RSS

Clisee

11 Apr

A man may take to drink because he feels himself to be a failure, and then fail all the more completely because he drinks. It is rather the same thing that is happening to the English language. It becomes ugly and inaccurate because our thoughts are foolish, but the slovenliness of our language makes it easier for us to have foolish thoughts.[…]

By using stale metaphors, similes, and idioms, you save much mental effort, at the cost of leaving your meaning vague, not only for your reader but for yourself.[…]

But if thought corrupts language, language can also corrupt thought. A bad usage can spread by tradition and imitation even among people who should and do know better. The debased language that I have been discussing is in some ways very convenient. Phrases like “a not unjustifiable assumption”, “leaves much to be desired”, “would serve no good purpose”, “a consideration which we should do well to bear in mind”, are a continuous temptation, a packet of aspirins always at one’s elbow. (George Orwell – Politics and the English language)

Micul incident instigat de baba Veta zilele trecute mi-a reamintit de o durere mai veche, cliseele. E drept, a fost si pricina de recitit o parte dintre eseurile lui George Orwell, de unde si citatele de mai sus.

Privite dintr-o anumita perspectiva, cliseele sint un lucru natural. De obicei capata un astfel de statut constructii verbale/muzicale/imagistice care reusesc sa transmita foarte bine o idee sau o senzatie. Pentru ca creierul uman tinde, prin structura lui, sa lucreze cu categorii, etichete, generalizari, constructiile de acest tip devin instrumente comode de desemnare/simbolizare. Si, atita timp cit ideea sau senzatia pe care vrem sa o transmitem este identica sau foarte similara cu cea desemnata de cliseu, de ce nu l-am folosi?

Exista totusi cel putin doua motive pentru evitarea utilizarii cliseului. Primul este sugerat de Orwell in eseul citat: fiind instrumente comode, riscam sa le folosim prea des, riscam sa le devenim prizonieri, sa le golim de sens si sa ajunga sa ne conduca ele discursul, in loc sa fie simple unelte. Al doilea ar fi acela ca un cliseu are un continut care, la origine, a avut un anumit domeniu de aplicare. Utilizindu-l ca atare, riscam sa pierdem din vedere acel domeniu de aplicare, sa-l folosim neadecvat, sa transmita alt mesaj decit ne-am dori.

Daca ne gindim la structura lor, exista clisee simple, evidente, de tipul cliseelor de limbaj pe care de cele mai multe ori le asociem limbii de lemn si clisee complexe, de tipul cliseelor narative, uneori mai greu de detectat. El este indragostit de ea, ea nu e interesata pentru ca are ceva serios de facut, el o convinge pina la urma, ea cedeaza, el greseste, ea se supara, fuge si renunta la ce avea de facut, el o gaseste si o ajuta, indiferent daca vor mai fi sau nu impreuna, ea reuseste si ramin impreuna – unul dintre cliseele filmelor romantioase de la Hollywood. La fel sint majoritatea teoriilor conspiratiei, la fel sint dogmele diverselor secte, de la cele religioase, la cele consumeriste de tip Amway. Clisee narative cu succes verificat.

Din perspectiva “consumatorului”, imi este foarte greu sa inghit ceva plin de clisee. Imi denota o lene a gindirii. Mi-e foarte greu sa cred ca cineva care apeleaza la fraze/structuri narative gata facute, la constructii “sigure”, mai are in rest capacitatea intelectuala de a trage concluzii inteligente sau macar dorinta de a face asta. Exceptie fac doar situatiile in care cliseele sint in mod intentionat folosite pentru a spune altceva. Exista, de exemplu, o scrisoare in “Captivi” a lui Norman Manea, in care autorul ei topaie din cliseu in cliseu. Si din asta rezulta descrierea personajului, frustrarile lui, limitele lui, obsesiile lui. La fel, imi plac scriitorii care te ademenesc intr-un cliseu pentru a-l exploda in ultimul moment (Roger Zelazny, de exemplu). Asta pentru ca imi plac scriitorii care sint stapini pe cuvintele lor, pe limba in care scriu si pe mesajul pe care vor sa-l transmita.

Din pacate, ca sa ne intoarcem la baba Veta si textul ei, cultura pop este plina de clisee si utilizatori ai lor. Este facil si pentru cei care produc, si pentru cei care consuma. Cel care produce nu-si mai datoreaza succesul criticilor profesionisti, celor pregatiti sa le detecteze prostioarele atunci cind ele exista, ci consumatorilor prizonieri, de cele mai multe ori, ai unui anumit stil (ce citesti? romane politiste!), pentru care cititul este mai degraba o chestiune de relaxare/distragere a atentiei. Pentru acest gen de public uniformitatea narativa este necesara, la fel si simplitatea metaforelor, a simbolurilor. Genul acesta de cititori, intre “The Da Vinci Code” si “The Sign of Four”, o va alege intotdeauna, in mod firesc, pe prima.

La prima vedere, fenomenul pare inofensiv. Da, exista o multime de oameni care scriu/fac muzica/fac filme/picteaza slab. Nu-ti place, nu consumi. Adevarat, doar ca dincolo de o anumita limita a succesului fenomenului, acesta este inofensiv doar in aparenta. Dar asta este alta discutie pentru alta data.

 
4 Comments

Posted by on April 11, 2013 in Idei

 

4 responses to “Clisee

  1. Veta Marx

    May 14, 2013 at 12:11 pm

    Ai perfectă dreptate cu ce scrii aici şi nu pot decât să-ţi mulţumesc pentru semnalarea capcanei în care am căzut ca o ursoaică proastă. Pe de altă parte, ce pot eu să critic aici e, din cu totul alt punct de vedere, la fel de grav. Adică exact ce spui şi tu: ultimele trei postări sunt din 25 noiembrie, 19 ianuarie, respectiv 11 aprilie.

    E adevărat că eu am lipsit vreo 2 ani, dar chiar şi aşa… să scrii atât de rar? Mai bine deloc!🙂 Sau dacă ai nevoie de un incentive ca să exerciţi actu’ livresc, vino de scrie (şi) la noi.

     
    • BadDragon

      May 14, 2013 at 1:36 pm

      Babo, stii ca-ti dau dreptate. Am, din pacate, doua probleme de rezolvat pentru a scrie mai des. Prima e cea evidenta, lenea. Dublata de o oarecare lehamite de internet si pierdut vremea pe el. A doua este relevanta. Aproape de fiecare data cind ma pornesc sa scriu ceva intervine intrebarea daca am cu adevarat ceva de spus despre subiect. De asta am ales sa fiu putin mai activ pe Facebook. Acolo pot fi ceva mai concis si fac mai degraba trimiteri la lucruri care m-au entuziasmat decit la propriile ginduri.

      Sa stii ca cochetez de mult timp cu faptul de a scrie si la voi. Tentat fiind, evident, si de o schimbare de ton si stil. Mai vedem. Cind imi iau avint si scriu ceva adecvat Surorilor o contactez pe una dintre Babatiile Voastre spre validare si postare.

       
  2. Veta Marx

    May 14, 2013 at 4:47 pm

    Nu cred că e necesar să-ți schimbi tonul sau stilul. Sau, în fine, singura motivație pentru o schimbare de genul ăsta, ar fi personajul tău și anume dragonul, căruia poate că e mișto să îi dai o voce și niște caracteristici, tabieturi etc., în niciun caz blogul nostru. Blogul nostru nu impune nimic nimănui și nici nu o va face vreodată.

     
    • BadDragon

      May 14, 2013 at 6:25 pm

      Stiu, stiu. Doar ca daca scriu in acelasi stil ca aici, pot la fel de bine sa ramin doar aici. Pe de alta parte, exista si o parte mai contondenta in mine pe care nu o exercit in ceea ce scriu pe blog pentru ca nu se potriveste. Dar ar fi adecvata la voi.

      Vedem, ma gindesc zilele astea la o directie, ceva care sa-mi apartina (va las voua muzicile, cartile, vinurile) si poate vin cu ceva.

       

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: