Existăm și-o s-avem bandă!

Mda, stiu, e de trecut la capitolul “wishful thinking”. Da’ cine stie… in timp…

Taman m-am intors de la protestul biciclistic “Existam si-o s-avem banda!“. Scriu impresiile la cald pentru ca altfel ma lenevesc. Deci… primul meu mars biciclistic. De fapt primul protest la care particip dupa 16 ani (in ’96 participam la protestele studentesti din Bucuresti… ce vremuri!!!!). O sa incep cu alea bune.

In primul rind… am fost multi!!! Foarte multi. La o estimare rapida, cred ca am depasit 2000. Dat fiind faptul ca volumul ocupat de o bicicleta si calaretul ei este destul de mare, adunarea a fost impresionanta atunci cind s-a desfasurat. Mi se pare extraordinar faptul ca o idee atit de punctuala, cumva de nisa si inca nu foarte populara, reuseste sa stringa atit de multi oameni intr-un singur oras, fie el si unul mare precum Bucurestiul.

Mi-a placut apoi organizarea. Oameni destul de multi care au facut in continuu ture de la un capat in altul al coloanei pentru a pastra cit de multa ordine au putut ei sa pastreze. In aceeasi directie, am apreciat felul in care s-au grabit sa protejeze coloana de soferii ceva mai putin rabdatori asezindu-se calm in fata lor si rugindu-i sa mai aiba putintica rabdare.

Si organizarea Politiei Rutiere a fost ireprosabila. Au fost citiva motociclisti care s-au miscat foarte repede dintr-un capat in altul pentru a opri circulatia de la o intersectie la alta. Din pacate nu prea le-a multumit nimeni. Asa ca, domnilor politisti care ati fost astazi cu noi, daca cititi cumva textul asta, va multumim si sper sa ne fiti alaturi si atunci cind nu sintem in grupuri asa de mari.

Nu in ultimul rind, protestul a fost bine organizat si din perspectiva reprezentarii in media si a transmiterii mesajului. Am vazut vreo 2-3 echipe de televiziune, foarte multi fotografi, citeva zeci de camere de luat vederi personale. Probabil ca internetul o sa vuiasca in curind, filmulete, postari, impresii, emisiuni TV reluate de toata lumea biciclista din Bucuresti. In plus, au fost multe afise, agatate de fiecare pe unde a putut. La toate astea s-a adaugat si “recicleta” (sper ca am retinut bine), un triciclu cu o mica remorca unde puteau fi aruncate deseurile provenind de la participanti. Ca doar mergem cu bicicleta si din motive ecologice. 🙂

Din pacate au existat si parti rele. Si mi se pare important sa le spunem.

Primul lucru care m-a deranjat a fost galagia inutila. In special cea provenind de la goarne si fluiere. Stiu, a fost un protest si am vrut sa atragem atentia. Dar a fost o galagie, dupa mine, inutila si nepurtatoare de mesaj. Spunea la un moment dat Vlad Stroescu la el pe blog (nu mai stiu daca in postarea la care am pus link) ca unul dintre lucrurile bune ale bicicletei este ca nu deranjeaza, ca nu face galagie. Din pacate protestul asta nu a aratat nicicum acest aspect. Am fost galagiosi fara sa transmitem macar un mesaj prin harmalaia facuta.

Mi-a displacut apoi incapacitatea multor participanti de a realiza ca sint la un mars de protest, nu la o cursa cu obstacole prin Bucuresti. Am vazut multe depasiri inutile printre biciclete si printre masini, iesiri din banda alocata marsului, pedalari in forta care au fracturat coloana in 4-5 bucati.

N-a fost prea minunata nici agresivitatea cu care au tratat vreo 2-3 dintre noi pe cei citiva soferi mai recalcitranti. E adevarat, soferii respectivi au fost absurzi. Dar asta nu a justificat nici furia din ochii respectivilor biciclisti, nici latratul care inlocuise dialogul. In comparatie cu organizatorii care abordau cu calm situatiile similare, acestia au iesit in mod foarte neplacut in evidenta.

Iar cel mai mult m-a deranjat dihotomia soferi/biciclisti care a plutit in atmosfera intregului protest. Au fost multe momente in care din ceea ce se intimpla transpira acea satisfactie “ha! va aratam noi acum!”. Ori nu despre asta este vorba. Protestul asta a fost despre absenta unor conditii minimale de circulat in siguranta pe bicicleta. Poate si despre a induce constiinta faptului ca o bicicleta in plus pe strada este o masina in minus (dupa cum sugerau sau spuneau unele afise purtate de participanti). N-a fost in nici un caz despre adunat multi oameni ca sa sarim, in sfirsit cu sanse de izbinda, la gitul soferilor. Sa nu uitam ca multi dintre biciclisti sint si soferi.

Ma rog, recunosc ca am tendinta de a fi putin prea atent la lucrurile negative. Nu prea am abilitatea de a ma pierde in multime si de a ma bucura de moment fara sa mai vad in stinga si in dreapta.

M-am relaxat semnificativ in drumul solitar spre casa cind la o mica intersectie un Mecedes negru superb a oprit si soferul mi-a facut galant semn sa trec desi daca accelera putin nici macar nu m-ar fi incomodat.

In concluzie… a fost o iesire faina, bine organizata, un protest care sper sa se repete cu la fel sau mai multi participanti pina cind lucrurile se vor schimba. Si sper sa se schimbe cit mai repede pentru ca ne-ar ajuta pe toti, soferi, biciclisti, pietoni. Si sper sa vad din ce in ce mai multa curtoazie intre participantii la trafic. Pentru ca putina bunavointa poate compensa multe metehne ale sistemului. Putem convietui in ciuda debandadei administrative. Dar asta nu se va intimpla atita timp cit vom inventa si intretine dihotomii de tipul sofer/biciclist, sofer/motociclist.

Asfalt uscat pentru toata lumea!