareri mai avizate pe tema asta, recomand sa incepeti de la Philip Plait si sa mergeti de acolo din link in link pe dezbatere.)

Acum a aparut una noua: utilizarea creosotului este strict reglementata de o directiva a Comisiei Europene care se ocupa de normarea in domeniu. Realitatea.net ne ameninta cu pericolul teribil care ne paste la simpla apropiere de un stilp de lemn sau de o cale ferata:

“Creozotul este cancerigen indiferent de nivel şi există riscuri de mediu semnificative dacă lemnul tratat cu creozot intră în contact direct cu solul sau cu apa.”

In mod bizar, articolul celor de la Realitatea nu da nici un link spre sursa informatiei, spre site’ul comisiei sau ceva similar. Tre’ sa’i crezi pe cuvint sau sa te apuci sa sapi prin www dupa informatii. Ei bine, eu nu i’am crezut pe cuvint. Si, cum era vorba despre cancer, m’am dus la chiar autoritatea in domeniu: International Agency for Research on Cancer. Acolo… stupoare. In primul rind, creosotul este incadrat la categoria 2A (vezi lista clasificarilor, la pagina 5) alaturi de emisiile motoarelor diesel, vaporii rezultati de la prajirea cartofilor la temperaturi mari si meseria de coafeza/barbier (nu ma credeti? verificati la pagina 6). Cum ar veni, apropierea de o cale ferata cu traverse de lemn este la fel de nociva precum o intrare la Mac.

Mai mult, daca luam volumul 92 al catalogului de substante luate in calcul de IARC si mergem la pagina 756 (pagina 3 in link’ul de aici), constatam faptul ca singurele studii facute sunt asupra celor care au ca ocupatie profesionala lucrul cu creosotul sau in direct contact cu acesta.

A number of cases of skin cancer, including scrotal cancer, have been reported among workers who had been occupationally exposed to creosote. A cohort study of wood impregnators in Norway and Sweden and a cohort study of timber workers in Finland, who had been exposed to creosote, reported a statistically significant excess incidence of non-melanoma skin cancer. A study of power linesmen in Sweden did not report any statistically significant increase in the incidence of cancer, although the risk for non-melanoma cancer was slightly increased. A nested case–control study of lung cancer
among a cohort of gas and electricity workers in France reported an increased risk for exposure to creosote, with evidence of an exposure–response relationship. A cohort study of workers in the USA who had used creosote for the treatment of wood indicated the possibility of an increase in mortality from lung cancer. A study that applied a job–exposure matrix to job titles in the Swedish census and linked this to cancer incidence found an increase in the incidence of cancers of the renal pelvis and urinary bladder that was related to exposure to creosote. (IARC MONOGRAPHS VOLUME 92, pg. 756)

Nici un cuvint despre riscul de cancer, “indiferent de nivel”, la simplul contact, la care se alarmeaza Realitatea.

Ma repet, din fericire, efectul pe termen lung al acestei stiri, luate singular, este minor. Va fi uitata in citeva zile. Pretul acestui “din fericire” este, din pacate, in contextul tuturor stirilor de acest gen, urias: opinia publica bombardata cu informatii false sau impropriu prezentate, bombastic prezentate pentru impact la ochi dar nu si la neuron, impact educativ negativ (macar de’ar fi fost nul!!!). Oricit de cinic ar suna, mi’as dori ca urmarea acestei stiri sa fie vreo 2-3 greve ale CFRistilor si vreo 20-30 de stilpi darimati de nepotii citorva babe paranoice. Dupa care 1-2 companii de asigurari sa dea in judecata 2-3 ziare pentru recuperarea pagubelor.

P.S. Pentru paranoicii excesiv de creduli: creozotul este o substanta care se depune in mod natural pe suprafetele de deasupra oricarei flacari rezultate din arderea unui combustibil fosil (lemn, carbune, gaz, petrol, motorina si toate celelalte derivate). Adica pe hornuri, hote, tavane, geamuri… Nu uitati: “indiferent de nivel”!!!!

Later Edit: Am reusit sa gasesc si sursa articolului alora de la Realitatea, un comunicat al Comisiei Europene. Interesant este faptul ca nici Comisia nu’si argumenteaza stiintific decizia. Mai mult, daca o iei din link in link plecind de la acest comunicat, incepi sa constati ca este mai degraba vorba despre despre o decizie paranoic-politica decit una fundamentata stiintific. Spre exemplu, iata doua rapoarte ale unor institutii conexe Comisiei Europene: European Chemical Industry Council si Swedish Chemical Agency (Suedia fiind raportorul european pe problema la momentul respectiv, SCA era autoritatea competenta care a emis raportul) (la mine aceste doua link’uri merg bizar. Daca nu se afiseaza nimic, dati un refresh si se rezolva). Ambele rapoarte vorbesc exclusiv despre expunerea pe termen lung (profesionala) la creozot. La asta as adauga si pagina web referitoare la creozot a site’ului guvernului Marii Britanii.

 

Vînătorii de … gheață

Acum vreo 10-11 ani am renuntat la Fizica. Motivele au fost multe si nu intotdeauna serioase. Ma pot banui, avind dovezi destul de concludente, ca a fost si multa lene implicata in decizie. Adevarul este ca nu am avut niciodata stofa de adevarat fizician. Sau, mai bine zis, de matematician. N’am reusit niciodata sa gasesc placere, placere autentica, in calculul diferential si integral si asta a fost o mare piedica pentru calea pe care o alesesem. Fizica teoretica, oricit de frumoasa, nu poate fi facuta fara o pasiune reala pentru matematica, fara multa rabdare si multe ore petrecute in calcule. A venit un moment in care nu m’am mai simtit acasa, asa ca am decis sa ma opresc.

Din cind in cind ma apuca nostalgia. Mai ales cind imi intilnesc fosti colegi sau aud vesti de la ei. Au fost citiva printre ei pe care i’am admirat si invidiat, erau (si banuiesc ca inca mai sint) exact asa cum imi doream eu sa fiu dar nu’mi iesea (Radu, Ada, Luminita, daca nu v’ati prins pe vremea aia, aflati acum, daca cititi, ca ati fost printre idolii mei fizicieni). In ultima vreme nostalgia a fost suficient de puternica incit sa ma reapropii de subiect. Evident, nu am nici pretentia, nici inclinatia, de a ma reintoarce la a face Fizica la categoria profesionisti. That ship is sailed. Dar am mult timp la dispozitie si pasiunea nu a adormit de tot. De ce nu?

Un prim gind a fost acel manual de fizica pentru liceeni despre care va tot povestesc din cind in cind de vreun an incoace. Nu, n’am uitat de el, e la dospit. Inca n’am inceput sa scriu la el pentru ca nu reusesc sa gasesc tonul, abordarea care sa ma multumeasca. Andreea imi spune sa incep sa scriu si sa’l rafinez pe parcurs. Si are dreptate. Dar inca nu am ajuns in punctul ala. Inca mai “consum” abordarile altora. In momentul asta sint prins in plasa lui Feynman si cea mai mare tentatie este sa’i traduc pur si simplu “Lectures” (lucru pe care, evident, n’o sa’l fac macar si pentru faptul ca n’am nici un drept – as in copyright – sa fac asta). Chiar asa, de ce nu a tradus inca nimeni “Lectures” in romaneste?

Intre timp am descoperit o comunitate faina de oameni de stiinta si o directie noua, posibilitatea de a’mi oferi ajutorul anonim unor profesionisti. Banuiesc ca multa lume a auzit despre SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence). SETI colecteaza date, foarte multe date, de la o multime de radio-telescoape, date in care cauta pattern’uri de comunicare in incercarea de a descoperi daca este cineva acolo, in spatiu, care incearca sa vorbeasca cu noi. Datele sint asa de multe incit nici un calculator de sine statator nu are nici cea mai mica sansa sa le prelucreze de unul singur. Asa ca, daca tot a aparut internetul intre timp, cei de la SETI au dezvoltat o aplicatie ce poate fi instalata pe orice calculator conectat la internet cu ajutorul careia iti poti “imprumuta” puterea de calcul oamenilor de stiinta.

Dupa modelul SETI, au aparut o multime de alte proiecte pe net in care oamenii normali pot participa la efortul stiintei de a descrie mai corect universul minunat in care traim. Ultimul descoperit de mine este “IceHunters”. In cazul acestuia nu imprumuti puterea de calcul ci chiar abilitatile creierului tau, abilitati pe care un calculator inca nu le poate simula. Pe scurt, in cadrul proiectului ii poti ajuta pe astronomi sa identifice corpuri ceresti de dincolo de Pluto suficient de interesante incit sa’si indrepte atentia (naveta New Heaven) catre ele. (Mai multe detalii despre Ice Hunters la link’ul de mai sus) Participarea nu presupune cunostinte de astronomie sau fizica anterioare ci doar atentie, pasiune si dorinta de a participa la efortul colectiv.

Eu unul am strabatut pina acum 250 din cele aproape 6 milioane de imagini pe care astronomii le’au pus la dispozitie pina acum. Si am marcat 130 (din totalul de 400.000 marcati pina acum) de potentiali asteroizi suficient de mari incit sa poata deveni destinatie pentru New Heaven. Stiu, contributia e marunta si deloc zgomotoasa. Putin important. Sentimentul de participare este, in schimb, minunat. Poate chiar a venit vremea sa uitam de nevoia de PR permanent si sa descoperim forta si bucuria efortului colectiv si anonim.

Va tin la curent cu ce traznai mai descopar

 

Prognoza meteo, Feynman si… o exemplificare superba

O explicatie pentru cei care se pling de lipsa de precizie a prognozelor meteo:

Of course the instruments of meteorology are physical instruments, and the development of experimental physics made these instruments possible, as was explained before. However, the theory of meteorology has never been satisfactorily worked out by the physicist. “Well,” you say, “there is nothing but air, and we know the equations of the motions of air.” Yes we do. “So if we know the condition of air today, why can’t we figure out the condition of the air tomorrow?” First, we do not really know what the condition is today, because the air is swirling and twisting everywhere. It turns out to be very sensitive, and even unstable. If you have ever seen water run smoothly over a dam, and then turn into a large number of blobs and drops as it falls, you will understand what I mean by unstable. You know the condition of the water before it goes over the spillway; it is perfectly smooth; but the moment it begins to fall, where do the drops begin? What determines how big the lumps are going to be and where they will be? That is not known, because the water is unstable. Even a smooth moving mass of air, in going over a mountain turns into complex whirlpools and eddies.

(El Cielo de Canarias / Canary sky – Tenerife from Daniel López on Vimeo.)

La cererea telespectatorilor pot include si o traducere in romana a textului. Filmul (recomand vizionarea in HD si full-screen) ar trebui, totusi, sa fie suficient. Altfel spus, crede cineva ca exista vreun calculator care sa calculeze cu precizie suficient de buna momentul in care va lovi urmatorul val digul de la 2 Mai, ce forma va avea el, cite picaturi se vor desprinde din el, ce dimensiuni si masa vor avea ele?

Si inca un citat din Feynman, despre limitele stiintei. Citat care ar putea servi drept raspuns problemei lui Vlad.

If you play chess you must know that it is easy to learn all the rules, and yet it is often very hard to select the best move or to understand why a player moves as he does. So it is in nature, only much more so; but we may be able at least to find all the rules. Actually, we do not have all the rules now. (Every once in a while something like castling is going on that we still do not understand.) Aside from not knowing all of the rules, what we really can explain in terms of those rules is very limited, because almost all situations are so enormously complicated that we cannot follow the plays of the game using the rules, much less tell what is going to happen next. We must, therefore, limit ourselves to the more basic question of the rules of the game. If we know the rules, we consider that we “understand” the world.

(Ambele citate sint din Feynman – Lectures on physics, vol. I)

Din fericire putem izola pe alocuri bucatele din infinita tabla de sah a universului si putem juca intre incepatori. Una peste alta, totusi, postarea asta este scrisa de pe un calculator, rezultat direct al teoriilor avansate ale fizicii; calculator care, de bine, de rau, se comporta destul de previzibil Ceea ce demonstreaza, Vlade (daca ajungi sa citesti), ca, desi imprecise si uneori cu rezultate dezastruoase, teoriile stiintifice nu sint chiar inutile. La fel si cu meteorologia. Poate ca nu ne poate spune cu precizie daca o sa ploua miine. Dar poate sa prevada suficient de bine directia de deplasare si evolutia unui uragan incit sa poata salva vieti. Doar uneori, din pacate.