RSS

Category Archives: Uncategorized

Viitor de plaur tara noastra are (2)

Educatia romaneasca loveste din nou. Mai precis, cei care o administreaza. Cind cu sesiunea speciala de bacalaureat pentru olimpici profeteam o crestere semnificativa a procentajului de promovati si nu imi imaginam ca o sa am gura mai aurita decit imi propuneam. Intre timp s-a intimplat si Marea Evaluare Nationala, evaluare ale carei subiecte imi confirma nu doar profetiile, dar si cosmarurile. Sa va povestesc!

Peste subiectele la Limba Romana nu ma bag. Ii cred pe altii care par mai pregatiti decit mine sa le comenteze. O sa observ doar ca se putea smulge inca aproape un punct (0.8, mai exact) in afara celui din oficiu prin simpla extragere din textul celui de-al doilea subiect a citorva date (numele concursului si termenul limita, valoarea premiului si felul in care poate fi utilizat). Cum ar veni, ne asiguram ca plozii nostri vor fi in stare sa foloseasca cupoanele decupate din catalogul hipermarketului din localitate. Mai tragi inca 1.2 puncte de la primul subiect daca stii sa scrii “bogat, mici, tristete si enumeratie” si gata, ai pus de un 3. Or mai pica ele inca ceva firimituri cit sa se mai adune de 2 puncte si de la celelalte subpuncte.

Pot spune ceva mai multe despre subiectele de la matematica. Astea mi se par si mai cumplite. Treaba sta asa: daca stii ordinea operatiilor, ceva chestii absolut elementare despre fractii, definitia suprafetei si perimetrului unui dreptunghi, cum se calculeaza volumul unui cub, din nou ceva chestii elementare, de data asta despre functii, si, poate cel mai dificil, sa citesti un tabel ordonat cu 2 linii si 10 coloane, la examenul de matematica luai nota 6. Partea proasta este ca nici restul subiectelor nu sint semnificativ mai dificile, le-am lasat deoparte doar pentru ca necesita cunostinte o idee mai sofisticate, de tipul aducerii la numitor comun, trasarii de segmente de dreapta intre doua puncte date sau, Doamne fere, scoaterii de sub radical. Dar exista si ceva dificil la examenul asta, punctul III 1.b care este formulat gresit. Pentru stiinta stimatilor profesori care au redactat subiectele, intre diagonalele unui dreptunghi se formeaza 4 unghiuri, egale 2 cite 2, motiv pentru care formularea “verificati daca unghiul dintre diagonalele dreptunghiului ABCD are masura egala cu 60°” este absurda. Sint 2 de 60 si 2 de 120° in cazul cu pricina.

Una peste alta, pentru rezolvarea subiectelor la matematica de anul asta am avut nevoie de 5 minute si vreo 20 cm² de hirtie pentru ca mi-a fost lene sa fac calculele in minte la 2 dintre subiecte (o pagina A4 are aproximativ 630 cm², sa se calculeze ce procent din foaia de ciorna am folosit). Chiar si luind in considerare faptul ca nu sint clasa a VIII-a, ca am fost antrenat in matematici in timpul facultatii, ca nu ma aflam sub stresul examinarii, subiectele au fost tembel de usoare. De aici deriva mai multe probleme, una dintre cele mai grave fiind aceea a departajarii. Cum media la evaluare conteaza la admiterea la liceu, selectia pentru liceele de virf va avea un grad mare de arbitrar. Iar acest lucru va fi inrautatit de cresterea ponderii unor factori externi asupra rezultatelor. Daca din motive care nu tin de capacitatea ta intelectuala (racit, stresat, ametit, plictisit, pintecaraie, amorezare, fusta scurta si picioare paroase la profesoara supraveghetoare) ai zbircit un rezultat, cum notele mari se vor inghesui multe undeva intre 9 si 10, daca nu chiar mai sus intre 9.50 si 10, s-a dus dracului orice sansa de a prinde un liceu bun. Problemele de departajare lipsesc cu desavirsire.

O alta problema, inca si mai grava, este ca subiectele de la evaluare nu testeaza nicicum capacitatea elevilor de a trece la un nivel superior de pregatire. Dupa ce ai intrat la liceu rezolvind dificilul exercitiu 4*4+10, te vei intilni peste foarte scurt timp cu probleme de limita, derivata, integrala, trigonometrie si alte bazaconii pentru care nu esti in nici un fel pregatit. Ceea ce e si mai rau, nici nu ti-a spus nimeni ca nu esti pregatit, nu te-a avertizat ca vei acumula goluri din ce in ce mai mari, ca nu vei mai intelege nimic din ceea ce se intimpla prin manuale, ca liceul va fi o gigantica pierdere de vreme.

Doamnele si domnii de la minister sustin ca subiectele din acest an sint mai bine calibrate decit cele din anii trecuti pentru ca au avut ca rezultat o distributie corecta a rezultatelor pe curba lui Gauss, lucru de care ma indoiesc (mai ales ca previziunea lor a fost facuta inainte ca rezultatele finale sa fie disponibile). Despre cita dreptate au avut in privinta asta vom vedea in curind. Dar nu despre asta este vorba in povestea evaluarii nationale. Examenul asta nu este unul de natura statistica, nu-l dam ca sa verificam teoria lui Gauss. Evaluarea nationala este, practic, un examen pentru admiterea la liceu, este despre departajarea celor pregatiti de performanta de cei medii si de cei care nu pot sau nu vor mai mult si au la dispozitie scolile profesionale. Este despre distribuirea rationala a elevilor in grupe de invatare adecvate capacitatii lor. Este despre verificarea capacitatii elevilor de a trece la un nivel superior de pregatire. In consecinta, subiectele trebuie sa fie facute plecind de la cerintele minimale pentru a putea trece la un nivel superior de pregatire (care nu sint in nici un caz cele verificate de subiectele din acest an) si luind in calcul faptul ca exista o ierarhie a liceelor, ierarhie care se reflecta in capacitatea liceelor de a furniza cunostinte, deci si in nivelul cerintelor minimale.

“Modificarea a fost determinata de constatarea ca, de cele mai multe ori, receptarea textului – suport folosit la acest subiect ii punea in dificultate pe foarte multi dintre candidati. Acestia se concentrau pe ideea formulata in citat (de cele mai multe ori inteleasa gresit) si nu pe formularea propriei opinii despre problematica pusa in discutie”, asa ne explica ministerul faptul ca, de exemplu, a fost reformulat al treilea subiect de la bac, limba romana, de anul asta. Ca si in cazul examenului de evaluare, nivelul de dificultate urmeaza capacitatea examinatilor, si nu invers. Imi si imaginez un interviu pentru angajat programatori la Microsoft la care se prezinta numai strungari. “Eh, macar sa alegem cel mai bun strungar!”

Partea cu adevarat cinica din toata povestea asta este ca din motive pur politice este varzuita cea mai importanta arma de supravietuire (si eventual de dezvoltare) pe care o are Romania, educatia. Si nu ma refer aici la olimpici, care vor exista oricum, la pozitionare in clasamente si punctaje obtinute la nu stiu ce teste. Ma refer strict la capacitatea noastra de a face fata unei lumi in care bagajul de informatii minimal pentru a presta o meserie decenta devine din ce in ce mai mare, nivelul de abstractizare creste si el, sintem inconjurati de tari unde problema educationala se pune de mult timp cu rezultate semnificativ mai bune decit ale noastre. Esecul educarii adecvate ne va marginaliza (deja se intimpla), capacitatea de a ne angrena in activitati cu valoare adaugata mare va fi in continuare nula, economia va fi in continuare primitiva, iar cei citiva care scot capul pe speze proprii vor continua sa plece.

Advertisements
 
1 Comment

Posted by on July 1, 2013 in Uncategorized

 

Tags: , ,

De tembello dacico

Stiu ca toata lumea crede ca imi petrec tot timpul stind cu ochii pe Curiosity, dar nu e chiar asa. In ultima vreme am fost prins (poate prea prins) in istoria Romaniei, in abordari de cele mai diverse. Dupa vreo patru carti de Neagu Djuvara despre care ar trebui sa-mi fac curaj sa scriu pe aici, acum parcurg cu pixul in mina excelenta carte a lui Lucian Boia – “Istorie si mit in constiinta romaneasca” (Editia a 3a, Ed. Humanitas) (dau toate detaliile pentru ca urmeaza un citat si nu vreau sa ma acuze careva de plagiat – sper ca nu ati uitat intre timp de tambalaul cu plagiatul).

Ei bine… omul cit traieste-nvata. Aveam eu niste banuieli legate de niste lucruri, dar pina acum nu aveam dovezi concludente ca am si cum am dreptate. Acum le am. Sa vedem:

Rezultatul a fost Dacia preistoricã (de Nicolae Densusianu, nota mea), imensã lucrare de 1 200 de pagini, apãrutã postum, în 1913 […] Densusianu reconstituia istoria unui presupus „imperiu pelasgic“ care, pornind din Dacia, cu 6 000 de ani î.Cr., ar fi ajuns, sub doi mari suverani: Uran si Saturn, sa cuprinda Europa, Mediterana, Egiptul si Africa de Nord si o buna parte a Asiei. Replica preistoricã a României reunise în jurul sau un imperiu universal, cu siguranta cel mai mare din câte au existat vreodatã. De aici, de la Dunãre si Carpati, s-a revãrsat civilizatia asupra celorlalte pãrti ale lumii. De aici au pornit spre Italia si strãmosii romanilor. Limba dacã si limba latinã nu sunt decât dialecte ale aceleiasi limbi, explicându-se astfel, dat fiind cã cele douã popoare vorbeau la fel, lipsa unor inscriptii „dace“ în  Dacia romanã. Printre argumentele avansate de Densusianu se aflã si reprezentãrile de pe Columna lui Traian, unde dacii si romanii dialogheazã fãrã interpreti, probã cã se întelegeau foarte bine, fiecare vorbind în propria limbã! (op. cit. pg. 164-165)

Carevasazica de acolo venea nebunia cu Romania/Dacia – buricul universului. Bine, nu numai de acolo, da’ asta este unul dintre momentele fondatoare ale curentului. Rog pe cineva care este cumva prin domeniu sa-mi faca si mie rost de o copie a “Daciei preistorice”, as vrea sa o citesc integral. Vorbesc serios.

Imi place la nebunie argumentul cu absenta inscriptiilor dacice. Imi aduce aminte de bancul ala cu arheologii francezi, italieni si romani: francezii gasesc la 2 metri sub pamint niste ceva care semana cu niste fire de cupru, gasesc ca-s din neolitic, trag concluzia ca in Franta exista pe vremea aia internet prin cablu; italienii gasesc, cam din aceeasi perioada, la vreo 5 metri sub sol, ceva care semana cu niste fire de nylon, trag concluzia ca in Italia exista internet prin fibra optica in neolitic. Romanii sapa, sapa, sapa, pina la 20 de metri nu gasesc nimic. Concluzia: trebuie ca la noi internetul era deja wireless.

Rog sa mi se scuze entuziasmul tardiv de catre aceia dintre cititori care erau de mult la curent cu aceste minunate perle de nationalism autohton. Dupa cum spuneam, omul cit traieste-nvata.

Si, va rog, nu ma uitati cu cartea.

 
5 Comments

Posted by on August 20, 2012 in Uncategorized

 

Curiosity (I)

Sa scriu despre Curiosity e mai complicat decit parea la o prima vedere. Sa scriu despre importanta? Sa dau detalii tehnice? Sa scriu despre cit de entuziasmat sint, despre cit de impresionanta este misiunea si toate implicatiile ei? Cred ca o sa fac putin din fiecare si o sa-mi cer scuze inca de la inceput pentru lungimea articolului. O sa iasa imens 🙂 Cu toate astea, ca de obicei, o multime de lucruri or sa ramina neacoperite (de exemplu, de ce traiectoria navetei care a transportat MSL – Curiosity a fost eliptica si nu liniara). O sa incerc sa raspund la astfel de intrebari in comentarii sau in postari ulterioare, daca e cazul.

Sa o luam cu inceputul. Curiosity a plecat de pe Pamint anul trecut, 26 noiembrie, cu ajutorul rachetei Atlas V 541

Dupa 8 luni si 560 de milioane de kilometri, Curiosity ajunge pe 6 august 2012 linga Marte de unde incepe coborirea controlata. Hmmm… coborire controlata… hehe. Curiosity a patruns in atmosfera lui Marte cu o viteza gigantica, aproximativ 5900 m/s (~20 000 km/h). In numai 255 de secunde, datorita frecarii cu atmosfera rarefiata a lui Marte si printr-o serie de manevre, Curiosity pierde mai mult de 90% din viteza (ajunge la ~405 m/s, adica vreo 1500 km/h) si se afla la numai 11 000 de metri altitudine. (Ca sa va imaginati cam cit de rapida a fost decelerarea, este ca si cum ati frina pe autostrada, de la 130 km/h pina la oprire completa, in doar 1.7 secunde).

Urmeaza faza “pe parasuta”. Inca vreo suta de secunde (adica nici 2 minute, pentru cei carora le e lene sa faca conversia) si Curiosity pierde inca 80% din viteza cu ajutorul parasutei, ajungind la ~80 m/s (~290 km/h) si ajunge la 1600 de metri altitudine. Dupa ce mai devreme cu 70 de secunde se despartise de scutul termic, este momentul sa piarda scutul superior, impreuna cu parasuta atasata.

Din pacate, atmosfera lui Marte este prea rarefiata si Curiosity este mult prea greu (900 kg) pentru a executa coborirea parasutat pina la capat. In egala masura, aceeasi greutate excesiva a impiedicat folosirea de airbag-uri ca la misiunile anterioare (modulele erau inconjurate de baloane, multe baloane, pe care topaiau pina se opreau). Asa ca urmeaza faza finala, “powered descent”, in care modulul este incetinit in coborirea lui verticala cu ajutorul a 8 propulsoare cu propulsie variabila (intre 400 N si 3100 N) montate pe platforma de deasupra roverului. In partea finala a coboririi, platforma se desprinde de rover, ramine atasata de el prin cabluri si actioneaza ca o macara suspendata (“sky crane”) care il aseaza frumos pe suprafata lui Marte.

Iata si un film (facut de Brandon Fibbs) care ilustreaza intregul proces:

Exista mai multe aspecte impresionante ale acestei coboriri controlate. In primul rind, faptul ca tehnicile folosite acum (“precision guided entry” bazat pe un calculator de navigatie, propulsoare si greutati de echilibrare, “sky crane”, decizii de navigare luate ad hoc si nu dupa un plan de navigare prestabilit) au fost tehnici folosite pentru prima data intr-o astfel de misiune. Un alt lucru impresionant ar fi faptul ca s-a facut coborirea aproape perfect in centrul elipsei tinta de 20×7 km, cu doar citeva sute de metri eroare (dupa ce a parcurs 560 de milioane de kilometri, ca sa nu uitam de unde a plecat). Apoi ar fi precizia temporala a intregii misiuni, faptul ca in momentul in care Curiosity a atins solul planetei Marte unul dintre cei doi sateliti care intermediaza comunicarea cu Pamintul era deasupra, gata sa transmita date si imagini (ba chiar a facut si fotografii). Asta in conditiile in care “fereastra de comunicare” cu satelitii este de doar 8 minute/zi (asta dupa 8 luni de calatorie, ca sa nu uitam cit a durat). Precizia calculelor a fost pur si simplu extraordinara.

Ok, articolul devine prea lung. Asa ca o sa pun un (I) la capatul titlului si o sa revin cu una sau mai multe continuari. In episoadele urmatoare voi include explicatii despre misiunea roverului, despre laboratoarele cu care este echipat, cu imagini (pina atunci mai apar si altele), cu explicatii despre motivele pentru care multe dintre imagini sint doar alb-negru (asta e pentru Rhetta :D)

In concluzie, dupa aceasta prima parte… impresionant! O demonstratie impresionanta ca sintem in stare de lucruri sublime atunci cind ne concentram energiile si nu ne pierdem vremea cu timpenii. Si o parere de rau… mi-ar fi placut sa fac cumva parte din echipa aia. Am avut parte de momentele mele mari, de succes dupa luni de munca, dar nimic de dimensiunea asta. Well… fiecare din noi are locul si misiunea lui.

 
12 Comments

Posted by on August 9, 2012 in Uncategorized

 

Omagiu

 
1 Comment

Posted by on October 7, 2011 in Uncategorized

 

Fara comentarii


via MthruF.com

 
7 Comments

Posted by on March 24, 2011 in Uncategorized

 

Autist despre autism

Am gasit zilele trecute un articol in presa romaneasca despre o noua lege care a intrat in vigoare de la 1 Ianuarie, Legea nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sanatate adresate persoanelor cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate. Care va sa zica, statul roman ia, in sfirsit, act de existenta si gravitatea autismului si urmeaza sa se implice, asa cum poate el, in tratarea problemei. Un lucru mai mult decit laudabil mai ales pentru ca tratamentul (terapie/medicamentatie) este destul de scump iar, prin numita lege, acesta ar urma sa fie integral suportat de casele de asigurari si nu de parinti ca pina acum.

Despre autism s’a scris mult si se stie putin (ma refer la ceea ce stie opinia publica, nu mediul academic). Nu intru in prea multe detalii aici, se gasesc chiar si pe net multe informatii. In citeva cuvinte, autismul este o tulburare psihica ce se caracterizeaza prin deficiente ale comunicarii verbale si non-verbale, ale interactiunii sociale, stereotipii comportamentale, actiuni repetate la nesfirsit, focalizare anormala a atentiei asupra unui numar redus de lucruri. Mai grav, autismul apare in cele mai multe cazuri la copii cu virsta sub 3 ani, adica exact in acei ani in care comunicarea si interactiunea cu mediul si ceilalti sint cruciale pentru dezvoltarea psihica normala a individului.

Nu am reusit sa gasesc nici o statistica romaneasca pe subiect. Intr’un alt articol de presa se vorbea despre aproximativ 3800 de cazuri inregistrate in 2010. O estimare statistica americana plasa numarul de cazuri undeva in jur de 21 de mii (aproximativ 1 caz la 1000 de indivizi). Probabil ca numarul real este undeva pe la mijloc.

Bun… deci e bine ca statul se implica. Dar cum o face? Aici intervine problema. Legea (de fapt normele ei metodologice de aplicare), in unele detalii ale ei, este de’a dreptul hilara si evidentiaza, din nou, felul in care deciziile bune sint aplicate deplorabil, pe genunchi, neprofesionist, la noi.

“Art. 15 (1)Psihologii atestati in specialitatea psihoterapie, precum si a persoanele prevazute la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr. 788/2005, specializati in alte metode psihoterapeutice, au obligatia formarii profesionale continue, pentru obtinerea de competente specifice, potrivit urmatorului program de formare profesionala continua:” (si aici urmeaza o serie de cursuri)

Deja o porcarioara. Psihoterapeutii, deci, sint obligati sa se pregateasca pentru a lucra cu copii autisti. Nu conteaza ca vor sau nu, ca au sau nu afinitati cu subiectul, daca se simt pregatiti sa faca fata unui asemenea travaliu. Ei sint obligati sa se specializeze. Si ce inseamna specializarea (facuta de catre cine si cu ce bani?)? Pai… iata citeva puncte din lista de cursuri, asa cum am vazut, obligatorii:

a) terapie cognitiv-comportamentala – 9 ore;

e) relatia terapeuticã în TSA (tulburare din spectrul autist) – 2 ore;

f) evaluarea rezultatelor interventiilor în TSA – 2 ore;

g) integrarea interventiilor psiho-sociale cu medicatia – 2 ore;

9 ore pentru a deveni “specialist” in terapia cognitiv-comportamentala? Nici nu mai intreb de ce a fost aleasa numai aceasta si nu (si) alte tipuri de terapie. Cite 2 ore pentru celelalte puncte citate? Ce se poate face in 2 ore? Prezenta? Daca un copil autist ajunge la un psihoterapeut care a acoperit doar acest stagiu de pregatire i se vor prescrie medicamente de catre cineva care a facut un curs de 2 ore care sa atace subiectul? Sa intelegem de aici ca psihoterapeutii vor putea prescrie si ei medicamente specifice tulburarilor psihice, acest drept fiind conferit, pina acum, doar psihiatrilor?

Din pacate melanjul de bune intentii si aplicari dezastruoase este omniprezent in lege, anexa la norme asezind bomboana pe coliva. Se decide, iata, ca medicii de familie sau pediatri sa aplice un mic chestionar parintilor cu copii de sub 3 ani pentru a descoperi din timp cazurile de autism. Chestionarul urmeaza sa fie aplicat de 4 ori, la 12, 18, 24 si 36 de luni. Pina aici nimic rau exceptind, poate, faptul ca in lumea psihoterapiei si a testarii psihologice au dreptul sa aplice teste doar persoane pregatite in acest sens (imi pot imagina ca in citeva luni si ministerul va descoperi aceasta hiba si va decide sa specializeze in testare psihologica, obligatoriu, pe toti medicii pediatri si medicii de familie. Alti bani, alta distractie).

Dupa care vine chestionarul ce va fi aplicat. Aici as avea 2 obiectii. Una tine de exprimarea folosita in formularea intrebarilor, exprimare care este puerila. Testul este, totusi, adresat parintilor, nu copiilor de sub 3 ani ai acestora. Spre exemplu, intrebarea cu numarul 6 suna asa: “Participa la jocul “cucu-bau”?”. Cucu-bau? Really? Apoi se folosesc cuvinte “interzise” in continutul intrebarilor din chestionarele psihologice: “uneori” (“V-ati gandit uneori ca nu aude normal?”, intrebarea nr. 2) sau “intotdeauna” (“Reactioneaza intotdeauna cand este strigat pe nume?”, intrebarea nr. 9. Ce copil de pina in 3 ani reactioneaza intotdeauna cind este strigat pe nume? De faptul ca, de exemplu, copilul isi “pedepseste” uneori parintii or fi auzit cei care au elaborat chestionarul asta? Dar la posibilitatea ca uneori, din motive obiective, copilul sa nu auda cind a fost strigat s’or fi gindit?).

Cealalta obiectie este una de principiu. Chestionarul contine doar 9 intrebari. Nu exista intrebari de control (ar trebui sa fie minim 3 daca imi aduc bine aminte), intrebarile nu testeaza comportamente care sa se suprapuna (“Does s/he enjoy sports?” si “Is it important to him/her to fit in with the peer group?”, de exemplu, sint doua intrebari dintr’un alt chestionar elaborat in acelasi scop), intrebarile nu nuanteaza, multe comportamente normale ale copiilor de sub 3 ani putind conduce la concluzia ca este vorba despre autism (“Poate sa stea singur in patut cand este treaz?”, intrebarea nr. 8).
Cu un efort minim gasesti pe net cel putin 4-5 chestionare evident mai bune, printre care unul elaborat de Autism Research Center din Cambridge.

Sper ca aceasta lege, pe masura ce se va aplica, se va rafina. Sper ca cei care o vor aplica vor avea doza necesara de bun simt pentru a’i acoperi golurile. Si, mai ales, sper ca cei care ii vor folosi partile proaste in folos propriu sa fie cit mai putini. Si sper ca va face mult mai mult bine decit rau celor la care se refera.

 
1 Comment

Posted by on January 24, 2011 in Uncategorized

 

Usurel cu link’ul la vale

Se pare ca prima mea postare pe 2011 (aolicaaa…. s’a facut deja 2011? de ce nu m’ati trezit si pe mine?) va avea un subiect mai degraba dictat decit ales. Eh… asta e! Poate e mai bine asa. Nu mai scrisesem de mult pe aici si nici nu paream foarte convins sa ies prea repede din amorteala. Da’ iata ca ma obliga Petronia sa o fac.

Ideea a plecat de la Veutzu si e, probabil de inspiratie sezoniera. Sau poate ii lipsea zapada si incerca s’o suplineasca in virtual. Pe scurt, e vorba despre un bulgare de zapada blogeristic. Sau de un blogare de zapata bulgeristic, nu stiu exact. Asa ca o sa citez din chiar autorul ideii:

“voi pune mai jos link catre mine, apoi catre urmatorul blog. Autorul acestuia preia postarea mea (care deja are linkuri spre mine si spre el) si adauga un link spre alt blogger, care la randul sau – pastrand cele trei linkuri precedente – pune link spre un altul, si tot asa. Bulgarele se va rostogoli la vale, castigand substanta cu fiecare blog pe la care trece. Daca la inceput postarile vor avea numai cateva linkuri, in curand acestea din urma se vor inmulti vertiginos, iar bulgarele va ajunge urias, tragand dupa el toti bloggerii care participa. (Sa nu lasam stricatorii de distractie sa ne descurajeze. Daca bulgarele ajunge la un suflet hain care nu-l da mai departe, poate fi redirectionat de expeditor pe alta ruta, nu-i nicio problema.)

Ciudat insa, cu cat bulgarele de zapada digitala va capata mai multa viteza la vale, cu atat blogurile inscrise vor urca mai ametitor. Asta fiind unul dintre efectele usor de prevazut si fara sa fii Nostradamus ori Hancu, insa in mod cert vor exista si altele imprevizibile. Iar acestea vor fi cele mai interesante si, datorita lor, poate chiar vom afla ceva nou despre net, blogosfera, univers sau, de ce nu, Elodia.

Asadar… Veone, regretand ca nu poate pune link spre toate blogurile care-i plac, le face cu mana Surorilor Marx.”

Circotasii ar putea comenta ca e un fel de mail d’ala de’i trimis de corporatisti pe care daca nu’l dai mai departe te da seful afara si urmeaza 7 ani de ghinion. N’au decit. Mie mi se pare mai degraba o formula interesanta de plimbare prin blogosfera romaneasca. Cu atit mai interesanta cu cit cei care o dau mai departe vor alege sa’si desemneze urmatoarea veriga dintr’un spatiu nefrecventat de anteriorii participanti. Tocmai de aceea voi alege sa’l deleg pe Vulupe ca fiind urmatorul rostogolitor de bulgare (si cu asta imi amintesc ca am o leapsa de la el).

Deci, vulpoiule, pe cai.

 
8 Comments

Posted by on January 9, 2011 in Uncategorized