RSS

Monthly Archives: October 2010

Despre demnitate

Initial voiam sa scriu mult mai dur despre subiect. La momentul ala eram inca prins de evenimente, enervat si, mai ales, mascul protector. Andreea era linga mine, cu lacrimi in ochi si intr’o stare sora cu depresia. Intre timp lucrurile s’au mai racit (fara a se rezolva), de unde si atitudinea ceva mai relaxata.

Toata tarasenia a pornit de la “expozitia” la care trebuia sa participam week’end’ul trecut. In extenso a scris Andreea despre asta la ea pe blog. Eu n’o sa ma mai apuc sa povestesc detaliile, o sa comentez doar la adresa substratului intregii intimplari.

Ne’am nascut, nefericit, intr’o tara chinuita (cel putin in perioada dinainte de nasterea noastra si putin dupa). De aici au decurs o multime de consecinte, atit la nivel individual cit si colectiv. E greu sa le ceri sa dispara imediat, e absurd sa te astepti sa se intimple asta. Cu o singura observatie, au trecut mai mult de 20 de ani de cind acel chin a incetat. Intre timp a aparut deja o generatie de tineri care nu are nici o amintire semnificativa despre comunism, asupra caror maturizare nu s’a mai intervenit cu bestialitate. A cam venit vremea sa se schimbe ceva in Romania profunda.

(Nu vreau sa discut aici despre daca sau nu lucrurile malefice s’au terminat in ’89. Voi ocoli subiectul si aici si in comentarii)

Unul dintre lucrurile care nu s’a schimbat inca este felul in care ne raportam la demnitatea proprie. Mai rau, aceasta demnitate nici macar n’a reaparut ca subiect important in meditatiile noastre individuale sau colective. Sintem in stare sa vorbim despre orice, despre bani, sosele, fabrici, privatizari frauduloase, alegeri fraudate, sa injuram tabara politica adversa, sa injuram presa si politica, orice, mai putin sa ne gindim la propria demnitate.

Nu militez aici pentru vreun cod rigid si artificial construit al onoarei. Nici pentru demnitatea pe care ti’o confera ceilalti prin felul in care interactioneaza cu tine. Militez insa pentru acea demnitate care deriva din intelegerea corecta si eficienta a regulilor jocului. Pentru demnitatea care deriva din faptul ca nu incalci legile si regulile nu din frica de pedeapsa ci pentru ca le intelegi eficienta. Pentru demnitatea care deriva din intelegerea ca o lege proasta nu se indreapta prin incalcare ci prin actiuni legale de corectare, indiferent cit de complicate, greoaie si consumatoare de timp sint aceste actiuni. Pentru demnitatea care se naste din momentul in care iti recunosti greseala indiferent de consecintele recunoasterii in loc sa o ascunzi sub pres sau sa o pasezi altora.

Din pacate cunosc foarte putini oameni la noi care au o astfel de atitudine fata de ei insisi. Ei sint exceptia, accidentul. Si, tot din pacate, asta este ceea ce ne desparte de vestul european pe care’l invidiem. Acolo demnitatea reprezinta norma, absenta ei, accidentul.

Cel putin doua consecinte, amindoua catastrofale, deriva din aceasta absenta in spatiul romanesc. In primul rind demnitatea este marginalizata. Se ride de ea, este ineficienta, falimentara, pedepsita. Respectarea regulilor rezulta intr’o stare eternizata de frustrare, iti consuma zilnic resursele psihice, te aduce intr’o stare paranoida permanentizata, te astepti in continuu sa vina o lovitura de undeva. Din cauza asta cei foarte tineri si cei care se afla in zona gri nu primesc nici o incurajare sa se indrepte in directia corecta. Rezultatul… traim chinuiti sau emigram.

Cealalta consecinta se refera la ceilalti, la majoritari. Absenta intelegerii regulilor ca fiind consecinta eficienta a contractului social, a convietuirii in turme a animalului-om, este un semn al maturizarii incomplete a individului. Includerea fricii in ecuatia raportarii la reguli este semn al raminerii in copilarie, rebeliunea agresiva impotriva regulilor sau indiferenta la ele sint semne al adolescentei. Daca la un copil sau la un adolescent acestea sint simptome normale, la un om “matur”, fortat sa’si asume un anumit rol social (sot/sotie, angajat/angajator, consumator sau producator de bunuri) ele conduc la construirea unui model defect de interactiune cu propria persoana si cu ceilalti. Rezultatul firesc, la cei mai multi, este un destin ratat. Fericirea este asteptata mereu din exterior dar ea nu vine niciodata de acolo.

Ma intorc la ceea ce s’a intimplat vinerea trecuta. Aplicarea perfecta a celor scrise mai sus. Andreea a hotarit sa plece refuzind sa incalce regulile. Cei care le incalcasera au inceput sa inventeze scuze, sa incerce o scoata pe ea vinovata. Majoritatea celorlalti au ramas, au acceptat ilegalitatea, au refuzat sa o amendeze, probabil chiar au profitat de ea, unii. Miine altcineva va comite o ilegalitate care ne va afecta si pe noi si pe ei si toata lumea va fi nemultumita. Poimiine va veni rindul altuia. Te uiti in jur si constati ca doar omuciderea, atita timp cit nu depaseste anumite limite, a mai ramas un tabu. In rest, regulile sint incalcate in permanenta fie cu speranta ca n’o sa vina nimeni sa controleze (cine sa o mai faca si pe asta?), fie cu aroganta celui care cunoaste pe cineva care cunoaste pe cineva.

Cu toate astea, cu toate frustrarile, piedicile, sentimentele de inadaptare, tin cu dintii de ideea ca demnitatea nu este nici inutila, nici invechita, nici supra-evaluata.

Advertisements
 
40 Comments

Posted by on October 15, 2010 in Uncategorized