Mare-i gradina….!?!?!?!

Azi am stat toata ziua si-am rontait numere. Multe. Si mici, foarte mici, ca sa incapa cit mai multe pe monitor. Mi se sting niste flacari pe la o turbina si nu reusesc sa inteleg inca ce le-a apucat. Ma rog, ideea e ca am rontait cifre. Acu’, ca se facu de ora 2 in noapte, m-am gindit eu ca e mai bine sa ma opresc si sa o las pe miine cu rontaitul ca nu ma mai tin ochii.

Eh, si daca m-am oprit, hai sa vaz ce mai zice lumea, ce mailuri am mai primit, d-astea cotidiene. Printre altele, vad ca am o oferta de la niste neni simpatici care fac oferte multe, unele chiar interesante. Altele, credeti-ma, nu-s. Precum aia care m-a facut sa scriu postarea asta.

Oferta zice asa: “Spalare ecologica si economica fara detergent. Numai 29 RON pentru un Magic Ball sau 39 RON pentru doua Magic Ball! Cel mai eficient produs de spalat de pe piata este acum in Romania!” Hait, imi zic, hai sa vedem ce-i cu bilutele magice. Si extraterestre, ca-s verzi.

Si bag nasul in detaliile ofertei, sa ma lamuresc cum sta treaba cu magia bilutelor. Si uite ce-mi vad ochii la descrierea “tehnica” a produsului:

Magic Ball contine:

• Bile magnetice: reduc moleculele de apa si previn depunerile de calcar pe tevi si in masina de spalat.
• Bile alcaline: metin ionii de apa la nivelul normal de Ph
• Bile care neutralizeaza clorul
• Bile dezinfectante (antibiotice): inlatura mucegaiul si organismele patogene care cauzeaza alergii si iritatii ale pielii

Asaaaa… pe buneeee???? Are bile magnetice? Care reduc moleculele de apa? Da’ ce le face, fratele meu? Se string cite 3-4 in jurul unei biete H-O-H, o trag de stringurile de la bikini si-o ameninta pina se face mai mica? Pfff… si prostii aia de la CERN, cu LHCul lor, se chinuie ca idiotii cu bobinele lor gigantice… pai daca bagau niste bile d-astea…

Buuuuunnn… urmatoarele. Bile alcaline. Mentin ionii de apa la nivelul normal de Ph. Sa nu se inece in Ph? Sau cum? Si ce e ala ion de apa? H sau OH? Si ce te faci daca apa cu pricina, cam impura, are mai degraba caracter bazic? Cum mai salvezi ionii de la inec?

Acu’ cu cloru’. Bag seama ca exista niste bile care il neutralizeaza. Ma intreb cum? Fuziune la rece cu un hidrogen (ajuta si la Ph), dupa care dezintegrare beta mica, dar energica, ajunge un amarit de argon-36, gaz inert, neutru, castrat. Apa nefericita.

Ca sa nu mai vorbim despre bilele antibiotice care incep sa fuga dupa mucegai (aspargilius???) si organisme patogene, alogene si halucinogene. Si dau cu bile mai mici dupa ele. Ca blonda cu bile de naftalina dupa molii. Si cind nu le nimeresc se intreaba timpe de ce dracu’ au neutralizat cloru’ care ar fi facut treaba in locul lor. Acu’ sa va vad, bilutelor, cum asteptati o vesnicie sa se dezintegreze argonul ala 36, ca nenorocitul e stabil, nu se dezintegreaza ca sa va dea cloru’ inapoi.

Mai oameni buni, mai copii, intelegem ca vreti sa manince si gura la copiii vostri ceva, intelegem ca toata lumea are dreptul sa se creada inventator. Da’ macar mintiti si voi mai cu talent, nu mai dati copy/paste de pe la altii care s-au umplut si ei, de mult, de “recunostinta”. Macar mormaiti ceva generic si greu de analizat. Vine omu’, citeste prospectu’, cumpara de curiozitate, vede ca, in afara de un zornait nou in masina de spalat si rufe putind ceva mai tare dupa udatura, nu s-a intimplat mai nimic, le arunca si cumpara iar Dero. Da’ macar nu mai luati injuraturi ante ludice.

Si, din nou, oameni buni, mai copii, astia mai cumparatori, am si eu o rugaminte. Inainte de a cumpara ceva, aruncati o geana si pe prospect. Nu de alta, da’ asa hotie jenanta si lenesa nu merita incurajata. Inteleg sa fiu pacalit cu eleganta, da’ mi se pare inacceptabil sa fiu prostit pe fata.

Spor la cumparaturi! Si la spalat!

 

Zooniverse

Daca va mai amintiti, acum ceva timp scriam un articol despre naveta New Horizons care e in drum spre Pluto (Centura Kuiper), despre IceHunters si despre cum ne-specialisti, oameni obisnuiti, pot da o mina de ajutor oamenilor de stiinta punind la bataie abilitati umane pe care inca nu am reusit sa le transferam calculatoarelor.

Proiectul IceHunters face parte dintr-o platforma mai ampla, Zooniverse, care gazduieste un numar mare de proiecte similare (de la descoperirea de obiecte in spatiul cosmic, pina la transcrierea de jurnale de bord ale vaselor pentru extragerea de date privind vremea sau transcrierea de vechi inscriptii in limba greaca). Practic, se pun la dispozitie imagini/date din care participantul la proiect extrage informatii ce i se par semnificative, conform unor standarde oferite de initiatorii proiectului. Atunci cind mai multi oameni localizeaza o aceeasi informatie ca fiind semnificativa, aceasta este catalogata si luata in considerare de catre specialisti. Cu alte cuvinte, participind la unul dintre proiectele Zooniverse ajuti la filtrarea datelor (un fel de Trap.it uman :D). Nu o sa intru in amanunte in privinta algoritmilor de selectare, a statisticii din spatele proiectului. Pentru cei curiosi, gasiti o descriere destul de ampla in acest articol, intre paginile 5 si 8.

Acum vreo 2 zile am primit un mail de la echipa ce se ocupa de unul dintre proiectele Zooniverse, The Milky Way Project, la care participasem de asemenea, pe linga IceHunters. Acest proiect este axat pe descoperirea in Calea Lactee de zone H II (practic, nori de hidrogen molecular ionizati de stele nou formate in interiorul lor). Adica ceva de genul asta:

Sau asa:

E-mailul pomenit mai sus ma anunta ca s-a incheiat o prima faza a proiectului, ca s-a tras o prima linie. Rezultatele: peste 35.000 de participanti, peste 12.000 de imagini parcurse, peste jumate de milion de obiecte detectate. Din toate aceste obiecte, dupa algoritmul despre care vorbeam mai sus, au fost selectate 5.106 de obiecte din care a rezultat un nou catalog regiunilor H II din Calea Lactee. Spre comparatie, cele mai importante 3 cataloage deja existente, intocmite de specialisti, contineau fiecare in jur de 5-600 de obiecte. Inca si mai important, aceste rezultate partiale confirma in proportie de peste 85% cele trei cataloage preexistente, aratind ca, cel putin in cazul unui astfel de proiect, un numar suficient de mare de entuziasti pot da rezultate cel putin la fel de bune ca un numar mic de oameni special pregatiti.

Din toata tarasenia a rezultat si un articol stiintific, cel pe care deja l-am citat mai sus, disponibil pe arxiv.org.

Satisfactii? Oh, da! In primul rind, este o placere in sine sa te uiti la aceste imagini. Nu stiu altii cum sint, da’ eu consider ca Universul este un artist desavirsit si foarte creativ. Apoi sint gindurile care insotesc munca de cautare de obiecte, de selectare. Vezi forme bizare, geometrii neasteptate, iluminari surprinzatoare, e aproape imposibil sa nu incepi sa te intrebi ce forte au modelat asa ceva, sa nu te gindesti la scala reala a fenomenelor (desi aparent mici, sa nu uitam ca punctuletele alea cele mai luminoase sint stele, chestii enorme).

Apoi satisfactia de a ajuta pe altii, de a participa, chiar si in modul asta ne-profesionist, la intelegerea lumii in care traim.

Iar la sfirsit, ca sa fiu sincer, vine si satisfactia pentru orgoliu. Nu e prima data cind particip la o cercetare, am mai lucrat pentru colegi sau profesori in facultate, ba chiar am redactat parti mari din lucrari care au fost mai apoi publicate de ei. Dar numele nu mi-a mai fost pomenit pina acum pe undeva. E adevarat, acum este in compania altor 35.000 de alte nume. Cu atit mai bine, inseamna ca nu sint singurul entuziast (iar orgoliul, desi merita gidilat din cind in cind, trebuie tinut bine in friu, e un cal teribil de naravas).

In concluzie, dragii mei cititori, daca aveti energie, timp si inclinatie, va invit pe Zooniverse. Poate ca unul dintre proiecte vi se potriveste. Daca in alte domenii poate ne e mai greu sa ne coagulam, poate aici ne va fi mai usor.

Ah, inca ceva: AVERTISMENT MAAAAARE (e bine Vulpoiule?): oricare dintre proiectele de acolo poate da dependenta!

 

Trap it like is hot!

Daca stau si analizez putin felul in care mi-am petrecut ultimii ani, constat inevitabil ca sint dependent de internet. Sau poate ca dependent e cam mult spus. Dar, in mod cert, mare parte din informatiile cu care imi alimentez zilnic creierul si din timpul pe care mi-l petrec au legatura cu internetul. In doar citiva ani a devenit, dintr-un serviciu teribil de scump disponibil doar citorva alesi, echivalent cu apa calda, aragazul, frigiderul si hirtia igienica. Pot fara el, dar este asa de usor de avut incit nu vad de ce as trai fara el.

Internetul a inceput prin anii ’60 cu o legatura intre UCLA si Stanford Research Institute, la care s-au adaugat curind alte universitati americane. Inceputurile lui au stat sub semnul vitezelor frustrant de mici de transfer si al calitatii informatiei. La asemenea costuri nu misti decit biti cu ceva importanta. Pina pe la mijlocul anilor ’90 cind internetul a fost deschis spre utilizare comerciala si a inceput explozia pe care o cunoastem acum.

Nu o sa continui cu istorii si date, ele se gasesc in multe locuri. O sa ma indrept spre problema reala, continutul informational disponibil pe internet. Citeam acum ceva timp o gluma americana cu doi ingineri ce, in tineretea lor, participasera la cercetarile din care s-a nascut internetul. 30 de ani mai tirziu, la un mic video-chat se felicitau reciproc: “Vezi ca eforturile noastre au avut succes? Acum este cu adevarat usor sa faci rost de porn”. O gluma, dar are destul de multa substanta.

Internetul, dupa ce a fost un timp rezervat schimbului de informatii importante, cu caracter stiintific sau strategic (exceptind, probabil, cele citeva poze cu pisica, sotia si copilul nou nascut schimbate intre cercetatori, lucru pentru care s-a inventat jpeg-ul), s-a vazut inundat mai apoi de intregul spectru de creatii umane, de la cele mai nobile la cele mai mizere. Si sa nu ma intelegeti gresit, e normal sa fie asa. Devenit ieftin si accesibil, era inevitabil sa ajunga sa fie folosit in cele mai neasteptate moduri.

Dupa mine, exista 4 tipuri de informatii pe net: informatii de care am nevoie, informatii de care am nevoie dar nu stiu daca sint corecte, informatii false si informatii indiferente. Desi majoritare (probabil peste 90% din continut), informatiile din ultima categorie nu ma preocupa. Le caut daca ma trazneste, dar nu sint foarte interesat de calitatea sau valoarea lor. Problema e cu celelalte 3 categorii, in special cu a doua si a treia.

In general, cind utilizez netul, sint un consumator de date. Ma intereseaza, de exemplu, ce rezultate stiintifice s-au mai obtinut, care sint tendintele politice, sociale, economice. Consum destul de putin informatie personala (bloguri personale). Deja mi-am creat o mica lista de locuri in care am, in general, incredere ca-mi ofera informatii din prima categorie. Sint locuri in care ma astept destul de putin sa citesc prostii. Apoi sint locurile de pe lista neagra, a celor care spun consecvent timpenii. Dar trebuie sa consum permanent timp pentru a adauga la cele doua liste. Si, inca si mai rau, ramin site-urile cu informatii din a doua categorie, a celor in care nu e atit de evident ca sint corecte sau false. Acestea maninca cel mai mult timp. Cu atit mai rau cu cit genul asta de site-uri au tendinta sa nu-si documenteze articolele. Vorbesc despre ultima si fenomenala descoperire in domeniul X, dar nu pun nici un link spre cei care au cercetat, spre ceea ce au publicat ei, spre nimic.

Bine, bine, da’ de ce nu ma rezum la lista sigura, ati putea intreba. Raspunsul meu este simplu, “cosangvinitate” (metaforica, evident). Daca te informezi dintr-un numar redus de surse, mai ales ca ai tendinta de a ajunge la una prin intermediul celorlalte, la un moment dat respectivele surse incep sa se confirme reciproc, risca sa-si valideze greselile, apare fenomenul de gasca. In plus, desi dubioase din perspectiva corectitudinii informatiilor, unele site-uri din afara listei pot veni cu interpretari interesante, puncte de vedere proaspete.

Una peste alta, teroarea zilnica a oricarui consumator de internet care cauta un anumit grad de acuratete este filtrarea. Si cu asta inchei lunga introducere pentru a ajunge la subiectul real al articolului 🙂

De curind, unul dintre astrofizicienii mei preferati de pe net, Ethan Siegel, a lansat impreuna cu compania pentru care lucreaza o unealta foarte promitatoare care sa-i ajute pe cei care au dileme ca cea de care va vorbeam mai sus. Este vorba despre Trap.it.

Trap.it are in spate un AI foarte agresiv (din cite mi-a comunicat Ethan) care, pornind de la indicatiile pe care i le dai, este capabil sa invete repede cam care iti sint criteriile de filtrare a surselor si tipurilor de informatii pe care le cauti pe un anumit subiect. Te intereseaza ciupercile, creezi un “trap” (capcana) nou, intri in Discovery Mode, ti se intorc o multime de articole despre ciuperci, incepi sa citesti si zici ce-ti place si ce nu. Dupa ceva timp AI-ul incepe sa invete si incepe sa filtreze informatiile pe care ti le livreaza. Ulterior doar deschizi pagina alocata ciupercilor si primesti direct ultimele noutati despre ele, gata filtrate.

Pe linga criteriile tale, poti accesa categoriile deja create de cei care intretin site-ul, filtrate dupa criteriile lor. Daca ai incredere in ei, nu mai stai sa reinventezi apa calda. Daca nu, esti liber sa o iei de unul singur de la capat. Din experienta mea de pina acum, cel putin cele doua supra-categorii gestionate de Ethan (Health si Science) sint excelent intretinute si filtrate, informatiile la care am ajuns sint dense, consistente si credibile.

Evident, putem discuta ani in sir despre problema filtrarii, despre ce se pierde, despre pericolele pierderii, despre eficienta si corectitudinea AI-ului, despre ce invata el si cum invata. Toate aceste probleme sint valide. Pe de alta parte, Trap.it este doar o unealta. Utilitatea ei este la fel de mare cit este abilitatea utilizatorului ei de a se folosi de ea. Si e mai buna decit nimic.

Gata, m-am intins mai mult decit de obicei. Vi-l recomand. Intrati, faceti cont, experimentati. Merita folosit macar si pe post de agregator de stiri.