RSS

Monthly Archives: November 2011

Satisfactii

Nu stiu altii cum sint, da’ pentru mine una din cele mai mari bucurii este sa vad ca rezultatele muncii mele produc nu doar multumire ci merg pina la entuziasm. Acel moment in care beneficiarul a ceea ce faci iese din rutina “multumim pentru treaba bine facuta” si face un pas in plus, isi lasa incintarea sa se manifeste, este de nepretuit. Tocmai mi s’a intimplat asta acum citeva ore dupa o saptamina de sapaturi, frustrari, dubii legate de capacitatea mea de intelegere si, din fericire, revelatia de final cind toate piesele puzzle’ului s’au asezat cuminti la locul lor. Daca totul s’ar fi terminat doar cu rezolvarea problemei, tot as fi fost incintat. Dar faptul ca si cei pentru care imi storsesem creierii mi’au impartasit euforia a dus lucrurile la un cu totul alt nivel.

Eh, dar nu ca sa ma laud cu realizarile mele m’am apucat sa scriu postarea asta (aiurea, Dragoane, cine crezi tu ca te mai crede?). Intimplarea asta mi’a adus aminte de discutii mai vechi, discutii care mi’au marcat evolutia, care m’au facut sa fiu ceea ce sint.

Acum multi ani, din ce in ce mai multi (lucru destul de natural de altfel), undeva intr’un apartament din Baicului (daca nu ma insel asupra momentului) lua nastere ceea ce repede s’a numit OOP (care OOP, pe linga Object Oriented Programming, insemna in cercul nostru strimt si Organizatia Oculta a Porcilor :D). Eram patru (trei fondatori si un membru :D), eram de nedespartit (spre disperarea unora dintre prietenele noastre de pe vremea aia), visam impreuna si incercam impreuna sa ne imaginam ce ne asteapta dincolo de momentul terminarii facultatii. Cu alte cuvinte, ieseam din adolescenta si incercam sa facem asta cit mai elegant cu putinta (si cit mai tirziu, evident, pentru ca inca nu eram dispusi sa renuntam la noptile de Quake sau Counter Strike in retea).

Au fost multe nopti cu multe discutii despre maturizare, despre succes, despre ceea ce voiam sa devenim. Nu neaparat profesional, ci ca oameni. Unul dintre subiectele recurente ale discutiilor a fost acela al nevoii de a avea impliniri, impliniri emotionale si profesionale. Necesitatea de a avea aceste impliniri, rezulta din discutii, nu avea neaparat legatura cu satisfactia in sine, cu momentul realizarii, ci mai degraba cu felul in care constiinta ca poti reusi in ceea ce iti propui iti schimba perspectiva asupra lumii in care traiesti. Pe linga validarea inerenta si satisfacatoare, pe linga “stima de sine” (mda, stiu, suna aiurea in romana da’ parca nici pa englezeasca nu’mi vine sa’i spun) care creste, mai intervine ceva. Privesti univesul altfel. Ba nu, universul este altfel dupa ce ai acumulat suficiente momente de succes semnificativ. Lumea se deschide ca atunci cind ai invatat un lucru nou si mare. De fapt chiar inveti un lucru nou si mare.

Acum, dupa multi ani, imi dau seama ca aveam dreptate cu toata copilaria argumentelor noastre de pe atunci. Acum vad diferenta profunda intre cei care isi manifesta prezenta la limita necesarului (asta e fisa postului, atita fac) indiferent daca este vorba despre familie, prietenie, viata in cetate sau servici si cei care fac pasul in plus. Acum constat ca pina si intr’o lume defecta cum este Romania inca post-revolutionara acest pas in plus conteaza. Conteaza pentru ca numai de aici pot rezulta impliniri semnificative. Conteaza pentru cel care il face, conteaza pentru cel spre care este facut. Oamenii multumiti tind sa ii multumeasca si pe altii pentru ca sint siguri de ei si au ce oferi, si’au antrenat aceasta capacitate de a oferi, au rafinat’o asa cum au rafinat si oferta in sine.

Mai mult, oamenilor multumiti li se multumeste mai des. 😀 Pentru ca ofera mai multe ocazii de a li se multumi.

Asa ca, la mai mult de 15 ani de la infiintarea OOP si de la primele discutii pe tema asta, un sfat incaruntit: oferiti mai mult decit vi se cere, mai mult decit se asteapta de la voi.

Daca aveti si putin noroc, la un moment dat o sa primiti un mail ca cel pe care l’am primit eu acum citeva ore 😀

Advertisements
 
3 Comments

Posted by on November 24, 2011 in De viata

 

Milenarisme de bodega

Mii de scuze vulpoiului ca ma ocup de asa marunta treaba in loc de promisa postare despre Rosia Montana (dada, vine o postare pe tema asta, la cererea ascultatorilor) dar nu am putut sa ma abtin.

Sa videm cu sta cestiunea. Ea sta asa: de’a lungul vremurilor oamenii au fost fascinati de numere. Fascinatia este inteligibila, nu ma intelegeti gresit. Fara ea nu am fi fost unde sintem (se poate dezbate pe tema asta, dar eu cred ca, una peste alta, sintem mai bine unde sintem decit unde am fi fost fara numere). Pentru unii numerele au insemnat contabilitate (cite corabii pleaca, cu citi baloti de matase sint incarcate, cit costa marfa la incarcare, cit costa la sosire, cite camile pot cumpara din diferenta, cite femei pot adauga la harem in schimbul camilelor astea), pentru altii au fost muzica (intervale, ritmuri, contrapunct), unii le’au cautat sau le’au facut loc in pictura (Piero della Francesca, DaVinci), arhitectura.

Dar fascinatia numerelor nu a luat nici pe departe doar forme productive (si cind spun productive nu ma refer la scopuri mercantile. sau nu doar la ele) si normale la cap. Nuuuu… oamenii sint fascinati de ideea ca ceva atit de arbitrar cum ar fi o data, o ora, “valoarea” literelor dintr’un nume, dimensiunile constructive ale unor cladiri, ca ceva atit de arbitrar, dupa cum spuneam, poate avea valoare profetica. Si dintre toti cei fascinati de astfel de idei, dupa mine, cei mai rai sint milenaristii.

Ultimul milenarism la moda, 11.11.2011, 11:11 (de ce nu 11:11:11.11111111111 ?). Teoria functioneaza, inca o data, pe principiul “fara foc, nu iese fum”. Cum ar veni, despre numarul 11 (o sa gasiti pe alocuri formularea “cifra 11”) au vorbit atit de multi oameni importanti din trecut incit este imposibil sa nu fie ceva cu el. Si daca e ceva cu el, atunci pe 11.11.2011 la ora 11:11 sa nu ne mire daca o sa cada cerul pe noi. Si daca ar fi bine sa nu ne mire, eu zic sa mai facem un pas si sa ne si ingrijoram.

Partea si mai frumoasa este cind apar “semne” care sint, de fapt, pure inventii (bine, toate sint inventii, da’ unele sint de’a dreptul grosolane). Spre exemplu, se aminteste de Sfintul Malachie (Saint Malachy pentu enoriasii dumnealui) si a lui profetie cum ca mai vin inca 112 Papi la volanul bisericii, dupa care poc, vine sfirsitul. Se intimpla ca actualul Papa, Benedict XVI, sa poarte numarul 111 pe tricou. Intelegeti unde bat oamenii astia? Evident ca intelegeti. Da’ nu era suficient! Nuuu….!!! Ca sa fie cu adevarat apocaliptic, Sfintul Malachie devine brusc “un sfint din secolul XI” (XI=11, pentru necunoscatorii sistemului de numerotare roman). Doar ca bietul Máel Máedóc Ua Morgair, cunoscut posteritatii ca Sfintul Malachie, s’a nascut, e adevarat, in secolul XI, dar la craparea de secol XII, in 1094. Preot devine dinsul abia in 1119, episcop in 1132 si face zisa profetie abia in 1139 (cel putin asa zice legenda). Deci in plin secol XII. Adica 12. Adica nu se pune.

Mai mult: 112? Bleacs, e un numar urit. Nici macar nu e prim. Daca era 121, eheheeeiiii, era cu totul altceva. Era un patrat perfect. Sau daca, macar, profetea dinsul in 1112, nu in 1139. Iar ar fi fost ceva.

Concluzia? Mai copii, macar inventati cu cap. Faceti o cercetare sumara (toate datele de mai sus sint rezultatul a maxim 10 minute de cautari pe net). Luati in calcul mai multe lucruri. Calendarul gregorian? Adoptat in 1582 prin Bula Papala. Da niste calcule peste cap. Sistemul actual de masurare a timpului, adoptat in 1967, alta corectie. Pina nu de mult secunda nici macar nu avea sens cu adevarat pentru ca masurarea ei era extrem de imprecisa. Acum dimensiunea unei secunde se defineste ca “durata a 9 192 631 770 de perioade ale radiației ce corespunde tranziției dintre cele două niveluri hiperfine ale stării fundamentale ale atomului de cesiu 133 în repaus la temperatura de 0 K“. Vi se pare 9 192 631 770 un numar pe care sa va bazati profetiile? Stiti macar ce inseamna “niveluri hiperfine ale stării fundamentale ale atomului de cesiu 133 în repaus la temperatura de 0 K“?

Azi am auzit un banc fain de la o minunata doamna: Dumnezeu si Sfintul Petru coboara pe pamint sa vada cum merge treaba. In plimbarea Lor dau peste o casa darapanata rau, in pragul prabusirii. In timp ce se minunau Ei de starea casei si deplingeau starea locuitorilor ei, din casa iese un om cu un bat in mina, bat cu care propteste casa, exact cit sa nu cada pe loc. Dumnezeu, mirat, il intreaba pe Sfintul Petru de ce face asta. Raspunsul a fost: “Pai, Doamne, omul stie ca o sa moara miine. S’o fi gindit ca nu are rost sa o mai repare”. Dumnezeu, in marea Lui intelepciune, a decis “de acum nimeni nu o sa mai stie cind va muri”.

Fratilor, nu conteaza cind o sa se intimple. Conteaza doar ce facem pina atunci.

Si, ca lovitura de pedeapsa pentru porcarioarele cu care ne’ati intoxicat, aveti de calculat numerologia numelui unui coleg de servici: 自分犬のを当日誕生した. Data nasterii este continuta in nume, evident. Va fi incintat sa afle ce’l asteapta.

Later Edit: Dupa cum bine mi’a amintit Dragoanca mea, mie mi’a iesit din minte, ora 11:11 unde pe glob? Sau Apocalipsa va respecta fusurile orare si va veni in etape. Si aia care stau chiar la limita dintre 2 fusuri orare? Aia scapa sau o iau pe coaja de doua ori? Se poate aplica principiul de nedeterminare la Apocalipsa?

 
15 Comments

Posted by on November 9, 2011 in De viata