RSS

Despre metoda stiintifica

23 Mar

De ceva vreme se discuta aprins prin lumea larga despre relevanta stiintei ca metoda de cunoastere si descriere lumii in care traim. Discutia asta are inca ecouri slabe la noi, poate si pentru ca inca nu avem o cultura a dezbaterii publice, pentru ca sintem obisnuiti ca deciziile mari (vezi predarea religiei in scoli) sa se ia de sus in jos si nu invers, sub presiunea publicului.

Argumentele cele mai importante aduse de catre sustinatorii metodei stiintifice se aliniaza pe citeva directii mari: metoda stiintifica este eficienta (putem construi masinarii de tot felul care functioneaza consistent cu predictiile teoriei pe care se bazeaza), metoda stiintifica a creat un corp de cunostinte coerent in care fiecare bucatica nu doar ca nu contrazice in vreun fel restul, dar chiar il sustine, rezultatul metodei stiintifice este logic.

Argumentele cele mai importante impotriva metodei stiintifice sint in general legate de incompletitudinea rezultatelor ei (nu pot raspunde la unele intrebari), goleste universul de componenta teleologica (nu exista un scop final pentru existenta noastra) si nu lasa loc pentru un cod etic absolut la care sa ne raportam actiunile.

Dupa mine, exista un argument in plus care valideaza utilizarea metodei stiintifice, un argument in aparenta mai slab, pe care inca nu l-am auzit formulat in dezbaterile actuale. Acest argument tine de ceea ce in engleza se numeste “common sense”, din pacate o expresie nu tocmai traductibila la noi (nu, nu este “bun simt”) si de inca un aspect al existentei sociale a omului, comunicarea.

Unul dintre aspectele care se uita in discutiile actuale despre stiinta tine chiar originile ei. Cei care o contesta au in fata o constructie gigantica, ce necesita un efort sustinut de invatare si intelegere, ale carei concluzii contesta de multe ori raspunsuri traditionale la intrebari importante (iar pentru acceptarea contestarii este nevoie sa parcurgem acel anevoios efort de invatare si intelegere), o constructie incompleta care nu e capabila decit de
raspunsuri partiale si, uneori, revizuibile. E cumva natural ca atunci cind ai in fata ceva complex, dificil de patruns, care iti contrazice cunostintele despre lume deja acumulate si care o mai si da in bara din cind in cind sa contesti intreaga constructie.

Dar sa ne intoarcem la origini. Primele doua intrebari la care stiinta (inca filozofie la vremea respectiva) a avut de raspuns au fost: cum pot investiga lumea in care ma aflu in asa fel incit sa pot avea incredere in rezultatele mele si cum pot comunica rezultatele la care am ajuns in asa fel incit sa-i pot convinge si pe altii ca ele sint corecte?

O sa incep cu a doua intrebare, cea care tine de forma argumentului. Argumentele, in mare, pot fi de 4 feluri: recursul la revelatie, recursul la autoritate, persuasiunea si demonstratia. Revelatia si apelul la autoritate au o problema comuna, inflatia surselor. Cum nu exista nici un temei, exterior sursei, de selectie a surselor “bune”, atunci toate revelatiile si toate
autoritatile sint egal valide, deci nu exista nici o modalitate de rezolvare a situatiilor in care sursele se contrazic. Mai mult, nu exista nici un mecanism care sa ne pazeasca de falsii profeti si de falsele autoritati.

In cazul persuasiunii problema este chiar metoda de argumentare. Oratorul isi foloseste talentul de manipulare a limbajului si a emotiilor auditoriului pentru a convinge. Faptul de a fi convingator nu asigura corectitudinea argumentului, asa cum nu asigura nici faptul ca a doua zi oratorul nu se va razgindi si nu va fi la fel de convingator sustinind contrariul. Sau ca nu va apare peste inca o zi un alt orator mai convingator care sa sustina cu totul altceva.

Demonstratia are doua avantaje. In primul rind este un argument deschis. Concluzia argumentului este valida atita timp cit premizele lui sint valide. Daca la un moment ulterior se demonstreaza ca o premiza este falsa, intregul argument pica si concluzia trebuie revizuita. Nu exista pozitii absolute. Al doilea avantaj este limbajul in care este construita demonstratia, fie ca este vorba despre logica, fie ca este matematica. Acest limbaj pleaca de la un numar mic de axiome simple, consistente cu lumea in care traim, acceptat de catre toata lumea (bine, poti nega faptul ca 1+1=2 in orice baza mai mare ca 2, dar nu cred ca se pot purta prea multe discutii in atare conditii), iar din aceste axiome se construiesc concluzii din ce in ce mai rafinate. Negarea concluziilor unui argument corect formulat conduce in mod automat la negarea unei premize deja acceptate.

Din aceste motive demonstratia este singurul argument care poate asigura comunicarea unei concluzii indiferent cine este emitatorul si cine este receptorul (atita timp cit cei doi pleaca de la premiza ca poate exista o conversatie). Daca cineva are incredere atit de mare in mine incit sa ma investeasca cu puterea autoritatii sau cu atribute profetice, atunci ii pot comunica o concluzie fara a mai fi nevoie de nimic altceva. In afara acestei investitii de incredere singura varianta pe care o am este sa-mi prezint mesajul ca fiind o concluzie a unei demonstratii (logice sau matematice) ce pleaca de la premize demonstrabil corecte si acceptate de catre interlocutor.

Acum a doua intrebare: cum investighez lumea in care traiesc? Cum stiu, de exemplu, ca soarele rasare in fiecare dimineata la intervale regulate? Ramin treaz peste noapte si il vad cu rasare. Repet procedura citeva zile la rind, il vad cum se rasare de fiecare data. Bazindu-ma pe observatiile facute fac o predictie: va rasari si miine. Verific a doua zi si observ ca a rasarit. Repet verificarea de citeva ori si constat ca concluzia mea este corecta. Dupa asta incep sa fac observatii in ceea ce priveste intervalele de timp la care rasare, masor timpul si fac o noua predictie: intervalul de timp dintre doua rasarituri este de 24 de ore. Verific din nou si constat ca am dreptate. Doar ca tot verificind observ o usoara variatie a intervalelor de timp in care este lumina sau intuneric si ajung sa fac predictii in ceea ce priveste variatia lor functie de anotimp. Verific predictiile. Si tot asa, imbunatatind teoria si verificind-o.

Aceeasi metoda o aplic si la activitati mult mai mundane. La facutul mincarii, de exemplu. Prima data pun 10 grame de sare la 3 litri de ciorba. Iese prea sarata. Data urmatoare pun 8 grame la aceeasi cantitate, iese prea putin sarata. Emit impoteza ca 9 grame e cantitatea potrivita. Verific concluzia si constat ca-mi place mincarea asa. Extind predictia: 3 grame de sare per litru de ciorba. Fac 5 litri de ciorba cu 15 grame de sare si iese buna, teoria se verifica.

Evident, nu facem calculele astea in mod constient, nu cintarim sarea si nu ne spunem in gind daca fac asta rezulta aia. Dar asa functionam. Incercare si eroare, invatarea din erori, conservarea metodelor care dau rezultate. Observam, emitem o ipoteza, o verificam, o corectam sau o imbunatatim. “Fool me once, shame on you; fool me twice, shame on me” este, poate, una dintre cele mai bune explicitari in intelepciunea populara a metodei stiintifice. Care nu este nimic altceva decit aplicarea programatica acelui “common sense” despre care vorbeam la inceput, a felului in care facem in mod natural lucrurile.

In concluzie, a nega validitatea metodei stiintifice, pe linga faptul ca este un demers irational, inseamna a nega doua lucruri intrinseci naturii umane: nevoia de a comunica cu sens si felul in care facem in mod natural lucrurile de zi cu zi (atunci cind facem acest lucru eficient). Iar faptul ca aceste doua lucruri naturale formalizate si dezvoltate coerent spre concluzii din ce in ce mai rafinate au condus la rezultate care nu ne mai plac nu inseamna ca metoda nu este valida.

 
4 Comments

Posted by on March 23, 2014 in Idei

 

4 responses to “Despre metoda stiintifica

  1. impricinatul

    March 24, 2014 at 6:09 pm

    Mi-e greu sa-mi imaginez ca multi contemporani de-ai nostri nu adera la preceptele astea. Cel mai grav este ce am mai discutat, insa: scoala nu dezvolta in zilele noastre un atare mod de a pune problema.

     
  2. BadDragon

    March 24, 2014 at 7:48 pm

    Socant, nu? Ramii cu gura cascata cind dai nu de 1-2 ametiti, ci de miscari intregi. Dupa cum spuneam, la noi valurile sint mici si singuratice. Dar vor veni si incoace.

    Si da, absenta unei astfel de abordari in scoli e cea mai mare problema. Consecinta cea mai grava fiind aceea ca dupa trecerea prin scoala copiii nu sint adaptati la realitate. Cea secundara fiind ca nu rezulta decit la foarte putini (vorba unui fizician, aia pe care tre’ sa-i iei de mici de-un picior si sa-i dai de un perete fracturindu-le oasele craniului ca sa-i opresti din invatat) curiozitatea si bucuria de a afla, de a pune intrebari si de a cauta raspunsuri.

     
  3. vsergione

    July 4, 2014 at 9:24 am

    “Common sense” este un rezultat al influentelor sociale. La fel cum acum 200 de ani common sense era sa crezi in Dumnezeu si sa mergi la biserica in fiecare duminica, la fel si astazi, “common sense” presupune ca e mai “sanatos” sa nu crezi in Dumnezeu (pana la proba contrarie ar zice unii) si e de-a dreptul evident ca n-ai ce cauta la biserica.

    Dar in final cine decide care dintre “common sense”-urile astea e cel corect? Noi, ca si produs social al acestui “common sense”? Da, putem decide, dar nu inseamna ca avem si dreptate. Primul motiv la care apelam pt a ne justifica indreptatirea, e ca noi ne consideram superiori celor de acu 200 de ani si mai bine. Principalul argument e confortul material superior pe care vremurile noastre il ofera, ca si un rezultat al evolutiei stiintei, dar mai ales al mijloacelor de productie si al tehnicilor economic (deci revolutiei economice si nu cum in mod gresit ar crede unii ca datorita celei stiintifice). Si de-aici s-a tras concluzia ca suntem meseriashi, ca suntem cei mai tari din parcare de la maimutza incoace.Dar asta pt. ca “cineva” a tras concluzia, pe care apoi a diseminat-o in societate, ca materia e mai importanta decat spiritul.

    Iar aceasta concluzie autosufiecienta trasa de babuinul contemporan nu vine decat sa cimenteze concluzia trasa deja de altii care au ochi de vazut si urechi de auzit, ca de fapt omul modern are cel mai jos nivel de cunoastere dintre toate generatiile de pana la el. Daca pana in epoca moderna evolutia individului era pe verticala, in zilele noastre evolutie e pe orizontala, gratzios ilustrata in USA – lider al acestei evolutii – de procentul imens de obezi din societate. Bine, bine o sa ziceti, da care e legatura dintre obezi si metoda stiintifica. Pai e una f. solida. Metoda stiintifica de care se vb. este nu doar o metoda, e totodata si o ideologie (adica o idee/sistem filosofic). Si fie ca ne place sau nu, lumea este miscata de idei nu de motoare: razboaiele nu le fac sabiile si pustile ci ideile/ideologiile celor care pornesc la razboi. Iar obezitatea este un rezultat al unui anumit tip de gandire (pt. cine nu stie, sa intrebe un psiholog/psihiatru). Iar gandirea individului este puternic influentata de – ghici ce – acest minunat common sense.

    Asadar e bine sa pricepem ca metoda stiintifica nu e “doar o metoda”. Ci este doar varful de lance al unui intreg sistem ideologic, pe care noi, in principiu, l-am experimentat deja prin comunism.

    Asadar eu incurajez poporu sa gandeasca cu capu lui. Adica ia gandeste-te de ce crezi ca anumite idei sunt OK si altele nu? Poti spune ca ai “independenta editoriala” in privinta propriilor idei cu adevarat? Nu cumva, aceasta idee, ca metoda stiintifica & co este cea mai buna si mai mirifca, o adopti doar pt. ca este cool, pt. ca iti da un sentiment de apartenenta la grup, la civilizatie, la echipa castigatoare?

    Si o ultima chestiune. Pt. cine stie macar putina istorie, ar trebui sa nu-i fie necunoscut faptul ca toate marile civilizatii au apus atunci cand au atins un grad de dezvoltate economica si materiala maxima (vezi Imperiul Persan, Egiptu si Roma antica, imperiul otoman etc). Motivul sumarizat pe scurt e acelasi: babuinul ajuns in varful pomulu, plin de sine, trage concluzia ca poa sa zboare si se-arunca drept in cap.

     
  4. BadDragon

    July 4, 2014 at 11:55 am

    @vsergione Acum depinde de felul in care ne definim termenii. Eu includ in “common sense” (in linia “scotienilor”), observatii de tipul “apa te uda”, “toti oamenii se nasc si mor” si altele in aceeasi linie, observatii care nu depind de context, interpretari, evolutii sociale. Daca iesim din contextul asta, sint de acord cu tine. Avem un complex de superioritate fata de epocile trecute fara sa acceptam faptul ca aceasta superioritate este “sectoriala”, deci interpretabila, si ca in multe privinte nu facem nimic altceva decit sa repetam istoria, singurele diferente stind in aparente.

    Metoda stiintifica este doar atit, o metoda. Ca ea poate fi ideologizata, asta e adevarat. Si exista o multime de oameni care abuzeaza de ea in felul asta, oameni cu care nu sint de acord. Exista, evident, un substrat filozofic, asa cum exista un substrat filozofic la geometria lui Euclid. Dar mi se pare tras de par sa vorbesti despre o ideologie geometrica, per se.

    Pentru mine (si multi altii), metoda stiintifica este, daca vrei, un criteriu de eficienta, Ce faci cu aceasta eficienta, cum il aplici sau il ignori, asta e alta poveste. Iar de abuzuri nu se face vinovata metoda, ci cei care o folosesc abuziv.

     

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: