RSS

Ecuatia guvernarii

17 Dec

Ultimele luni au adus in spatiul romanesc in prim plan dezbaterea pe teme politice. Mai degraba emotionala decit rationala, dezbaterea a fost extrem de aprinsa, pe alocuri de’a dreptul murdara, cistig de cauza avind, in final, reactiile de moment, rasturnarile de imagine si abilitatea de a gestiona emotii si cuvinte. In tot acest timp s’au lansat nenumarate promisiuni sau acuzatii de incalcare de promisiuni a caror baza, analiza mea, pare a fi principiul simplu ca este suficient sa vrei ceva pentru a obtine acel lucru, cu corolarul ca daca ai promis ceva si nu s’a implinit inseamna ca a lipsit vointa adevarata de a face respectivul lucru sau, cu alte cuvinte, ai mintit cind ai promis.

Cum m’am aflat adesea nemultumit de o astfel de abordare a lucrurilor, m’am decis sa incerc o altfel de analiza a problematicii guvernarii. Probabil ca am ratat citeva aspecte dar cred ca cele pe care le’am atins sint esentiale in considerarea actului politic.

1. Dificultatea principiala a deciziei politice

Daca am considera faptul ca toate celelalte conditii in afara procesului decizional in sine sint indeplinite (libertatea absoluta a decidentului de orice factor extern lui, maturitate morala, psihica si intelectuala deplina), actul decizional in lumea politicii ramine unul deosebit de complex. Dupa aproape 2500 de ani de dezbateri filozofice in spatiul european pe aceasta tema, singura concluzie care se poate trage este ca decizia politica este una niciodata perfecta, ramine mereu un rest, si este etern optimizabila. Cel putin in aparenta, aceasta ecuatie “pura” a deciziei politice este una fara solutii analitice, clare, definitive, singurele raspunsuri fiind aproximari ajustate mai mult sau mai putin conjuctural. Ramine intotdeauna problema aderarii la una sau alta dintre directiile majore ale abordarii politice, a alegerii intre un sistem de “credinte” politice sau altele. Chiar si restringind dramatic cimpul optiunilor prin aderarea la valorile democratiei, decidentul politic are in fata o serie larga de optiuni ce vor conduce la decizii fundamental diferite (e suficient sa ne gindim la diferenta dintre utilitarismul de stinga si extremul libertarianism al statului minimal liberal).

Mai mult, aceste optiuni tind sa avantajeze mai degraba pe o parte dintre cei guvernati, lasindu’i pe ceilalti sa se multumeasca cu mai putin. Rezultatul este, in cel mai bun caz, o dezavantajare diferentiala daca nu una absoluta de’a dreptul.

Daca mai adaugam la aceasta si faptul ca decizia politica implica luarea in calcul a unui numar enorm de parametri, devine evident faptul ca o solutie clara de tip matematic este imposibil de imaginat. In situatii similare de complexitate a fenomenului considerat, atit matematica cit si fizica se recunosc neputincioase si recurg la modelari simplificatoare, la statistica si la rezolvari numerice, abordari ce se dovedesc adesea improprii in situatii particulare, oricit de bine s’ar aplica in cazuri generale. Cu alte cuvinte, riscul deciziei politice este, principial, acela ca o solutie rezultata dintr’un model simplificator sa esueze lamentabil. Decizia politica isi include, funciar, propriul esec.

2. Presiunile externe

Un stat nu este o entitate izolata. Pentru a supravietui si, mai mult, pentru a prospera, el traieste in mijlocul “comunitatii” celorlalte state, adera la aliante, semneaza tratate si isi creaza legaturi. Pentru a putea face schimburi cu ceilalti el trebuie sa respecte anumite reguli, sa se conformeze anumitor standarde si asteptari. Toate acestea se constituie in presiuni asupra deciziilor politice. Guvernantii nu pot lua orice decizie si nu pot conduce propriul stat spre orice tinta, aceste decizii trebuind sa tina cont de felul in care consecintele lor vor altera sau intari relatiile cu exteriorul.

3. Presiunile interne

Orice decident politic mosteneste o stare de fapt, o istorie a evenimentelor politice si sociale anterioare deciziei din momentul considerat si o suma de asteptari venite din partea celor guvernati. Cei ce guverneaza nu sint complet liberi in privinta directiilor in care pot duce statul, aceaste directii trebuie sa coincida, mai mult sau mai putin, cu universul de asteptari al poporului. Cu atit mai mult cu cit un guvern vrea sa ramina in sistemul de referinta al democratiei in care guvernantii sint reprezentanti directi ai electorilor, ei fiind alesi pentru programul lor politic.

4. Calitatea umana a decidentilor politici

Mai sus am presupus maturitatea deplina, din punct de vedere moral, intelectual si psihic, a celor care ajung in postura de a guverna. Din pacate aceasta este o presupunere excesiv de idealista. In fapt, cei care guverneaza sint oameni mai mult sau mai putin imperfecti. Deciziile lor nu sint decizii de super-calculatoare, rezultat al unei analize reci, ci sint influentate de predispozitii personale, de nivelul lor intelectual, de educatie, de alegerile pe care fac in privinta moralei.

5. Calitatea umana a celor guvernati

Winston Churchill spunea la un moment dat ca cel mai bun contra-argument la democratie este o discutie de 5 minute cu alegatorul mediu. Ma indoiesc ca aceasta este expresia dispretului sau fata de “popor” ci, mai degraba, constatarea uneia dintre problemele fundamentale ale democratiei. Ca o prima caracteristica, am putea observa faptul ca alegatorul mediu are o abordare mai degraba emotionala a vietii politice. Aderenta la o directie sau alta este una “de suflet” si mai putin rezultatul unei analize profunde a situatiei, a doctrinei celor pe care ii pot alege, a programului politic al acestora.

A doua problema ar fi faptul ca multi dintre alegatori tind sa se implice in viata politica doar in preajma alegerilor, atunci cind sint chemati sa ia o decizie. Consecinta acestui comportament este o informare incompleta a acestora in privinta situatiei de gestionat, a istoriei politice a celor dintre care au de ales, o fragmentare a informatiei.

Am putea observa apoi lipsa de interes pentru problematica politicului. Din nefericire, majoritatea oamenilor gindesc in termenii binomului antagonic guvernanti-guvernati fara a considera legatura directa dintre cei doi termeni. Cu alte cuvinte, e treaba guvernantilor sa ne guverneze, noi mergem doar sa alegem intre unii sau altii si aici se termina responsabilitatea noastra, e treaba lor sa faca lucrurile sa mearga. Se pierde din vedere faptul ca o alegere in cunostinta de cauza, o alegere educata, ar imbunatati si actul guvernarii.

Cele 3 caracteristici enumerate anterior, alegerea emotionala, fragmentarea informatiei pe baza careia se ia decizia, absenta educatiei politice, la care adaugam inertia sociala fireasca, influenteaza puternic libertatea pe care o are un guvern in actul sau decizional. Se poate observa ca deciziile guvernamentale au, in mod constant, o latura “populista”, o componenta care incearca sa “menajeze” electoratul. Discursurile politice sint si ele, la rindul lor, condamnate la a contine nuante populiste pentru ca, pe de o parte, nu poti sa’ti pui in aplicare deciziile daca nu esti ales in postura in care poti decide si, pe de alta parte, nu poti sa te mentii in aceasta postura daca iti contrazici flagrant alegatorii. Deciziile rationale au dezavantajul de a contrazice de multe ori bunul simt traditional, emotiile si “intelepciunea” populara. Pentru a fi acceptate ele au nevoie de cubuletul de zahar cu care se iau medicamentele amare.

6. Problema suportului electoral

Una dintre realitatile vietii democratice (oricit de departe o situeaza aceasta de situatia ideala) este aceea ca implica costuri enorme din partea candidatilor in campania electorala. Aceste costuri sint acoperite din cotizatiile membrilor partidelor si din sponsorizari. Uneori aceste sponsorizari sint transparente, alteori nu, dar aceasta nu are nici o importanta din perspectiva acestei analize. Este nerealist, cred eu, sa ne imaginam ca acesti sponsori (ma refer aici la sponsorii “mari”) nu isi doresc nimic in schimbul banilor sau suportului logistic oferit. Transparent sau nu, acesti sponsori vor face lobby pentru anumite decizii guvernamentale si aceasta va introduce o presiune in plus pe decidenti, se va constitui intr’o limitare in plus a actului decizional.

***

In concluzie, am vazut ca, pe de o parte, actul decizional politic este unul principial imprecis si, pe de alta parte, ca el este aflat sub presiunea unor alti factori care il departeaza de cadrul rational, logic, si ii limiteaza libertatea. La modul ideal, decizia politica ar trebui sa fie, dupa mine, pur rationala si constrinsa doar de considerente de morala (drepturile inalienabile ale omului), motiv pentru care un prim pas spre o decizie buna ar fi reducerea impactului factorilor limitativi, cea mai importanta directie fiind aceea de educare a electoratului si de implicare a acestuia in viata politica. Iar la asta ar trebui sa se adauge renuntarea la prezenta atitudine ce promoveaza un fals sistem de evaluare a actului decizional (“nu ai facut ce ai promis pentru ca ai mintit/nu ai vrut/ai fost demagog”) si evoluarea spre un sistem de evaluare rational (“nu ai facut ce ai promis pentru ca ai luat o hotarire nepotrivita”) capabil sa identifice cauzele esecului si sa le inglobeze intr’o noua strategie de abordare a problemei in loc sa se cramponeze in sterile procese de intentie.

 
Leave a comment

Posted by on December 17, 2009 in Politice

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: