Vai tigani, tigani, gipsies si gitani

Nici nu m’am trezit bine de dimineata si mi’am aruncat un ochi pe blogul Babelor Marx. Si acolo ce sa vezi? Rhetta a luat taurul de coarne si a dat cu el de gardul extremistilor. Nu fac aici critica postarii, cine e curios n’are decit sa arunce un ochi pe acolo. Insa nu m’am putut abtine de la a aborda aceeasi tema mai in stilul meu, tetrapiloctomie pseudo-academica.

Am luat’o intii usurel, de incalzire, cu niste statistici, am scris vreo 2-3 ecuatii, am obtinut niste rezultate, le’am mai integrat oleaca sa aiba sens, am facut o derivata si o histograma. Numerele folosite la calcul sint luate de la Agentia Nationala pentru Romi si se refera la referendumul din 2002. Date mai recente, desi am cautat asiduu, n’am gasit. Banuiesc ca multe nu s’au schimbat, poate doar cifrele cu potential mare de a fi afectate de criza economica. M’am axat pe 3 criterii: educatie, situatie ocupationala, conditii de trai. Din pacate n’am gasit nicaieri nimic despre venituri. Iata ce am obtinut:

Educatie: In 2002 erau romi: 0.09% dintre studentii (93.35% romani), 0.38% dintre liceeni (92.94% romani), 1.15% dintre cei de la scolile profesionale (91.15% romani). In conditiile in care populatia roma reprezinta 2.5% din populatia Romaniei, te’ai astepta ca acelasi procent sa se regaseasca si in impartirea pe etnii a celor care urmeaza o institutie de invatamint. Din pacate nu este asa. Vestea imbucuratoare este ca procente de peste 2.5% se gasesc la ciclurile gimnazial(3.20%) si primar(4.24%).

Situatie ocupationala: O prima problema ar fi aceea ca doar 22.90% din populatia roma din Romania este activa, in comparatie cu 41.59% in cazul romanilor. Apoi, doar 71.51% din populatia roma activa are un loc de munca (88.47% in cazul romanilor). Raportat la nivelul intregii populatii care are un loc de munca a Romaniei, doar 1.12% sint romi. In plus, 28.49% din somerii Romaniei erau romi in 2002 (11.53% romani), 32.75% din femeile casnice provin din familii rome (12.58% romance). Si cifrele defavorabile continua. Toate acestea sugereaza o situatie materiala precara, mult sub nivelul mediu din Romania (care oricum nu e prea ridicat).

Conditii de trai: Din statistici rezulta faptul ca majoritatea familiilor rome au in componenta intre 3 si 5 persoane. Aceste familii au locuinte cu o suprafata medie de 4-6 mp/persoana. In cazul familiilor de romani maximele se regasesc pe familiile formate din 2 sau 3 persoane iar suprafata locuita este de 14-16 mp/persoana in cazul familiilor cu 2 membri si de 10-12 mp/persoana la cele cu 3 membri. Doar 17.88% dintre gospodariile rome au apa rece in casa (54.17% dintre gospodariile romanesti), 9.16% au apa calda (44.68% romani), 12.42% au baie cu cada sau dus (50.41% romani) si 12.10% au closet in casa (48.71% romani).

Ce se poate deduce din statistici? Populatia roma este mai slab educata decit populatia romana majoritara, au mai multe persoane in intretinere, slujbe mai putine, somaj mai ridicat si conditii de trai mai proaste. Si se mai poate deduce faptul, evident de altfel, ca exista o problema de integrare a comunitatii rome. In mod normal, ar trebui ca 2.5% dintre studenti sa fie romi, 2.5% dintre liceeni, dintre someri, dintre casnice. Ei ar trebui sa locuiasca in case care ofera aceleasi conditii ca si casele celorlalti, cu suprafete similare. Si tot asa.

Bine bine, da’ care e problema? Unii dau vina pe istoria etniei. Ca si in cazul negrilor din America, romii din Romania au fost sclavi pentru o perioada foarte lunga de timp (4-500 de ani, functie de izvoarele istorice folosite pentru atestarea venirii lor). Romii, chiar si dupa eliberarea din robie, au fost si inca mai sint priviti ca cetateni de mina a doua. Aceasta duce la enclavizare, la construirea unei mentalitati de clan, la traditionalism exagerat, impiedica amestecarea cu populatia majoritara. Pe de o parte majoritatea ii refuza, pe de cealalta se creeaza mecanisme de aparare si supravietuire care au ca rezultat refuzul de a se deschide catre majoritate. Cercul nu poate fi decit vicios.

Altii dau vina pe educatie. Daca romii s’ar lasa educati, spun ei, problema s’ar rezolva. Dupa cum am vazut din statistici, exista un deficit educational in cazul etniei rome. Mi se pare totusi hazardata corelatia directa.

Vin inca unii si dau vina pe enclavizare si infractionalitate. Ideea ar fi ca retragerea in ghetto nu face decit sa perpetueze anumite modele comportamentale vetuste, o inertie la schimbare care pastreaza comunitatea prizoniera acelorasi greseli. Modelele deficitare, sub presiunea comunitatii prea strinse si prea ermetice, sint adoptate si repetate. Nu am statistici privind infractionalitatea, asa ca nu ma bag. Din proprie experienta stiu cite ceva despre enclavizare si tind sa cred ca ea exista.

De partea cealalta, reprezentantii romilor pun problema comunitatii pe seama discriminarii. Romii sint mai putini la scoli superioare pentru ca nu sint acceptati si pentru ca in timpul studiilor primare si medii nu li se ofera conditii egale de studiu, de unde rezultatele mai slabe. Dupa acelasi model, romii nu au slujbe bine platite si stabile pentru ca sint greu admisi si sint primii care sint alesi sa plece. Apoi suspiciunea permanenta.

Ce cred eu? Cred ca problema principala este incapacitatea comunitatii, in general, de a accepta ca exista o problema de adaptare a comunitatii rome la comunitatea majoritara. Recunoasterea publica actuala a problemei este alterata fie de scapari din friu a emotiilor, acuze, resentimente, porniri extremiste, fie de faptul ca este facuta cu jumatate de gura, parca de frica de a nu zgindari cuibul de viespi. Dupa mine, solutionarea problemei nu poate sa inceapa decit cu recunoasterea  ei matura si echilibrata.

Restul e studiu, suport, deschidere, empatie, cunoastere reciproca. Nu cred in fatalismul majoritar ca problema asta este eterna. La fel cum nu vreau nici sa dispara comunitatea roma. E prea bogata cultural, prea vie, poate chiar mai bogata si mai vie decit stie ea insasi.

 

Funeral marches

Asaaaa… am primit de la Babele Marx o leapsa interesanta. Eu nu prea raspund la lepse da’ la asta nu ma pot abtine. Ca sa’mi pastrez, cit de cit, principiile, n’o s’o dau mai departe :D

Deci… 5 melodii pentru playlist’ul de la propria inmormintare:

1. Simfonia a 5a, Beethoven – in integralitate.

2. Manowar – Funeral March – poate fi urmata de Armor of Gods de pe acelasi album :)

3. Leonard Cohen – Hallelujah, cu o prelungire in “Dance me to the end of love”, daca nu se supara audienta.

4. Metallica – For whom the bell talls, urmata, inevitabil, de “Welcome Home/Sanitarium”

5. Concertul nr. 1 pentru pian, Chaikovsky, tot integral si, neaparat, in versiunea cu Sviatoslav Richter la pian.

Cam amestecat playlist’ul, de acord. Cam cum sint si pasiunile mele muzicale :D

 

Cocalarizare?!?!

Vineri seara ne’am intilnit cu doi amici din Bulgaria. Urma sa’i scoatem in oras, sa vada si ei cum socializeaza tineretul din Romania. Primul popas, in Matasari 17, concert folk cu Eugen Avram. In drum spre locul cu pricina oamenii au intrebat, firesc, ce fel de muzica or sa asculte. Cind au auzit de folk replica a fost foarte neasteptata: “I hope it is not manele!”. Las la o parte faptul ca numele curentului folk e cam tembel ales, ramine faptul ca apetitul romanilor pentru genul manelelor, dimpreuna cu comportamentele specifice ale ascultatorilor genului, au depasit granitele tarii.

De fapt, se vorbeste si la noi de ceva timp despre manelizarea si cocalarizarea tarii. Si ma tot intreb daca e adevarat, de ce se intimpla si, mai ales, de ce ne deranjeaza.

In primul rind, nu cred ca fenomenul este atit de amplu pe cit se crede. El este, parerea mea, doar foarte vizibil. Faptul ca avem un numar mare de posturi de televiziune care promoveaza un anumit gen de muzica si o anumita tipologie V.I.P. cred ca arata, mai degraba, faptul ca avem multe televiziuni. Si atit. O chestiune de target si de audienta. Ma indoiesc, de exemplu, ca intr’o tara “cocalarizata” HBO ar difuza la o ora de maxima audienta un concert Kaiser Chiefs. Dar ramine, totusi, o problema faptul ca genul este suficient de mediatizat.

Apoi nu cred ca, in esenta lui, fenomenul este unul specific romanesc. Cred ca suma de comportamente “condamnabile” de la noi nu sint decit proiectia locala, balcanica, a unui fenomen mai amplu, vizibil cam peste tot in lume. Si, pina la urma, care este esenta acestui fenomen? Asumarea unei identitati care nu are prea multa legatura cu propria personalitate, etalarea agresiva a identitatii asumate, desconsiderarea, la fel de agresiva, a oricarei atitudini care nu se incadreaza in acelasi curent, vinarea succesului rapid si, in cazul esecului, simularea lui, restringerea criteriilor de validare personala la un numar minim de realizari imediat palpabile. Probabil singurele diferente reale intre manifestarea fenomenului la noi si in tari mai civilizate se datoreaza incapacitatii statului de a amenda comportamentele ilegale (bani negri pentru masini furate, violenta stradala nepedepsita, agresivitate in trafic, muzica la maxim la miezul noptii, cluburi aflate in semi-legalitate). In rest, am vazut comportamente similare si prin alte parti, chiar si in tari considerate mai civilizate

Fenomen major sau nu, el totusi exista. De ce? Citeam, acum ceva ani, in Dilema un articol despre iesirea din mahala. Nu mai tin minte cine l’a scris, daca stie cineva sa’mi spuna. In principiu, spunea autorul, cultura mahalalei are ceva viu in ea. Ea este naturala, izvoraste direct din vietile oamenilor care traiesc acolo, din ambitiile, frustrarile, dramele si bucuriile lor. Poate ca rezultatul este inferior calitativ actului cultural educat dar are aceasta mare calitate de a fi expresie autentica. Insa, odata cu deschiderea granitelor mahalalei, lucru bun din anumite puncte de vedere, aceasta cultura/mentalitate de mahala s’a revarsat incontinent in tot spatiu public. Ea nu este doar foarte plina de vitalitate ci si, rezultat al frustrarii marginalizarii anterioare, foarte vocala. Este plina de energie si si’o foloseste pentru a se striga in gura mare. Iar in downtown intilneste voci obisnuite sa rosteasca in soapta, discret, neconflictual, voci prea socate de intrusul guraliv pentru a’si mai lua apararea. Si aceasta este partea care ne deranjeaza. Ne deranjeaza agresivitatea cu care fenomenul invadeaza spatiul public, la fel cum ne deranjeaza incapacitatea noastra de a’i tine piept eficient.

Ce ar fi de facut? Unii, chiar multi, cred intr’o reinstaurare a zidurilor mahalalei, in impingerea exponentilor fenomenului inapoi in ghetto. Si, cel mai facil, se apeleaza la masura legislativa. Sa dam repede o lege usturatoare, cu aplicare imediata si eficienta, care sa’i bage in sperieti pe toti cei care ne deranjeaza. Facil, mult prea facil. Si teribil de ineficient. E nevoie, cred, de o intelegere mai profunda a cauzelor acestor comportamente, a conditiilor sociale din care ele se nasc. Abia apoi se poate actiona eficient, mai degraba in nota educationala decit legislativa.

Si avem nevoie de modele de succes diferite.