RSS

Trei lecturi

19 Jan

Dupa “bunul” meu obicei, cititul unei singure carti odata este complet exclus. Fac cumva si ma las entuziasmat de mai multe deodata si mi-e greu sa ma conving sa le iau pe rind. Pe de o parte este un obicei prost pentru ca unele ramin neterminate sau lectura devine prea fragmentata pentru a ma mai putea bucura cum ar trebui de carte, pe de alta parte, ca in cazul de fata, este un lucru bun pentru ca mintea are nevoie uneori de o mica pauza si de o oarecare distantare de subiect pentru a-l patrunde cu adevarat.

De data asta alegerea de a ma concentra pe una singura a fost cu adevarat imposibila. Citeva rinduri din fiecare si, ca un drog, devii dependent. Am ajuns la solilocvii de tipul “daca nu se termina capitolul asta in x pagini o las p-asta deoparte si o iau pe ailalta” sau “ce bine ca pina acolo ma duc cu tramvaiul, asta e prea mare de citit pe tramvai, am timp sa mai citesc si din ailalta”. Norocul meu a fost ca una dintre carti a fost scurta, 120 de pagini, pe care am reusit sa o elimin rapid din combinatii, asa ca am ramas sa jonglez doar cu doua.

Dar gata cu suspense-ul. Prima carte, cea pe care am si terminat-o intre timp, este romanul “Adrenergic!” al amicului Sebastian A. Corn. Scurta, rapida, la obiect, inteligenta, ametitoare. Si superba. Jorge Luis Borges, parca, spunea pe undeva ca o poezie trebuie sa fie autosuficienta, sa contina tot universul, toate informatiile de care e nevoie pentru a fi simtita/inteleasa. Asa este romanul impricinatului de Corn. Mai mult, informatia este oferita cu zgircenie, mentinuta la minimul necesar, asezata magistral exact acolo unde trebuie pentru a te pastra in carte. Cu atit mai impresionanta aceasta acrobatie cu cit universul romanului este atit de straniu, atit de departe de familiar.

Daca n-as fi stiut romanul a fost dezvoltarea unei povestiri publicate in 1994, l-as fi acuzat pe impricinat ca s-a inspirat de la fratii Wachowski si Matrixul lor din ’99. Alaturi de sentimentul de “matrix”, se mai simte ceva parfum de Lawnmower Man, ceva Blade Runner, un pic de cockiness a-la Han Solo, chiar si putin Rick Blaine (Casablanca, evident). Evident, nu sugerez ca e o compilatie. E mai degraba ca la vinurile bune, vorbesti despre prune uscate, fructe de padure, scortisoara doar pentru ca ai nevoie de referinte acceptate, nu pentru ca ai sugera ca cineva a pus prune uscate in butoi.

Poate partea cea mai faina a cartii, cel putin pentru mine, este intrebarea pe care ti-o pui dupa ce termini ultima pagina si inchizi cartea: cum mama naibii am putut, cu atit de putine explicatii, sa ma scufund intr-un asa univers, sa-l simt si sa mi-l imaginez fara sa pot povesti acum, la sfirsit, ce erau aia sau ailalta?

***

Urmatoarele doua carti sint in curs de citire. De fapt am parcurs cam cite o cincime din fiecare, dar sint asa de entuziasmat ca nu ma mai am rabdare pina la final pentru a scrie despre ele.

Prima este “The Development of the Person – The Minnesota study of risk and adaptation from birth to adulthood” – L. Alan Sroufe, Byron Egeland, Elisabeth A. Carlson si W. Andrew Collins. Autorii sint cu totii profesori/cercetatori la University of Minnesota, specializati in psihologia si dezvoltarea copilului. Cartea este rezultatul unui studiu longitudinal monstruos, intins pe 30 de ani, pe 180 de subiecti. Studiul a inceput inainte de nastere si merge pina la virsta adulta, incluzind observarea subiectilor in rolul de parinti acolo unde a fost cazul.

Doar intinderea si cantitatea de efort ar fi suficiente pentru a face din Studiul Minesota o intreprindere impresionanta. Dar lucrurile nu se opresc aici. In studiu s-au folosit cam toate bateriile de teste si metodele de observare majore si confirmate la momentul in care le-a venit vremea sa fie aplicate, a urmarit un total de peste 10.000 de variabile (“In the study as a whole, there are well more than 10,000; we stopped counting long ago” – pg. 57).

Dar nici macar asta nu este partea cea mai impresionanta, ci faptul ca este (cel putin dupa stiinta mea) prima incercare serioasa de a construi un model aproape matematic de dezvoltare a fiintei umane, de trecere de la un stadiu la altul, de rezolvare a diverselor “crize” care apar de-a lungul vietii unui individ, toate acestea avind in spate un numar enorm de date si observatii care sa ajute la verificarea teoriei, la corectarea ei.

In summary, to fully understand how we become the persons we are—the complex, step-by-step evolution of our orientations, capacities, and behavior over time—requires more than a list of ingredients, however important any one of them might be. It requires an understanding of the process of development, how all of these factors work together in an ongoing way over time. […]

this study has allowed us to document the coherence and lawfulness of both continuity and change. When individuals struggle and continue to struggle, or succeed and continue to succeed, there are cumulative reasons for this. There is no magic characteristic and no bad seed that accounts for why some do well and others have a difficult time. Likewise, change for the better and change for the worse are describable, understandable outcomes of development. (pg. 6)

Ca bonus, cartea este scrisa cu talent. Desi este o lucrare stiintifica, plina de numere, referinte, date, este o lectura captivanta, greu de lasat din mina.

***

Ultima carte din triada este “Diplomatia” lui Henry Kissinger. Fiind vorba despre Kissinger, lucrurile sint din start interesante. Secretar de Stat si consultant in probleme de politica externa al lui Nixon, apoi al urmatorului presedinte american, Gerald Ford, implicat in mod direct (inca inainte de a intra in politica mare) in problema Vietnamului, poate cel mai important strateg al secolului XX de dupa al doilea razboi mondial, avocat al Realpolitik, Kissinger este, usor de anticipat, o figura extrem de controversata atit la el acasa, in SUA, cit si in restul lumii. Daca injurati America pentru una sau alta, cel mai probabil, Kissinger a avut ceva de-a face cu lucrul respectiv. Sau, daca nu a avut cu adevarat ceva de-a face, macar un adversar important i-a pus in spinare lucrul respectiv. In cuvintele lui Bismarck, citate de Kissinger in carte:

Cel care se impune aici pe pamint… are intotdeauna ceva din trasaturile unui inger cazut, care este frumos, dar lipsit de pace, maret in conceptii si fapte, dar lipsit de succes, mindru si singur (pg. 116)

“Diplomatia” este rezultatul lecturii istoriei europene si americane din ultimii 500 de ani in cheie diplomatica. Toate lucrurile celelalte lasate deoparte, Kissinger se concentreaza pe afacerile externe, pe interactiunea marilor puteri, pe marile personalitati care au tinut in echilibru lumea sau, din contra, l-au dinamitat. Pornind de la Richelieu, ministrul lui Louis XIII, si al sau raison d’etat, Kissinger desfasoara istoria lumii prezentind aproape matematic mai intii problema, apoi solutiile diverselor parti implicate.

Probabil ca abordarea asta, citirea istoriei intr-o cheie atit de ingusta, este foarte discutabila. Poate ca interpretarile lui Kissinger sint trase de par. Nu stiu, nu sint istoric ca sa-mi pot permite sa critic cu pretentia de  a avea si dreptate. Ceea ce este sigur este ca o minte de strateg ia datele pe care le are la indemina si incearca sa refaca puzzle-ul. Si este fascinant sa-i urmaresti din exterior demersul. Cu atit mai mult cu cit, ca si in cazul celorlalte carti descrise mai sus, scriitura este fermecatoare, te prinde, te vrajeste si nu-ti mai da drumul.

Desi sint, dupa cum spuneam la inceput, inca la prima parte a cartii, o concluzie se desprinde deja: felul in care au formulat istoria manualele comuniste din perioada in care m-am format mi-a creat o falsa viziune maniheista a istoriei, o viziune cu unii care sint buni si altii care sint rai, cam ca in romanele de capa si spada. Poate la viziunea asta au participat chiar si romanele de capa si spada, ca tot l-am pomenit pe Richelieu. Este acum clar ca lucrurile sint mult mai complicate de atit, ca nu exista buni absoluti si rai absoluti. Istoria e plina de personaje imorale, detestabile, care si-au dedicat viata bunastarii altora, la fel cum este plina de sfinti, moralisti, puritani care au aruncat lumea in aer. Si e plina de situatii la care nu exista un raspuns, o solutie in care toata lumea sa cistige. Frustrant, dar inevitabil.

Spor la citit!

 
2 Comments

Posted by on January 19, 2013 in Note de lectura

 

2 responses to “Trei lecturi

  1. d'Artagnan

    February 6, 2013 at 7:04 pm

    Sunt de acord cu finalul articolului. Relativitatea astea e grea.

     
  2. Solanonimus

    March 14, 2013 at 5:33 pm

    Blogul lui Dan Badea a fost eliminat de pe platforma Google Blogspot la cererea patronului unui ziar. Daca in calitate de blogger doriti sa va exprimati solidaritatea cu Dan Badea va rugam sa adaugati un comentariu pe aceasta pagina in care sa mentionati numele sau pseudonimul (nickname) precum si link-ul catre blogul sau blogurile d-voastra. Pe baza acestor comentarii veti fi adaugat pe lista sustinatorilor lui Dan Badea.

     

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: