The Hatter’s riddle

In the chapter “A Mad Tea Party”, the Hatter asks a notable riddle: “Why is a raven like a writing desk?” When Alice gives up, the Hatter admits he does not have an answer himself. Lewis Carroll originally intended the riddle to be just a riddle without an answer, but after many requests from readers, he and others, including puzzle expert Sam Loyd, thought up possible answers to the riddle. In the preface to the 1896 edition, Carroll wrote:

Enquiries have been so often addressed to me, as to whether any answer to the Hatter’s Riddle can be imagined, that I may as well put on record here what seems to me to be a fairly appropriate answer,: “Because it can produce a few notes, though they are very flat; and it is nevar put with the wrong end in front!”. This, however, is merely an afterthought; the Riddle as originally invented, had no answer at all”.

Loyd proposed a number of alternative solutions to the riddle, including “Because Poe wrote on both” and “because the notes for which they are noted are not noted for being musical notes”.

– text luat de pe wikipedia

 

 

 

 

 

 

Lecturi Urbane

Aseara au fost Lecturi Urbane si Matasari 17. Amindoua binevenite dupa perioada solicitanta dinainte de 1 Martie, ne’au scos din rutina zilnica si din casa.

Lecturi urbane este o initiativa civika.ro despre care puteti citi mai multe chiar la ei pe blog. Pentru mine a insemnat o ora jumate de pauza de lectura. M’am urcat, impreuna cu alti 150 de oameni (aproximarea mea, habar n’am daca este sau nu realista) si “Dupa amiaza unui faun” a lui Cesares in metrou la Unirii, am mers pina la  Pipera, inapoi pina in Berceni si iarasi pina la Unirii. Metroul s’a transformat dintr’o data intr’o imensa sala de lectura. Chiar am avut senzatia ca ceilalti pasageri, neimplicati in actiunea noastra, au pastrat nivelul conversatiilor la minim, parca pentru a nu ne deranja cititul. Unii dintre ei, cei cuminti si dornici de lectura, chiar au primit carti pentru a ni se alatura.

Inevitabil :), cu ocazia asta s’au facut si multe fotografii. De vazut nu le’am vazut decit pe ale lui Stelian, unul dintre cei mai faini fotografi pe care am avut ocazia sa’i cunosc pina acum. Recomand cu caldura o plimbare pe la el prin galerii.

A fost apoi Matasari 17, un mic party cu ocazia zilei de 1 Martie, cu machiaj si coafura, vin fiert si taclale. Ba, pe alocuri am mai si dansat. Matasari 17 este proiectul lui Iulian, o casa de pe strada “fetitelor”, pe vremuri, unde acum locuiesc 4 tineri artisti cu un proiect si vointa de a’l duce la capat. Aici ne intilnim din cind in cind, ba la o “social networkeala”, ba la un teatru, ba la un Art Tweet Meet cu Andreea si Alina. Un loc frumos, cu oameni frumosi.

Ceea ce este entuziasmant la cele 2 proiecte este ca acopera un gol din viata Bucurestiului, ceva ce simteam ca’i lipseste in comparatie cu alte capitale ale lumii civilizate. Nu stiu cit impact vor avea si cit vor supravietui dar stiu ca din ce in ce mai multi oameni tineri refuza sa mai traiasca ceea ce le’a fost dat, refuza sa se mai complaca in plinsete despre “greaua mostenire”, refuza sa mai astepte sa vina altii cu solutii pe care ei sa le urmeze si devin ei insisi promotori ai schimbarii. Si mai stiu ca in nu foarte multi ani de acum incolo, fara absolut nici un ajutor de la “stat”, fara vaicareli sterile, in Bucuresti vor prinde contur un “Soho” si un “Broadway”, vom avea o viata artistica solida departe de managementul artistic ministerial, departe de scandalurile pe marginea fondurilor alocate, departe de batalia poneilor roz cu svastica.

Si inca un lucru fain, actiunile de genul asta mi’au dat energia necesara pentru a ma apuca de un proiect propriu pe care il planuiesc de ceva timp. Daca exista actiuni artistice paralele actiunilor “oficiale”, de ce n’ar exista si un manual de fizica paralel. Un manual pentru liceu care sa faca fizica frumoasa si atragatoare si nu sterila si respingatoare cum o fac manualele de acum. Si, mai ales, un manual gratuit, facut din dragoste si cu dragoste si nu lucrat pe genunchi pentru a scoate cit mai repede si cit mai multi bani.

Hai ca viata redevine interesanta, cu toata criza de pe capul nostru, cu toate metehnele balcanismului nostru. Pina la urma s’ar putea ca blestemul ala chinezesc (“iti doresc sa traiesti in timpuri in care se scrie istoria”) sa nu fie pina la urma un blestem. Pina la urma e doar o chestiune de raportare la evenimente.

Va astept in Matasari, cu o carte in metrou si cu alte sugestii de actiuni similare.