RSS

Monthly Archives: January 2012

Despre stabilitate

Cind incerc sa gasesc o caracterizare succinta pentru anii dinaintea primului razboi mondial, anii in care am devenit matur, mi se pare ca formula cea mai pregnanta ce i se poate aplica este aceea de virsta de aur a statorniciei. In aproape milenara noastra monarhie austriaca, totul parea sa se sprijine pe temelii de granit, statul insusi fiind chezasia suprema a acestei trainicii. [….] Fiecare stia ce are si ce i se cuvine, ce este permis si ce nu. Toate isi aveau o norma, o masura si o pondere precisa.

[…] In aceasta induiosatoare convingere ca-ti poti imprejmui viata cu un zid (asigurari, renta viagera, asistenta medicala si sociala – nota mea) care sa nu prezinte nici o fisura in fata atentatelor destinului, se ascundea, in ciuda unei conceptii de viata intemeiate pe soliditate si modestie, un mare si periculos orgoliu.

[…] Noua celor de azi care am alungat de mult ca pe o fantoma din vocabularul nostru cuvintul “securitate” ne vine sa zimbim la iluzia optimista pe care si-o facea acea generatie orbita de idealism cum ca progresul tehnic al omenirii va aduce cu sine, neconditionat, un progres la fel de rapid in ordinea morala

(Stefan Zweig – Lumea de ieri; Editura Univers, 1988, pg.23-26)

Ar merita sa continuu cu citatele. Recomand cu multa caldura lectura cartii.

Privesc lumea lui Zweig ca pe o descriere a unei lumi ideale. Toti cei nemultumiti de lumea in care traim acum putem lua aceste prime pagini din “Lumea de ieri” sa facem din ele o platforma-program despre cum vrem sa arate lumea de miine. Totusi, lumea asta a murit. A existat si s-a pulverizat. Progresul tehnic nu conduce, in mod necesar, la ordine morala. Nici la stabilitate.

Omul obisnuit, prin constitutia sa psihica, are nevoie de stabilitate. Are nevoie sa stie ca miine dimineata pleaca la servici, ca miine seara se intoarce de la servici, ca atunci cind se intoarce isi gaseste sotia/sotul acolo, impreuna cu copiii. Are nevoie sa stie ca are doua zile libere pe saptamina si inca citeva, din cind in cind, de vacanta. Are nevoie sa stie ca banii de la banca sint ai lui si-i poate folosi cind vrea si cum vrea. Are nevoie sa stie ca dimineata rasare soarele si noaptea, daca e senin, se vad stelele. Avem nevoie sa fixam ca fiind cunoscute si predictibile lucrurile mari din viata noastra, cele asupra carora nu avem nici un, sau prea putin, control pentru a ne putea indrepta atentia asupra lucrurilor mici, personale si cotidiene pe care le putem influenta. Asa e, in linii mari, omul. Si e normal sa fie asa.

Problema apare cind acest om obisnuit uita ca, totusi, aceasta stabilitate este doar temporara, aparenta. Cind uita ca lucruri la fel de normale, dar in afara sferei lui de influenta, se pot petrece oricind. Oricit de dureroase in consecinte, oricit de absurde in forma, unele lucruri (concedieri in masa, crize financiare, razboaie) sint rezultate normale ale conditiilor ce le preced. De multe ori, prin ceea ce face in microcosmosul sau, omul obisnuit este chiar el o parte a problemei, tocmai prin faptul ca uita ca este o piesa intr-un angrenaj mult mai mare, aflat intr-un echilibru provizoriu si fragil, cu cicluri naturale. De ce este o problema aceasta uitare? Din doua motive, primul fiind deja enuntat, faptul ca actionind fara perspectiva, concomitent cu altii asemenea lui, poate fi parte din ceea ce a destabilizat sistemul. Al doilea motiv este acela ca omul obisnuit aflat intr-o asemenea uitare se trezeste surprins in fata catastrofei. Viata ii este intoarsa pe dos si nu are nici un mecanism de lupta dezvoltat anterior.

Sa ne gindim la parintii nostri (daca sinteti din aceeasi generatie cu mine). Erau destul de tineri in 89, nu aveau prea multi bani pusi deoparte. Si daca aveau, cei 4-5 ani de inflatie nebuna au decimat orice economie, cam toata lumea a pornit de la zero. Cind asta s-a terminat, s-a cam terminat si cu servicul bun la stat, o reminiscenta a timpurilor trecute, au aparut reducerile de personal si, mai rau, piata muncii a devenit foarte agresiva. Au aparut meserii complet necunoscute anterior, s-au cerut abilitati si experienta in domenii de care ei nu auzisera niciodata, iar meseriile vechi aveau din ce in ce mai putina cautare. Majoritatea nu au avut nici o sansa sa se mai adapteze. Cei norocosi si-au conservat pina la pensionare locul de munca pe care-l aveau si in 89, loc de munca ce, din pacate, nu le-a oferit nici o posibilitate de a isi asigura o batrinete ferita de griji.

E un lucru trist si un lucru ce afecteaza direct persoane foarte apropiate noua. Dar, in acelasi timp, este un lucru natural. Cauzele nefericirii lor, spargerea monopolului de stat, privatizarea si inflatia (aici e mult de argumentat si de catre persoane cu mai multe cunostinte in materie decit mine), au fost conditia parasirii unui sistem stabil, dar falimentar, o consecinta naturala a dorintei noastre de a renunta la comunism si dictatura.

Bun, bun, dar ce poate face omul obisnuit pentru a se feri de astfel de catastrofe? Nu poate trai intr-o stare de tensiune permanenta, vecina cu paranoia, nu ne putem cocota cu totii in virful piramidei politice internationale pentru a incerca sa o influentam sau macar sa fim preveniti.

Habar n-am! Nu cred ca exista un raspuns valabil pentru toti. Nu cred ca exista un tip de societate pe care am putea sa-l construim si care sa fie solutie la problema asta. Si nu am gasit nici la altii raspunsuri (exceptam de aici, evident, solutiile exaltat utopice). Cred, in schimb, in solutia individuala. Cred in cumpatare, de exemplu. (Mi se pare absurd sa ma arunc la cumpararea in rate pe perioada lunga a unui lucru, fie el si necesar, plecind doar de la premiza ca, desi acum imi este greu sa platesc ratele si nu am nici o rezerva, lumea in care traiesc este stabila si salariul meu o sa creasca in continuu). Mai cred in educarea permanenta, in extinderea abilitatilor in cit mai multe directii, in acceptarea de provocari in afara fisei postului, in mobilitatea intelectuala. Si cred mult in necesitatea pastrarii unei constientizari sanatoase a faptului ca traim intr-o lume fragila, o lume in care adevarurile acceptate, in intregime sau doar in parte, pot oricind sa se schimbe.

La toate astea as adauga, pentru asezonare, putina perspectiva istorica. Mai reduce din frustrare.

Inchei cu un alt citat din aceeasi carte:

Astazi, cind marea furtuna a spulberat-o de mult, stim pentru totdeauna ca acea lume a statorniciei a fost un castel din acelasi material ca si visele. Si totusi parintii mei au locuit intr-insa ca intr-o casa de piatra.

Advertisements
 
9 Comments

Posted by on January 30, 2012 in Idei

 

Noi si ei. Sau despre paie si birne.

Intimplarea face ca manifestatiile din ultimile zile sa fi coincis cu citeva alte intimplari ceva mai private (cel putin o parte dintre ele). Mi-a fost imposibil sa nu fac legatura intre ele, sa nu le privesc in oglinda.

Despre Piata Universitatii si miscarile similare din alte orase n-o sa spun prea multe. Esenta mi se pare faptul ca ele au ajuns sa exprime, sub fatete din cele mai diverse, nemultumirea romanilor cu actuala stare de fapt, in special atunci cind vine vorba despre politica. Poate cel mai elocvent slogan a fost cel cu “PDL=USL=MIZERIE”. Treburile Romaniei au fost si sint prost/neglijent/fraudulos gestionate de un grup restrins de politicieni si acest lucru nu mai este acceptabil.

De partea cealalta, cele citeva intimplari/observatii despre care vorbeam:

– povestea lui Vlad Stroescu despre biciclisti si soferi/taximetristi o puteti citi la el pe blog

– dus acum 2 zile 3 sacose de reciclabile la tomberoanele dedicate din intersectie, ocazie cu care am observat doua fenomene. Primul, a oprit tramvaiul in statie si din el a coborit un puhoi de lume. Jumatate din cei care au coborit au traversat strada pe rosu blocind traficul in toata intersectia (oricit de nesimtit, nu vad nici macar un sofer de Bucuresti in stare sa treaca cu masina peste 20 de oameni). Al doilea, in timp ce separam cu grija reciclabilele, fiecare in tomberonul potrivit, un nene a venit relaxat si a aruncat o sticla in cel dedicat plasticelor. Care sticla, atunci cind a ajuns la fundul tomberonului, s-a lovit de o alta sticla, semn ca nu era prima care ajungea acolo.

– in drumul spre reciclare am trecut prin fata sediului PNL de la poalele blocului in care locuiesc. In fata sediului, ca in multe alte dati, tineri PNListi iesiti la o tigare (deh… nu mai e civilizat sa fumezi in interior, sa-i deranjezi pe altii). Care tigare, ajungind ea doar chistoc, a fost aruncata pe jos cu toate ca la 2 metri mai incolo se afla un cos de gunoi. Gol. M-am uitat cu atentie.

– zilele astea Andreea a avut surpriza de a fi tratata ciobaneste de patronul firmei de hosting pentru simplul fapt ca si-a exprimat pe Twitter dezamagirea de a avea blogul picat o zi intreaga din cauza unei erori tehnice a celor de la hosting. Despre asta vor urma amanunte intr-o postare viitoare, merita totusi mentionata reactia respectivului patron din momentul in care l-a anuntat ca vom renunta la colaborare: “Drum bun si cale batuata,Noi nu suferim.” (citatul este exact, inclusiv greselile de ortografie si punctuatie)

– tot zilele astea, tot Andreea, a avut surpriza sa descopere ca ani de zile, cheltuind sume destul de importante de bani, si-a facut analize medicale de forma. Ajunsa in sfirsit la un medic demn de numele asta, a constat ca este intrebata cu uimire: “cum, dar analizele astea nu ti le-a mai recomandat nimeni? nu ti-a mai povestit nimeni in amanunt despre problema asta si ailalta? n-a mai observat nimeni ca ai problema asta si, dupa cum arata, e destul de veche?”. Sa ne intelegem, pina acum n-a fost la cabinetul din coltul ulitei din Cucuieti, ci la clinici cu nume sonore si medici ce se dau importanti. Atit de importanti incit tu, nespecialist, nu ai alta sansa decit sa-i crezi.

Linga astea puteti adauga eternele nesimtiri din trafic, galagia de prost gust si tembel alarmista din mass-media, idiotii care urineaza pe peretele blocului sau, si mai interesant, pe husa motocicletei, vecinii exasperanti care si-au luat ciine dar nu stau cu el acasa si potaia latra/schelalaie in continuu cit lipsesc ei (17 ore in continuu, pe ceas, fara nici o exagerare) si tot asa.

Pai… daca pun cele doua lucruri fata in fata, nu iese tocmai bine la socoteala. Nu poti sa ceri fara sa dai. Sau poti, dar nu prea meriti sa primesti. Romania nu e doar problema lor, e si problema noastra. M-a bucurat sa aflu de la Vulpoi ca unul dintre sloganurile Pietei Universitatii a fost “Singura solutie/Propria evolutie”.

Stiu ca e deja un cliseu si, ca orice cliseu, si-a pierdut forta si credibilitatea, dar trebuie sa ne reparam mai intii pe noi. Noi, astia mici de pe strada, de la birou, din cutiile noastre de chibrit meschine pe care le-am mostenit de la comunisti. Trebuie sa invatam politetea, zimbetul amabil, rabdarea inteligenta, respectarea regulilor de dragul ordinii si eficientei, nu de frica pedepsei, curajul de a ne revolta inteligent si civilizat atunci cind regulile sint absurde, capacitatea de a dialoga, de a negocia, de a ajunge la un compromis rezonabil. Altfel, chiar si daca ne cadoriseste Pronia Cereasca cu un set perfect de conducatori, tot n-ajungem nicaieri. Eventual ii stricam si pe ei.

In loc de concluzie… singura solutie, propria evolutie (multumesc Vulpoiule pentru asta).

 
25 Comments

Posted by on January 19, 2012 in Politice

 

Idee :)

Tocmai mi-a trasnit o idee de proiect de lege pentru reglementarea manifestatiilor, mitingurilor si grevelor:

Art. 1. In fiecare oras se va construi/desemna un spatiu pentru desfasurarea protestelor, proiectat/selectat corespunzator.

Art. 2. Desfasurarea oricarei forme de protest cu mai mult de 3 oameni in afara acelui spatiu este interzisa si se pedepseste cu munca in folosul comunitatii.

Art. 3. Autoritatile sint obligate sa acorde autorizatia de desfasurare a protestului in maxim 5 zile lucratoare.

Art. 4. Persoanele vizate de protest, dupa cum reiese din cererea de autorizare depusa de protestatari, nu mai mult de cinci, sint obligate sa se afle la fata locului pe toata durata protestului. Pentru a se evita vatamarea acestora, ei vor fi izolati de protestatari, fara a pierde insa contactul vizual si auditiv cu acestia.

Art. 5. Pe toata durata protestului, accesul fortelor de ordine este interzis in spatiul de desfasurare a procesului, exceptie facind doar cazurile de forta majora (periclitarea sigurantei celor vizati de protestatari sau pericolul aparitiei violentei in masa). In cazul incidentelor minore, multimea va fi lasata sa se auto-gestioneze.

Art. 6. Participantii la protest nu pot parasi locul protestului pina la finalizarea acestuia, exceptie facind urgentele medicale, iar la final curatenia locului de desfasurare este de responsabilitatea protestatarilor.

Ei? Sustine cineva? E serios. Si nu, nu o sa generez o cauza/petitie pe Facebook pentru asta.

 
3 Comments

Posted by on January 16, 2012 in Idei