RSS

Monthly Archives: May 2010

Barbatii din ziua de azi…

Se intimpla, destul de des, sa ma asez impreuna cu Andreea, si sa luam la puricat, pe indelete, diverse lucruri pe care le vedem in jur. Ies de aici discutii lungi si faine, insotite uneori de un Merlot sau de o bere, mai aplicam ceva din bruma de psihologie pe care am achizitionat’o de’a lungul timpului, cadem in rautati si birfe… deh, ca’ntre oameni. Uneori chiar ma intreb daca nu o sa sfirsim, peste ceva ani, ca Martha si George din “Who’s afraid of Virginia Wolf” sau ca Statler si Waldorf, cei doi mosuleti din Muppets.

Unul dintre subiectele predilecte ale ultimilor ani… barbatii din ziua de azi.

O intimplare de ieri de la City Mall mi’a reamintit de subiect. La casa la KFC, cumparasem aripioare si crispy strips. Deodata, in stinga mea apare o familie. Tatal, mama si o fetita de vreo 5-6 ani. Imbracati ok, de vara, aia mica frumusica si aranjata, deh, familie normala ai zice. Ei bine, nu a fost chiar asa. Ma trezesc cu fetita care se repede la portia de aripioare, pune mina pe una dintre ele si striga ca ea d’alea vrea. Ramin putin blocat, ma deranjeaza dar stiu ca nu e vina copilului, asa ca nu reactionez. Povestea se repeta de inca doua ori. Enervat de lipsa de educatie a copilului privesc masculul in ochi asteptind o reactie. Surpriza! Ochi goi, urlete isterice la aia mica, amenintari cu ruptul din bataie, lipsa oricarei intentii de a’si cere scuze, de a se oferi sa inlocuiasca portia de aripiare in care plodul isi lasase bacteriile. Nici macar o infruntare din priviri, a la Clint Eastwood, “what? feel lucky, punk?” Nimic. Doar urlete isterice la copil. Nici macar nu a schitat un gest de a o trage mai in spate, sa nu mai aiba acces la pretioasele mele picante.

Asa mi’am adus aminte de intrebarea mea si a Andreei: unde sint barbatii de altadata? Barbatii aia aspri, autoritari, puternici, maturi, intelepti. Barbatii aia care, zice povestea, ofera sentimentul de protectie de care femeia are atit de multa nevoie. Pai nu prea mai sint. Vad in jur doar barbati-femei sau barbati-copii. Fie nu stiu sa’si asume autoritatea, fie nu stiu sa’si asume maturitatea. Pentru ca asta e, pina la urma, o asumare de rol. Barbatii nostri fie au fost emasculati fie inca nu le’au coborit si refuza sa le lase sa coboare.

Am in minte imaginea tatalui meu. Un barbat departe de a fi dur, cald si bonom mai tot timpul. Cu toate astea inca mai am in memorie momentele in care inghetam cind citeam in privirea lui faptul ca nu e in regula ceea ce fac. Ideea ca ma va privi in felul acela cind va afla ce am facut era suficienta pentru a ma face sa renunt la porcarioara pe care tocmai o puneam la cale. Evident, asta nu m’a oprit de la a face o multime de timpenii, dar autoritatea era acolo. Si nu este singurul exemplu al copilariei mele. Multi dintre barbatii printre care am crescut erau asa, era ceva firesc de asteptat de la ei.

Nu cred in imaginea barbatului macho, debordind de testosteron si gata sa’si puna pumnii in slujba oricarei cauze, oricit de minore. Dar cred ca implinirea unui individ trece prin asumarea a ceea ce este, barbat sau femeie, cu toate consecintele care decurg din aceasta asumare. Mai mult, barbatii-barbati sint mult mai frumosi decit barbatii-femei sau barbatii-copii. Valabil, in oglinda, si pentru femei.

Mda… probabil ca e o chestie de evolutie a speciei. Probabil in citeva zeci de ani se vor face niste locuri speciale, pe sistemul zoo, in care vor putea fi admirate ultimele exemplare de priviri hotarite, zimbete calme si calde, atitudini degajind forta si hotarire. Sper sa li se puna si niste femei pe masura alaturi, poate reusesc sa perpetueze gena.

 
27 Comments

Posted by on May 31, 2010 in De viata

 

Despre ineficienta birocratica

Incep prin a spune ca nu sint adeptul infocat al informatizarii cu orice pret. Poate ca am citit mult prea multe SFuri, poate ca mi’am umplut creierul cu prea multe imagini apocaliptice in care individul uman poate fi urmarit in orice aspect al vietii sale, in care devine dependent de masinile din jurul lui. Totusi, exista un lucru care imi displace profund, rutina. Mai ales cind vine vorba despre cifre, actiuni etern repetitive care implica cifre si litere, mereu dupa aceleasi patternuri, in aceeasi structura, fara nici o modificare de substanta. Cifre dupa cifre dupa litere dupa alte litere. Si imi displace aproape la fel de mult sa vad lucruri facute de mintuiala, lent, gresit, cu cifre si litere de catre oameni pe care doar citeva lectii de utilizarea calculatorului ii desparte de eficienta.

Am un fel de motto in viata atunci cind vine vorba despre rutina cu litere si cifre: “daca nu pot sa scriu intr’un timp rezonabil un program care sa faca in locul meu acea munca, mai bine nu ma apuc niciodata de ea”.

Peste toate astea s’au asezat ani de observatii personale si multe discutii cu oameni care au povesti din lumea birocratiei romanesti. E un subiect la moda, acum ca a venit criza. Concluzia este ca pierdem enorm de multi bani si timp (alti bani) pentru ca ne incapatinam sa facem cu abacul, in continuare, ceea ce se poate face foarte simplu cu un calculator programat inteligent.

Romania se lauda cu una din cele mai educate clase de ITsti din lume. Programatorii nostri lucreaza pentru companii mari sau pentru propriile companii care fac profit sau sint free-lanceri de succes. Am in jurul meu multe exemple de genul asta. Unii sint afectati de criza, e adevarat, dar ceea ce ramine este ca sint oameni de valoare care pot face lucruri incredibile. In acelasi timp, birocratia romaneasca lucreaza cu programe facute pe genunchi de firme fantoma, programe care au costat sume enorme. Este incredibil faptul ca in secolul XXI, cind o naveta spatiala poate ajunge complet automat in spatiu, intr’un birou din Romania un functionar sa se lupte cu bug’urile complet idioate ale unei aplicatii absolut banale.

Hai sa nu ne gindim la navete spatiale, poate ca e prea mult investit in ele pentru a fi un termen de comparatie potrivit. Sa ne gindim la multimea de jocuri tembele pe care functionarii le joaca in loc sa’si faca treaba. E mai multa algoritmica intr’un soft de tip Solitaire decit intr’un program de contabilitate. Si nu doar ca e banal sa scrii un software de tipul celor folosite de birocratii nostri, mai si exista sute de solutii solide pe piata, solutii gata de a fi adaptate oricaror nevoi birocratice.

Las la o parte din start ideea de rea-vointa si furt. Stiu, este primul lucru care vine oricui in minte. Dupa cum obisnuia sa’mi spuna profa de mate, nu ne intereseaza solutiile banale. Lasind asta la o parte, daca politicienii nostri vor solutii reale pentru eficientizarea administrarii statului si reducerea cheltuielilor, asta este una dintre ele. Programe scrise cu simt de raspundere de catre programatori adevarati, unii dintre acei programatori cu care ne laudam peste tot. Departamente intregi pot fi reduse la 3-4 oameni care stiu sa minuiasca acele programe. Lanturi intregi de aprobari pot fi inlocuite cu verificari automate, obiective si impartiale, incoruptibile.

Stimati politicieni, ati interactionat vreodata cu solutiile software ale unei companii private serioase? Intri pe site la o banca, te conectezi, iti platesti toate facturile, faci cerere pentru un card si ti se spune daca e ok si cind si de unde sa’l ridici. Sau iti faci un depozit nou, vazind toate datele despre dobinzi si alte avantaje. Compania de telefonie mobila, daca ai uitat sa’ti platesti factura, iti trimite automat un SMS. Site’urile aeroporturilor, pe linga faptul ca iti raporteaza cu precizie de secunde situatia zborurilor curente, iti permit sa’ti cumperi pe loc bilet practic oriunde si oricind, ba chiar sa’ti obtii si cartea de imbarcare. Asta inseamna eficienta. Asta inseamna reducerea cheltuielilor, a frustrarilor, a timpului pierdut.

Evident, asta va insemna si faptul de a obliga un numar mare de oameni sa renunte la confortul unui loc sigur de munca si sa se arunce inapoi in viltoarea pietei muncii. Dar stiti ce? Cred ca le’ati face un bine si lor scotindu’i din letargie. Eu unul nu cred ca un om poate fi fericit completind formulare inutile o viata intreaga. Si cred inca si mai putin ca alegerea lui de a completa acele formulare ar trebui platita din banii, timpul si nervii mei.

Mda, stiu, oarecum inutil demersul meu de a scrie asa ceva aici. Da’…. cine stie… poate o da cineva din greseala si pe aici.

 
Leave a comment

Posted by on May 26, 2010 in Politice

 

Francoise Dolto (2)

“Scoala: un loc unde comunicarea nu isi gaseste locul

Peste tot este acelasi lucru! Locul copiilor ar fi la scoala daca profesorii le’ar spune: <<Daca nu as fi profesor, nu as avea cum sa’mi cistig piinea: datorita vouaeu sint platit. Iar eu sint la dispozitia voastra pentru ca voi sa invatati tot ce va intereseaza… >> Dar nu asa stau lucrurile! Lumea e cu susul in jos. Copiii sint la dispozitia invatatoarei pentru ca ea sa jubileze plictisindu’i cu lucruri care pe ei nu ii intereseaza. Desi ea trebuie sa fie acolo in slujba inteligentei lor, ca sa raspunda tuturor problemelor pe care copiii si le pun. Dar nu li se spune acest lucru.

Atunci cind le cere copiilor sa faca liniste, invatatoarea ii impiedica pe copii sa comunice. Scoala este un spatiu in care nu trebuie sa faci zgomot, nu trebuie sa vorbesti sau sa comunici, nu trebuie sa spui ce gindesti despre ce spune invatatoarea: <<Vrei sa taci cind vorbesc eu?>>. Desi ar putea sa spuna: <<Ce ai spus?… Ah, nu despre asta este vorba acum. Am sa’ti raspund imediat… Daca ascultam acum ce a spus colegul vostru. Ah, el s’a gindit la asta! Da, asa e: am spus un cuvint care seamana cu acesta sau cu un cuvint care, in functie de cum e scris, are doua sensuri.>> etc.”

(Francoise Dolto – “Dificultatea de a trai – Povestiri psihanalitice despre copii”, Editura 3, Bucuresti, 2009, pag. 210-211)

Textul se refera mai degraba la copiii din scoala primara dar poate fi extins, cu mici corectii, la intregul ciclu educational, de la gradinita la facultate. Ma uitam acum ceva timp la un curs de filozofie politica de la Harvard, curs la care profesorul, Mr. Sandel, face referire directa la costul unui astfel de curs si la datoria lui de a se ridica la inaltimea acelor costuri. Omul isi constientiza pozitia, isi subordona eul profesional intereselor studentilor si nu invers.

Ma intreb, cu riscul de a fi nevoit sa ma feresc de oua, rosii si pantofi aruncati din public, oare citi dintre dascalii zilelor noastre, de la noi si de aiurea, corespund perfect descrierii facute de Francoise Dolto? Instinctul imi spune ca majoritatea cu toate ca am avut parte si eu de citiva dascali luminati la vremea cind inca mai eram in scoli.

Simt ca trebuie specificat ceva. Nu sint adeptul ideii ca la scoala ar trebui sa se faca numai ce vor copiii. Si, din cite am inteles eu din cartile ei, nici F.D. nu crede asta. Problema este ca, pentru a evita anarhia, scoala pica in extrema cealalta si impune dictatura. Scoala are, evident, rol formativ si normativ. Dar scoala nu este armata, nu este un loc in care trebuie sa te asiguri ca cei pe care i’ai instruit iti vor urma fara cricnire ordinele, pentru binele lor si al scopului final.

Si mai am inca o nedumerire. Cum se face, oare, ca, generatie dupa generatie, cei care au fost frustrati de rigiditatea scolii devin la rindul lor vectori ai frustrarii?

 
18 Comments

Posted by on May 11, 2010 in Note de lectura

 

Leapsa monstruoasa

Mda… prea putin timp, prea multe de facut. Asa ca am ramas dator cu o leapsa la Babele Marx, mai exact lui Alexandru.

Nenea Strelnikov, celebrul nostru tlonian, a venit cu ideea de a pune unghiile pe tabla si de a ne teroriza urechile cu sunete care ar goni si cea mai hotarita hoarda mongola. Deci, dragi prieteni, 2-3 melodii (fara manele, Coco Jambo si alte porcarii evidente, rugam putintica imaginatie) ale unui artist sau a unei trupe care isi face datoria cit de cit onorabil in mod normal si care a dat’o rau in bara in situatia respectiva.

Grea treaba pentru ca in general imi feresc urechile de porcarii si, atunci cind dau peste ele, fac tot ce pot sa le uit repede. Dar… sa vedem!

1. Shirley Bassey http://www.youtube.com/watch?v=i7HM5KKIh0E pentru cea mai tembela inversare de roluri auzita de mine. In mod normal tinerii preiau melodii de la aia mai batrini. Iar madam Bassey nu doar ca a preluat de la P!nk, da’ a mai si facut o chestie ingrozitoare din asta.

2. Vita de vie http://www.youtube.com/watch?v=BYllPg8_Jpg pentru cea mai idioata schimbare de stil la care am fost martor vreodata. Stiu, v’am mai terorizat cu ea dar e mult prea mare ca s’o ocolesc. Daca asta se cheama maturizare artistica, ma bucur ca cei de la Sex Pistols sau ACDC au ramas niste adolescenti idioti.

3. Si, ca sa ramin in zona romaneasca a trupelor care s’au “maturizat artistic”, poate modelul tutulor :D….. Doamnelor si Domnilor…. the one… the only…. the mighty… Hooooolooooograaaafff: http://www.youtube.com/watch?v=-nCLLeM7h3g (Inregistrarea asta serveste perfect melodia. De vazut, neaparat).

Acum, in premiera in cariera mea blogeristica, o sa dau leapsa mai departe la doua persoane din afara cercului marxist: Andreea si Vulupe 😀 Sariti copii!

 
4 Comments

Posted by on May 11, 2010 in Uncategorized

 

Leapsa minimalista

WTF!?!?!

 
6 Comments

Posted by on May 5, 2010 in Uncategorized