RSS

Monthly Archives: March 2009

Watchmen

V’ati intrebat vreodata, in scoala, la lectia de istorie, ce facea Stefan cel Mare si Sfint cind se scapa pe el in mijlocul unei batalii? Ca doar nu putea omul sa se lupte in continuu, zi de vara pina’n seara, fara o vizita la buda din padurea adiacenta sau macar pe malul riului, poate chiar al ramului. Ei bine, se pare ca niste unii din America si’au pus aceeasi intrebare despre eroii lor, din benzile desenate de data asta (Alan Moore – Watchmen, the book, Zack Snyder – Watchmen, the movie). Rezultatul este unul frumos, foarte frumos.

Ce mi’a placut? Pai, dincolo de premiza de fundal a filmului, eroi de benzi desenate prinsi si surprinsi in viata de zi cu zi, in toata splendoarea umanitatii lor (care nu are nimic de’a face cu splendoarea lor de salvatori ai umanitatii), alcoolici, sociopati, blazati, traumatizati, purtatori de ochelari, timizi si plingind dupa glorii apuse, filmul rezerva citeva interesante surprize. Personajele, poate tocmai datorita umanitatii lor asumate, nu mai sint albe sau negre, nu mai lasa acea scurgere liniara, oarecum jignitoare de inteligenta de privitor, a filmelor standard cu eroi. Personajele sint, in mic, un tablou al intregii omeniri.

Apoi coloana sonora. Coloana sonora este, poate, cea mai buna si mai potrivita pe care am auzit’o de multe filme incoace. Fiecare pasaj muzical serveste scenei careia i’a fost atasate intr’un fel diferit. Avem muzica ironica, muzica cinica, in contrapunct, in antiteza, de subliniere, de suspendare. Cine a ales’o a facut asta intr’un mod genial.

Si, peste toate astea, s’a asezat amarala unei introspectii solide si coerente. In mod ciudat, cele mai realiste si adinci ginduri despre natura umana provin de la un sociopat, un nazist si un pharao wannabe. Ironic, nu?

Mesajul? Natura umana este alienanta pentru cei care o inteleg.

Sincer, nu ma asteptam sa vad un film cu eroi care sa transporte un mesaj profund. Ei bine, se poate. Si il recomand.

P.S. Poate e cam mult spus, dar in multe locuri mi’a amintit de Fight Club. Si de Matrix, cel de inceput, din spatele scenelor cu pistoale si rostogoliri spectaculoase.

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on March 24, 2009 in Uncategorized

 

Risipa de energie, ocazie ratata

In seara asta s’a intimplat la Realitatea inca unul din acele episoade despre care vorbeam in postarea anterioara. Si existau atit de multe premize sa nu fie asa…

Totul a inceput cu un interviu cu Presedintele Romaniei. Un interviu decent, curat, elegant, asa cum trebuie sa fie un interviu cu un Presedinte. Cei doi jurnalisti, Dl. Hurezeanu si Dl. Ursu, si’au pus intrebarile decent, cu mici intepaturi si iesiri mai efervescente din cind in cind, cum ii sta bine unui jurnalist educat. Dl. Presedinte le’a lasat loc sa vorbeasca, si’a spus parerea, uneori oficiala alteori personala, a vorbit coerent si corect chiar daca si’a permis din cind onomatopee (aaaa’uri). Si’a declinat in multe rinduri competenta, a lasat locul specialistilor si responsabililor sa raspunda, a ocolit destul de elegant, chiar daca il cam mincau palmele, datul in guvernarea Tariceanu. Pentru a incheia intr’o nota ferma si, cel putin la prima vedere, sincera.

Nu comentez asupra calitatii informatiilor si opiniilor oferite de Dl. Presedinte, nu este de competenta mea. La fel cum nu comentez nici pozitia “Basescu” in toata povestea asta. Eu vorbesc despre pozitia Presedintelui. Ca Presedinte, Dl. Basescu si’a onorat cu succes datoria in seara asta la Realitatea. La fel cum cei doi intervievatori si’au onorat postura de Jurnalisti.

Ca amanunt picant, pe durata intregului interviu am incercat sa’mi imaginez un alt Presedinte, pe Dl. Putin, in locul D’lui Basescu. M’a ajutat sa analizez mai bine. Exercitiul asta de imaginatie da putina perspectiva.

Din pacate lucrurile nu s’au terminat aici. A urmat emisiunea de analiza patronata de Dl. Turcescu. Imi cer scuze de la 2 din cei 3 invitati ai sai, nu le’am retinut numele. Din nefericire pentru domniile lor, nici nu mi’au oferit vreun motiv sa o fac. Stiu doar ca Dl. Nistorescu a fost prezent. Si mai bine nu era.

S’au incadrat toti 3 invitatii in categoria de critici descrisa in postarea sus amintita. Au repetat la nesfirsit aceleasi argumente irelevante care atacau doar persoana D’lui Basescu si nimic din ceea ce s’a spus in interviu, s’au repezit sa vorbeasca unul peste celalalt oprindu’se doar cind se prindeau ca spun acelasi lucru, nu au raspuns la nici o intrebare a D’lui Turcescu dar si’au inceput aproape fiecare interventie “reformulind” intrebarile acestuia (reformulare ce nu avea niciodata nimic de’a face cu intrebarea initiala). Toate, dar absolut toate interventiile au avut tonul: “mai baietas, tu chiar nu intelegi nimic? stai ca’ti spun eu cum stau lucrurile ca sint mai batrin si mai destept si stiu”.

In atare conditii, aproape nici nu ar mai fi contat daca ar fi ridicat vreun punct de vedere valid (ceea ce oricum nu s’a intimplat). Harmalaia pe care au produs’o a ucis orice sansa de ceva constructiv. Asa ca am fost din nou privati de o analiza reala a ceea ce un inalt oficial al statului ne’a transmis intr’o situatie critica (s’ar putea sa se dovedeasca chiar istorica), s’a ratat din nou o dezbatere de idei din care ar fi putut sa rezulte eventual ceva, Dl. Presedinte a fost din nou privat de feedback adecvat, D’lui Basescu i s’au oferit din nou motive sa sara cu gura pe presa si jurnalisti.

Una peste alta, a fost un esec total. Inca mai sper ca pe alte canale semnificative (cu priza atit la public cit si la oficialii statului) vor exista analize care nu vor cadea in aceleasi capcane. Pentru ca avem nevoie de asa ceva.

Domnilor, s’ar putea sa ne apropiem de un moment istoric. Chiar nu putem macar simula si noi putin Simt Istoric? Acolo, o farima macar?

 
Leave a comment

Posted by on March 18, 2009 in Politice

 

Andrei Plesu blogosferic

De ceva timp sintem liberi, mai liberi decit putem suporta a fi. Printre alte libertati avem internetul. Anonimi, fara moderare, fara foruri validatoare, ne dam cu parerea in stinga si in dreapta cu isteria unui catelus lasat liber pe maidan.

Zicea Rousseau acu ceva vreme ca libertatea este ca un vin tare. Pe unii, firi puternice, ii hraneste si ii sustine, ii vindeca si ii duce mai departe. Pe ceilalti ii ia de cap si ii face sa dea ce’i mai rau in ei (evident, nu folosea exact cuvintele astea da’ mi’e prea lene sa caut citatul original si multi oricum nu mai stiu franceza. Dar asta era esenta). Ei bine, in lumea internetului, in bloguri si pe forumuri, este perfect verificabila teoria asta a francezului.

De ceva vreme caut oameni inteligenti care isi fac ideile disponibile in lumea internetului, la noi in Romania sau aiurea. Si am gasit destul de multi, surprinzator de multi. Dar impreuna cu aceste descoperiri, am mai facut inca una. Oricit de inteligent omul, oricit de subtile, documentate, bine dezvoltate opiniile, de cum iese autorul din anonimat imediat apare si un grup de comentatori absolut stupizi.

De ce absolut stupizi? E oare gratuita, umorala, partizana si partiala catalogarea? Nu, nicidecum. Stupizi la modul absolut din numeroase motive. Pentru ca sint analfabeti, lucru deloc deranjant daca ar comenta la scrieri stupide, dar sa nu uitam contextul. Pentru ca ataca persoana celui care scrie si nu ideile acesteia. Pentru ca nu au nici rabdarea si nici inteligenta de a intelege despre ce vorbeste autorul inainte de a comenta de unde si comentariile care nu au nici o legatura cu ceea ce acesta a scris. Pentru ca folosesc un limbaj absurd, de mahala, intr’un context care incearca sa ne scoata exact din acea mahala. Si pentru multe alte motive.

Pentru ca reusesc sa distruga fiecare incercare de dezbatere publica infestind’o cu exact ceea ce aceasta incearca sa reduca.

Ultima dezamagire (dintr’o serie lunga, mult prea lunga) a venit odata cu descoprirea articolelor publicate de Dl. Andrei Plesu in editia on-line a ziarului “Adevarul”. Datorita acestui tip de comentatori despre care vorbeam mai sus, oricare ar fi tema articolului, reactiile la articol au ajuns sa se limiteze la doua tipuri: injuratura fara sens (gras, comunist, idiot, fatarnic) si lauda incontinenta (de multe ori cu trimiteri la divinitati, cu facut statuie, cultul personalitatii si restul tacimului). Nu am mai gasit aproape nici un comentariu firesc, constructiv critic sau de aprofundare a ideii. De unde si concluzia ca, in cacofonia de laude si injurii fara rost, cititorii de bun simt ajung sa se abtina pentru a nu se amesteca in mocirla.

Nu stiu ce i s’ar putea reprosa domnului Plesu, eu unul nu am descoperit inca nimic. O fi avind el pe ale lui. Dar ceea ce stiu sigur este ca are abilitatea de a aduce in discutie, nuantat si inteligent, idei si situatii netriviale care merita sa fie dezbatute la fel de inteligent si nuantat si ca pierdem enorm ingropindu’i demersurile in siropuri laudative inutile si in gunoaie agramate.

Ma tot chinui sa gasesc o metoda prin care s’ar putea curata ograda de asemenea specimene. Nu imi vine nici o idee. Sint sigur ca a modera comentariile la “Adevarul”, de exemplu, ar fi o munca titanica si ar provoca imense scandaluri (libertatea de exprimare ingradita, monser). Voi aveti vreo idee?

P.S. Promit ca voi sterge toate comentariile absurde care vor aparea la mine pe blog in cazul in care vreunul din comentatorii de la “Adevarul” vor descoperi aceasta postare.

 
Leave a comment

Posted by on March 16, 2009 in Uncategorized