RSS

Category Archives: Intrebari

Despre indoiala

Zilele astea am recitit postarile mele mai vechi si comentariile de la ele (concluzia triviala, scriu mult prea rar). Tot citind, m’a lovit o discutie care tot revine mai ales intre mine si baba Petronia Marcs. Eu o tot dau cu indoiala. Daca nu am dreptate? Daca judec prea repede? Daca nu am dreptul? Ea vine si raspunde intelept “why worry?”

Acu’… mie problema mi se pare destul de simpla. Fiind eu dintre cei care iau in considerare teoria aia cu relativitatea adevarului (intotdeauna cu “a” mic), acceptind faptul ca este necesara introducerea conceptului de “grad de adevar” pentru ca binomul adevar/minciuna nu este eficient atunci cind discutam despre lumea reala, aderind eu la ideea ca gradul de adevar al unei judecati este cu atit mai ridicat cu cit cantitatea si calitatea informatiilor pe care se bazeaza aceasta sint mai mari si capacitatea de a le prelucra a aceluia care emite judecata este mai antrenata, in aceste conditii, deci, cum sa nu ma indoiesc?

Cine imi poate garanta mie faptul ca, desi educat la scolile cele inalte, nu am interpretat distorsionat mesajele pedagogice si nu am dezvoltat o metoda strimba de analiza? Cine imi poate garanta ca informatiile pe care le detin despre subiectul X sint relevante si suficiente pentru o judecata mai buna decit a unui cersetor needucat, de exemplu, care stie mult mai putine dar poate mai relevante? Care este mecanismul de validare a metodei si informatiilor de plecare?

Un timp am mers pe mina puterii de convingere. Cum ar veni, daca doi combat si unul reuseste sa’l convinga pe celalalt, atunci cel care a convins are un grad de validitate al judecatilor superior. Metoda a murit repede cind am constatat ca pot convinge o multime de oameni despre cele mai nastrusnice lucruri cu putinta.

A doua metoda, cumva legata de prima, a fost validarea prin statut. Daca lumea in care traiesti iti recunoaste pozitionarea la 30% din piramida sociala, atunci judecata ta (metoda + informatii de plecare) este mai buna decit a celor 30% de dedesubt si mai slaba decit a celorlalti 70% de deasupra. Aiurea. Validarea sociala, ca si puterea de convingere, nu au nimic de a facu cu eficienta puterii de judecata.

Cea mai eficienta metoda descoperita pina acum mi s’a parut validarea celor pe care ii consider la fel de buni sau mai buni decit mine. Dar si metoda asta are o mare hiba, se bazeaza pe ceva subiectiv, pe o reactie a altora care poate fi de multe ori doar politicoasa sau distorsionata de nevoia de companie a celuilalt, de nevoia lui de a fi validat la rindul sau.

In consecinta… ma indoiesc. Oricit m’as dovedi de asertiv in anumite momente, oricit de multa incredere par a avea in ceea ce spun, undeva in spate este un imens semn de intrebare.

Sugestii? Care va sint criteriile de validare?

 
13 Comments

Posted by on May 28, 2011 in Intrebari

 

Tristete

Doar de atit sintem in stare noi, specia umana?

In fata unui univers atit de fascinant si inca atit de necunoscut, dupa ce am cunoscut caldura imbratisarii unui prieten, dupa ce am privit miracolul cerului instelat intr’o noapte senina de vara, dupa ce am ascultat linistea unei paduri de munte, dupa ce am trait micile si marile miracole pe care lumea in care traim ni le’a pus in fata… doar de atit sintem in stare?

Cel care ne’a facut, daca ne’a facut cineva, trebuie ca e foarte dezamagit de noi, de orbirea noastra. Iar daca nu ne’a facut nimeni e la fel de rau. Daca inteligenta noastra a fost doar un accident al evolutiei, a fost un accident inutil. Nu facem nimic cu el.

Pacat!

 
10 Comments

Posted by on June 30, 2010 in Intrebari

 

Cocalarizare?!?!

Vineri seara ne’am intilnit cu doi amici din Bulgaria. Urma sa’i scoatem in oras, sa vada si ei cum socializeaza tineretul din Romania. Primul popas, in Matasari 17, concert folk cu Eugen Avram. In drum spre locul cu pricina oamenii au intrebat, firesc, ce fel de muzica or sa asculte. Cind au auzit de folk replica a fost foarte neasteptata: “I hope it is not manele!”. Las la o parte faptul ca numele curentului folk e cam tembel ales, ramine faptul ca apetitul romanilor pentru genul manelelor, dimpreuna cu comportamentele specifice ale ascultatorilor genului, au depasit granitele tarii.

De fapt, se vorbeste si la noi de ceva timp despre manelizarea si cocalarizarea tarii. Si ma tot intreb daca e adevarat, de ce se intimpla si, mai ales, de ce ne deranjeaza.

In primul rind, nu cred ca fenomenul este atit de amplu pe cit se crede. El este, parerea mea, doar foarte vizibil. Faptul ca avem un numar mare de posturi de televiziune care promoveaza un anumit gen de muzica si o anumita tipologie V.I.P. cred ca arata, mai degraba, faptul ca avem multe televiziuni. Si atit. O chestiune de target si de audienta. Ma indoiesc, de exemplu, ca intr’o tara “cocalarizata” HBO ar difuza la o ora de maxima audienta un concert Kaiser Chiefs. Dar ramine, totusi, o problema faptul ca genul este suficient de mediatizat.

Apoi nu cred ca, in esenta lui, fenomenul este unul specific romanesc. Cred ca suma de comportamente “condamnabile” de la noi nu sint decit proiectia locala, balcanica, a unui fenomen mai amplu, vizibil cam peste tot in lume. Si, pina la urma, care este esenta acestui fenomen? Asumarea unei identitati care nu are prea multa legatura cu propria personalitate, etalarea agresiva a identitatii asumate, desconsiderarea, la fel de agresiva, a oricarei atitudini care nu se incadreaza in acelasi curent, vinarea succesului rapid si, in cazul esecului, simularea lui, restringerea criteriilor de validare personala la un numar minim de realizari imediat palpabile. Probabil singurele diferente reale intre manifestarea fenomenului la noi si in tari mai civilizate se datoreaza incapacitatii statului de a amenda comportamentele ilegale (bani negri pentru masini furate, violenta stradala nepedepsita, agresivitate in trafic, muzica la maxim la miezul noptii, cluburi aflate in semi-legalitate). In rest, am vazut comportamente similare si prin alte parti, chiar si in tari considerate mai civilizate

Fenomen major sau nu, el totusi exista. De ce? Citeam, acum ceva ani, in Dilema un articol despre iesirea din mahala. Nu mai tin minte cine l’a scris, daca stie cineva sa’mi spuna. In principiu, spunea autorul, cultura mahalalei are ceva viu in ea. Ea este naturala, izvoraste direct din vietile oamenilor care traiesc acolo, din ambitiile, frustrarile, dramele si bucuriile lor. Poate ca rezultatul este inferior calitativ actului cultural educat dar are aceasta mare calitate de a fi expresie autentica. Insa, odata cu deschiderea granitelor mahalalei, lucru bun din anumite puncte de vedere, aceasta cultura/mentalitate de mahala s’a revarsat incontinent in tot spatiu public. Ea nu este doar foarte plina de vitalitate ci si, rezultat al frustrarii marginalizarii anterioare, foarte vocala. Este plina de energie si si’o foloseste pentru a se striga in gura mare. Iar in downtown intilneste voci obisnuite sa rosteasca in soapta, discret, neconflictual, voci prea socate de intrusul guraliv pentru a’si mai lua apararea. Si aceasta este partea care ne deranjeaza. Ne deranjeaza agresivitatea cu care fenomenul invadeaza spatiul public, la fel cum ne deranjeaza incapacitatea noastra de a’i tine piept eficient.

Ce ar fi de facut? Unii, chiar multi, cred intr’o reinstaurare a zidurilor mahalalei, in impingerea exponentilor fenomenului inapoi in ghetto. Si, cel mai facil, se apeleaza la masura legislativa. Sa dam repede o lege usturatoare, cu aplicare imediata si eficienta, care sa’i bage in sperieti pe toti cei care ne deranjeaza. Facil, mult prea facil. Si teribil de ineficient. E nevoie, cred, de o intelegere mai profunda a cauzelor acestor comportamente, a conditiilor sociale din care ele se nasc. Abia apoi se poate actiona eficient, mai degraba in nota educationala decit legislativa.

Si avem nevoie de modele de succes diferite.

 
31 Comments

Posted by on April 13, 2010 in Intrebari

 

Cautind prin cautari

Am vazut ca este o moda in ultima vreme ca bloggerii sa’si publice cuvintele (combinatiile de cuvinte) dupa care lumea a mai ajuns la ei pe blog. La unii te strici de ris citind ce combinatii pot cauta oamenii. Eu am cam fost scutit de asa ceva, cea mai anormala cautare pe care am gasit’o fiind “inregistrarea cand ai taie capu unui arab” (erorile de ortografie din citat nu’mi apartin). Nu prea inteleg de ce ar cauta asa ceva, da’ cine sint eu sa inteleg?

In schimb, am facut o constatare interesanta. Majoritatea celor care au ajuns la mine (peste 60%) au cautat pasajul din prefata la “Picture of Dorian Gray” a lui Wilde care este titlu al blogului meu (There is no such thing as a moral or immoral book). Lucru destul de interesant, daca ma gindesc la cit de putin se mai citeste in zilele noastre si, din cei care citesc, cit de putini mai viziteaza literatura britanica din acea vreme. E drept, Wilde are toate sansele sa atraga atentia.

Citesc acum un autor care se potriveste intr’un mod nostim cu constatarea de mai sus, Salman Rushdie. Condamnat la moarte (fatwa) pentru o carte (Versetele Satanice) de catre Ayatolah’ul Iranului de la acea vreme, a fost aparat de catre guvernul aceleiasi tari care, cu mai putin de 100 de ani mai devreme, il condamnase pe Oscar Wilde, printre altele si datorita moralitatii indoielnice a unora din scrierile lui. Ironia sortii!

Daca asculti justificarea apararii lui, pare desprinsa din aceeasi prefata de unde am luat si eu citatul meu. There is no such thing as a moral or immoral book. In ambele cazuri, cei care au condamnat au facut o lectura cel putin tendentioasa a textelor. In ambele cazuri, traditia speriata si interpretata ingust au incercat sa ucida creativitatea (la Wilde chiar au si reusit, din pacate).

Ma intreb, in vreo 2-300 de ani, care vor fi subiectele pe care se vor construi astfel de procese? Ca de renuntat la ele se pare ca nu reusim sa renuntam.

 
Leave a comment

Posted by on June 14, 2009 in Intrebari