RSS

Author Archives: BadDragon

Zooniverse

Daca va mai amintiti, acum ceva timp scriam un articol despre naveta New Horizons care e in drum spre Pluto (Centura Kuiper), despre IceHunters si despre cum ne-specialisti, oameni obisnuiti, pot da o mina de ajutor oamenilor de stiinta punind la bataie abilitati umane pe care inca nu am reusit sa le transferam calculatoarelor.

Proiectul IceHunters face parte dintr-o platforma mai ampla, Zooniverse, care gazduieste un numar mare de proiecte similare (de la descoperirea de obiecte in spatiul cosmic, pina la transcrierea de jurnale de bord ale vaselor pentru extragerea de date privind vremea sau transcrierea de vechi inscriptii in limba greaca). Practic, se pun la dispozitie imagini/date din care participantul la proiect extrage informatii ce i se par semnificative, conform unor standarde oferite de initiatorii proiectului. Atunci cind mai multi oameni localizeaza o aceeasi informatie ca fiind semnificativa, aceasta este catalogata si luata in considerare de catre specialisti. Cu alte cuvinte, participind la unul dintre proiectele Zooniverse ajuti la filtrarea datelor (un fel de Trap.it uman :D). Nu o sa intru in amanunte in privinta algoritmilor de selectare, a statisticii din spatele proiectului. Pentru cei curiosi, gasiti o descriere destul de ampla in acest articol, intre paginile 5 si 8.

Acum vreo 2 zile am primit un mail de la echipa ce se ocupa de unul dintre proiectele Zooniverse, The Milky Way Project, la care participasem de asemenea, pe linga IceHunters. Acest proiect este axat pe descoperirea in Calea Lactee de zone H II (practic, nori de hidrogen molecular ionizati de stele nou formate in interiorul lor). Adica ceva de genul asta:

Trifid Nebula

Sau asa:

E-mailul pomenit mai sus ma anunta ca s-a incheiat o prima faza a proiectului, ca s-a tras o prima linie. Rezultatele: peste 35.000 de participanti, peste 12.000 de imagini parcurse, peste jumate de milion de obiecte detectate. Din toate aceste obiecte, dupa algoritmul despre care vorbeam mai sus, au fost selectate 5.106 de obiecte din care a rezultat un nou catalog regiunilor H II din Calea Lactee. Spre comparatie, cele mai importante 3 cataloage deja existente, intocmite de specialisti, contineau fiecare in jur de 5-600 de obiecte. Inca si mai important, aceste rezultate partiale confirma in proportie de peste 85% cele trei cataloage preexistente, aratind ca, cel putin in cazul unui astfel de proiect, un numar suficient de mare de entuziasti pot da rezultate cel putin la fel de bune ca un numar mic de oameni special pregatiti.

Din toata tarasenia a rezultat si un articol stiintific, cel pe care deja l-am citat mai sus, disponibil pe arxiv.org.

Satisfactii? Oh, da! In primul rind, este o placere in sine sa te uiti la aceste imagini. Nu stiu altii cum sint, da’ eu consider ca Universul este un artist desavirsit si foarte creativ. Apoi sint gindurile care insotesc munca de cautare de obiecte, de selectare. Vezi forme bizare, geometrii neasteptate, iluminari surprinzatoare, e aproape imposibil sa nu incepi sa te intrebi ce forte au modelat asa ceva, sa nu te gindesti la scala reala a fenomenelor (desi aparent mici, sa nu uitam ca punctuletele alea cele mai luminoase sint stele, chestii enorme).

Apoi satisfactia de a ajuta pe altii, de a participa, chiar si in modul asta ne-profesionist, la intelegerea lumii in care traim.

Iar la sfirsit, ca sa fiu sincer, vine si satisfactia pentru orgoliu. Nu e prima data cind particip la o cercetare, am mai lucrat pentru colegi sau profesori in facultate, ba chiar am redactat parti mari din lucrari care au fost mai apoi publicate de ei. Dar numele nu mi-a mai fost pomenit pina acum pe undeva. E adevarat, acum este in compania altor 35.000 de alte nume. Cu atit mai bine, inseamna ca nu sint singurul entuziast (iar orgoliul, desi merita gidilat din cind in cind, trebuie tinut bine in friu, e un cal teribil de naravas).

In concluzie, dragii mei cititori, daca aveti energie, timp si inclinatie, va invit pe Zooniverse. Poate ca unul dintre proiecte vi se potriveste. Daca in alte domenii poate ne e mai greu sa ne coagulam, poate aici ne va fi mai usor.

Ah, inca ceva: AVERTISMENT MAAAAARE (e bine Vulpoiule?): oricare dintre proiectele de acolo poate da dependenta!

 
4 Comments

Posted by on March 22, 2012 in Fizica

 

Trap it like is hot!

Daca stau si analizez putin felul in care mi-am petrecut ultimii ani, constat inevitabil ca sint dependent de internet. Sau poate ca dependent e cam mult spus. Dar, in mod cert, mare parte din informatiile cu care imi alimentez zilnic creierul si din timpul pe care mi-l petrec au legatura cu internetul. In doar citiva ani a devenit, dintr-un serviciu teribil de scump disponibil doar citorva alesi, echivalent cu apa calda, aragazul, frigiderul si hirtia igienica. Pot fara el, dar este asa de usor de avut incit nu vad de ce as trai fara el.

Internetul a inceput prin anii ’60 cu o legatura intre UCLA si Stanford Research Institute, la care s-au adaugat curind alte universitati americane. Inceputurile lui au stat sub semnul vitezelor frustrant de mici de transfer si al calitatii informatiei. La asemenea costuri nu misti decit biti cu ceva importanta. Pina pe la mijlocul anilor ’90 cind internetul a fost deschis spre utilizare comerciala si a inceput explozia pe care o cunoastem acum.

Nu o sa continui cu istorii si date, ele se gasesc in multe locuri. O sa ma indrept spre problema reala, continutul informational disponibil pe internet. Citeam acum ceva timp o gluma americana cu doi ingineri ce, in tineretea lor, participasera la cercetarile din care s-a nascut internetul. 30 de ani mai tirziu, la un mic video-chat se felicitau reciproc: “Vezi ca eforturile noastre au avut succes? Acum este cu adevarat usor sa faci rost de porn”. O gluma, dar are destul de multa substanta.

Internetul, dupa ce a fost un timp rezervat schimbului de informatii importante, cu caracter stiintific sau strategic (exceptind, probabil, cele citeva poze cu pisica, sotia si copilul nou nascut schimbate intre cercetatori, lucru pentru care s-a inventat jpeg-ul), s-a vazut inundat mai apoi de intregul spectru de creatii umane, de la cele mai nobile la cele mai mizere. Si sa nu ma intelegeti gresit, e normal sa fie asa. Devenit ieftin si accesibil, era inevitabil sa ajunga sa fie folosit in cele mai neasteptate moduri.

Dupa mine, exista 4 tipuri de informatii pe net: informatii de care am nevoie, informatii de care am nevoie dar nu stiu daca sint corecte, informatii false si informatii indiferente. Desi majoritare (probabil peste 90% din continut), informatiile din ultima categorie nu ma preocupa. Le caut daca ma trazneste, dar nu sint foarte interesat de calitatea sau valoarea lor. Problema e cu celelalte 3 categorii, in special cu a doua si a treia.

In general, cind utilizez netul, sint un consumator de date. Ma intereseaza, de exemplu, ce rezultate stiintifice s-au mai obtinut, care sint tendintele politice, sociale, economice. Consum destul de putin informatie personala (bloguri personale). Deja mi-am creat o mica lista de locuri in care am, in general, incredere ca-mi ofera informatii din prima categorie. Sint locuri in care ma astept destul de putin sa citesc prostii. Apoi sint locurile de pe lista neagra, a celor care spun consecvent timpenii. Dar trebuie sa consum permanent timp pentru a adauga la cele doua liste. Si, inca si mai rau, ramin site-urile cu informatii din a doua categorie, a celor in care nu e atit de evident ca sint corecte sau false. Acestea maninca cel mai mult timp. Cu atit mai rau cu cit genul asta de site-uri au tendinta sa nu-si documenteze articolele. Vorbesc despre ultima si fenomenala descoperire in domeniul X, dar nu pun nici un link spre cei care au cercetat, spre ceea ce au publicat ei, spre nimic.

Bine, bine, da’ de ce nu ma rezum la lista sigura, ati putea intreba. Raspunsul meu este simplu, “cosangvinitate” (metaforica, evident). Daca te informezi dintr-un numar redus de surse, mai ales ca ai tendinta de a ajunge la una prin intermediul celorlalte, la un moment dat respectivele surse incep sa se confirme reciproc, risca sa-si valideze greselile, apare fenomenul de gasca. In plus, desi dubioase din perspectiva corectitudinii informatiilor, unele site-uri din afara listei pot veni cu interpretari interesante, puncte de vedere proaspete.

Una peste alta, teroarea zilnica a oricarui consumator de internet care cauta un anumit grad de acuratete este filtrarea. Si cu asta inchei lunga introducere pentru a ajunge la subiectul real al articolului 🙂

De curind, unul dintre astrofizicienii mei preferati de pe net, Ethan Siegel, a lansat impreuna cu compania pentru care lucreaza o unealta foarte promitatoare care sa-i ajute pe cei care au dileme ca cea de care va vorbeam mai sus. Este vorba despre Trap.it.

Trap.it are in spate un AI foarte agresiv (din cite mi-a comunicat Ethan) care, pornind de la indicatiile pe care i le dai, este capabil sa invete repede cam care iti sint criteriile de filtrare a surselor si tipurilor de informatii pe care le cauti pe un anumit subiect. Te intereseaza ciupercile, creezi un “trap” (capcana) nou, intri in Discovery Mode, ti se intorc o multime de articole despre ciuperci, incepi sa citesti si zici ce-ti place si ce nu. Dupa ceva timp AI-ul incepe sa invete si incepe sa filtreze informatiile pe care ti le livreaza. Ulterior doar deschizi pagina alocata ciupercilor si primesti direct ultimele noutati despre ele, gata filtrate.

Pe linga criteriile tale, poti accesa categoriile deja create de cei care intretin site-ul, filtrate dupa criteriile lor. Daca ai incredere in ei, nu mai stai sa reinventezi apa calda. Daca nu, esti liber sa o iei de unul singur de la capat. Din experienta mea de pina acum, cel putin cele doua supra-categorii gestionate de Ethan (Health si Science) sint excelent intretinute si filtrate, informatiile la care am ajuns sint dense, consistente si credibile.

Evident, putem discuta ani in sir despre problema filtrarii, despre ce se pierde, despre pericolele pierderii, despre eficienta si corectitudinea AI-ului, despre ce invata el si cum invata. Toate aceste probleme sint valide. Pe de alta parte, Trap.it este doar o unealta. Utilitatea ei este la fel de mare cit este abilitatea utilizatorului ei de a se folosi de ea. Si e mai buna decit nimic.

Gata, m-am intins mai mult decit de obicei. Vi-l recomand. Intrati, faceti cont, experimentati. Merita folosit macar si pe post de agregator de stiri.

 
1 Comment

Posted by on March 16, 2012 in Idei

 

Din nou despre neutrino

Va mai amintiti, probabil, despre nebunia generata de anuntul din 23 Septembrie 2011 al celor de la CERN cum ca e posibil sa fi detectat neutrini (particule elementare subatomice) care se deplaseaza cu viteze mai mari decit viteza luminii. La momentul respectiv am scris si eu despre asta, invitind pe cei care citesc pe aici sa nu se grabeasca cu concluziile, sa mai astepte pina lucrurile se aseaza si se confirma sau infirma.

De atunci, cei de la CERN au primit o multime de sugestii de la comunitatea stiintifica pentru a-si rafina experimentele, si-au reverificat instrumentele si au ajuns la concluzia ca rezultatele si instrumentele par in regula. A urmat un comunicat de presa in 18 Noiembrie 2011 (il gasiti in link-ul catre CERN de mai sus) in care prezentau cele gasite. Neutrinii vitezisti supravietuiau primelor verificari.

Acum citeva zile, pe 23 Februarie, CERN revine cu un update la comunicatul de presa in care se anunta ca este posibil sa fi detectat doua surse de eroare, erori de instrumentatie (update-ul este de gasit tot in pagina CERN la care am pus link mai sus). Prea multe detalii nu sint date in comunicat. Una dintre posibilele erori este legata de un oscilator utilizat pentru sincronizarea cu GPSul. Daca se demonstreaza ca acest oscilator a fost defect, ar rezulta faptul ca au subestimat viteza neutrinilor (adica acestia ar fi si mai rapizi decit s-a masurat initial). Celalta posibila eroare se refera la un conector de fibra optica defect. Fibra conecta semnalul de la GPS la ceasul principal al OPERA si, daca se dovedeste ca acest conector a avut probleme in timpul experimentelor anterioare, aceasta ar fi dus la o supraestimare a vitezei de deplasare a neutrinilor.

Acum a reinceput nebunia. Si, din nou, spun: “usurel cu conectorul pe scari”. Dupa cum spun si cei de la CERN, nu e suficient sa descoperi ca un conector era cam slabit pentru a arunca la gunoi niste masuratori si concluziile lor. In timp ce este adevarat ca Teoria Relativitatii este o teorie indelung si solid verificata si ca pentru a accepta ca ea este contrazisa necesita dovezi foarte solide, este la fel de adevarat si faptul ca ceva ca masuratorile celor de la CERN privind neutrinii mai rapizi ca lumina reprezinta un fapt prea iesit din comun si important pentru a fi ignorat la primul dubiu. Va fi nevoie de o reverificare a sistemului, de strins toti conectorii, de verificat toti oscilatorii si de refacut masuratorile. Cei de la CERN ne anunta ca asta se va intimpla, cel mai probabil, in luna mai.

Personal, cred ca se va intimpla ceva mai mult decit atit. Chiar si daca masuratorile din mai nu vor mai detecta neutrini mai rapizi ca lumina, ma indoiesc ca lucrurile se vor opri aici. Saminta indoielii a fost plantata. Odata ce ai reusit sa trezesti curiozitatea lumii stiintifice, e greu sa o readormi. Sint destul de convins ca vor urma si alte masuratori independente, cel mai probabil japoneze si americane.

Din toata povestea asta, daca se demonstreaza ca tot tam-tam-ul s-a datorat unui conector slabit, ramin cu o dezamagire. Ea nu este legata de faptul ca cineva a fost neglijent, eroarea este umana si posibila oricind, la orice nivel, indiferent de numarul si strictetea procedurilor implementate. Este motivul pentru care rezultatele stiintifice sint verificate si rasverificate. Dezamagirea mea are legatura cu opinia publica, cu cei din afara lumii stiintifice. Datorita spectaculosului subiectului, evenimentul a fost foarte prezent in public. Daca inainte s-a observat o scadere a increderii in stiinta (“vedeti mah ca teoriile voastre nu-s asa de batute in cuie cum credeati voi? Bleah, Einstein… ce prostii… el si viteza lui”), infirmarea rezultatelor pe o baza de acest gen va face si mai mult rau (“Ha? Nici macar un conector nu sinteti in stare sa stringeti!”). Si sint convins ca jurnalistii anti-stiinta de serviciu vor avea grija ca acesta sa fie mesajul cel mai popular.

Daca asta a fost eroarea, este o eroare foarte nefericita. Ar fi fost preferabila, cred eu, o eroare intr-o ecuatie, un efect bizar neluat in calcul sau ceva similar.

P.S. Cu ocazia asta mi-a venit ideea sa scriu despre motivele pentru care subiectul a fost atit de interesant pentru publicul larg, de ce niste particule obscure, fara implicatii in viata noastra imediata, au suscitat atit de mult interes. Asa ca in zilele urmatoare voi reveni cu o postare pe aceasta tema. Stiu, stiu, promisesem ca o sa scriu despre gravitatie. Am scris de 3 ori postarea pina acum si inca nu sint multumit de ea. Asa ca o sa mai astepte 😀

 
8 Comments

Posted by on February 27, 2012 in Fizica

 

Piine si… Kafka

Inspirat de un filmulet vazut noaptea trecuta inainte de a ma retrage la somn, imi planificasem sa incep astazi o serie de postari pe teme de fizica. Asta pentru ca nu mai reusesc odata sa ma asez serios pe proiectul cu manualul de fizica, macar fragmente sa acopar in articole individuale. Asa ca, de cind m-am trezit, imi tot imaginam cum ar trebui sa abordez problema. Asa se face ca, plecat pentru un timp din casa, intre doua alunecari si 3 picaturi scurse din stresinile in dezghetare, mai scriam in minte o fraza, o mai stergeam, ma intelegeti, eram preocupat, aveam un scop nobil si ma straduiam sa il onorez cu o abordare corespunzatoare.

In toata viltoarea asta de ginduri, ajung la un moment dat din urma un batrinel (75-80 de ani) care se chinuia cu pasi marunti sa coboare o mica panta plina de gheata fara nici un punct de sprijin prin apropiere. Instinctiv, m-am oprit, am scos castile din urechi si i-am oferit mina in ajutor. A acceptat dupa o usoara ezitare. Dupa coborire am avut surpriza sa nu-mi dea drumul la mina. Am uitat de gindurile nobile despre fizica si ajutarea semenilor aflati in nevoie si m-am intors spre el sa vad ce vrea. Intr-o prima faza a zis ceva cu sanatate si Dumnezeu, binecunoscutele urari ale Sfintei Vineri din basmele populare romanesti. Dupa care au urmat doua intrebari bomba.

Prima, de incalzire, ce parere am despre noul guvern? Ups… ce raspunzi unui domn in virsta in 2 cuvinte, in ger, in mijlocul icebergurilor bucurestene, cind te cam grabesti si vrei sa eviti prelungirea discutiei? Ce-i spui unui om pe care nu-l cunosti pe o tema care imparte agresiv societatea in doua tabere? Am reusit sa ma eschivez cu un “nu stiu, sa avem rabdare, sa vedem de ce sint in stare”. M-a iertat cu atit.

Dupa care a venit adevarata “atomica”: “E otravita piinea (pentru o clipa am crezut ca e o metafora, eram pregatit pentru o eventuala poezea tragica marca CVT sau Paunescu, m-a dus gindul la tarasenia cu lipsa quorum-ului la validarea ministrilor in comisii din cauza intrebarii anterioare). Stii ca astia de la putere au ordonat ca jumatate din piinea care se vinde in Romania sa fie otravita, ca sa omoare jumatate din populatie? Sa fiti atent, e adevarat.” Omul era realmente ingrijorat pentru soarta mea, cel care-l ajutase in lupta cu gheata.

Mi-am adus aminte imediat de un alt zvon, auzit cu multi ani in urma de la bunica-mea: “nu trebuie sa cistige Tapul, astia daca vin la putere nu ne mai dau nici pensii, nici butelii”. “Tapul”, pentru cine nu-si mai aminteste, fiind domnul Emil Constantinescu.

Carevasazica exista o piata pentru astfel de zvonuri. Imi este foarte greu sa cred ca bunica mea a fost cea care a scornit nebunia cu buteliile, la fel cum mi se pare inimaginabil ca respectivul batrinel sa fi scornit povestea cu piinea otravita. Exista oameni care cred ca asa ceva are priza la public si exista un public la care asemenea absurditati chiar au priza. Chiar traim in plin “Cimitir de la Praga”, Simone Simonini traieste printre noi. Dintr-o data lumea din jur mi s-a parut straina, ireala, kafkiana. Flacara violet de acum 2 ani nu mai era un element disonant aparut de aiurea in realitate, elementul disonant eram eu, cel caruia asa ceva i se parea absurd.

Intrebarea, cit se poate de serioasa, este de ce as mai scrie eu acea serie de articole pe care o planuiam? Pentru cine? Cei care ma citesc, putini, au deja suficient de multe informatii despre respectivele teme sau abilitatea de a se informa din surse demne de incredere in cazul in care li se trezeste interesul pentru subiect. Cei pe care i-ar putea ajuta ceea ce as scrie nu vor ajunge niciodata sa ma citeasca. Dintr-o data toata povestea cu blogul asta mi se pare un exercitiu de futilitate.

Din fericire la scurt timp dupa aceasta intimplare am ajuns la posta. La rind, cu e-reader-ul in mina, am fost abordat de un alt batrinel care m-a intrebat politicos ce e dracovenia la care ma zgiiesc, a ascultat interesat si incintat descrierea mea, a fost impresionat de cantitatea mare de carti pe care le poti cara dupa tine intr-un volum atit de mic, de faptul ca literele pot fi marite suficient de mult incit sa fie lizibile pina si pentru el (purta niste ochelari de care parea ca are mare nevoie), m-a rugat sa-i spun ce marca e si de unde l-am cumparat. Exista o sansa nenula ca unul dintre nepotii lui sa capete cu proxima ocazie un astfel de cadou.

Mi-a revenit, oarecum, increderea in omenire. Poate ca ceea ce fac eu aici e un exercitiu de futilitate. Dar poate ca un singur om, vreodata, va veni aici si va gasi un raspuns, un indemn, un semn, o provocare pe care o cauta. Pentru un singur om, oricit de improbabila i-ar fi aparitia, merita tot efortul.

Asa ca va urma o serie de articole pe teme de fizica. Primul va fi despre gravitatie. Dar, daca vreunul dintre voi, putinii mei cititori, are vreo intrebare anume, ceva despre care vrea sa afle mai mult decit definitii, teoreme si ecuatii, il rog sa-mi scrie. Una dintre problemele mele este aceea de a-mi imagina teme.

 
Leave a comment

Posted by on February 10, 2012 in De viata

 

Despre stabilitate

Cind incerc sa gasesc o caracterizare succinta pentru anii dinaintea primului razboi mondial, anii in care am devenit matur, mi se pare ca formula cea mai pregnanta ce i se poate aplica este aceea de virsta de aur a statorniciei. In aproape milenara noastra monarhie austriaca, totul parea sa se sprijine pe temelii de granit, statul insusi fiind chezasia suprema a acestei trainicii. [….] Fiecare stia ce are si ce i se cuvine, ce este permis si ce nu. Toate isi aveau o norma, o masura si o pondere precisa.

[…] In aceasta induiosatoare convingere ca-ti poti imprejmui viata cu un zid (asigurari, renta viagera, asistenta medicala si sociala – nota mea) care sa nu prezinte nici o fisura in fata atentatelor destinului, se ascundea, in ciuda unei conceptii de viata intemeiate pe soliditate si modestie, un mare si periculos orgoliu.

[…] Noua celor de azi care am alungat de mult ca pe o fantoma din vocabularul nostru cuvintul “securitate” ne vine sa zimbim la iluzia optimista pe care si-o facea acea generatie orbita de idealism cum ca progresul tehnic al omenirii va aduce cu sine, neconditionat, un progres la fel de rapid in ordinea morala

(Stefan Zweig – Lumea de ieri; Editura Univers, 1988, pg.23-26)

Ar merita sa continuu cu citatele. Recomand cu multa caldura lectura cartii.

Privesc lumea lui Zweig ca pe o descriere a unei lumi ideale. Toti cei nemultumiti de lumea in care traim acum putem lua aceste prime pagini din “Lumea de ieri” sa facem din ele o platforma-program despre cum vrem sa arate lumea de miine. Totusi, lumea asta a murit. A existat si s-a pulverizat. Progresul tehnic nu conduce, in mod necesar, la ordine morala. Nici la stabilitate.

Omul obisnuit, prin constitutia sa psihica, are nevoie de stabilitate. Are nevoie sa stie ca miine dimineata pleaca la servici, ca miine seara se intoarce de la servici, ca atunci cind se intoarce isi gaseste sotia/sotul acolo, impreuna cu copiii. Are nevoie sa stie ca are doua zile libere pe saptamina si inca citeva, din cind in cind, de vacanta. Are nevoie sa stie ca banii de la banca sint ai lui si-i poate folosi cind vrea si cum vrea. Are nevoie sa stie ca dimineata rasare soarele si noaptea, daca e senin, se vad stelele. Avem nevoie sa fixam ca fiind cunoscute si predictibile lucrurile mari din viata noastra, cele asupra carora nu avem nici un, sau prea putin, control pentru a ne putea indrepta atentia asupra lucrurilor mici, personale si cotidiene pe care le putem influenta. Asa e, in linii mari, omul. Si e normal sa fie asa.

Problema apare cind acest om obisnuit uita ca, totusi, aceasta stabilitate este doar temporara, aparenta. Cind uita ca lucruri la fel de normale, dar in afara sferei lui de influenta, se pot petrece oricind. Oricit de dureroase in consecinte, oricit de absurde in forma, unele lucruri (concedieri in masa, crize financiare, razboaie) sint rezultate normale ale conditiilor ce le preced. De multe ori, prin ceea ce face in microcosmosul sau, omul obisnuit este chiar el o parte a problemei, tocmai prin faptul ca uita ca este o piesa intr-un angrenaj mult mai mare, aflat intr-un echilibru provizoriu si fragil, cu cicluri naturale. De ce este o problema aceasta uitare? Din doua motive, primul fiind deja enuntat, faptul ca actionind fara perspectiva, concomitent cu altii asemenea lui, poate fi parte din ceea ce a destabilizat sistemul. Al doilea motiv este acela ca omul obisnuit aflat intr-o asemenea uitare se trezeste surprins in fata catastrofei. Viata ii este intoarsa pe dos si nu are nici un mecanism de lupta dezvoltat anterior.

Sa ne gindim la parintii nostri (daca sinteti din aceeasi generatie cu mine). Erau destul de tineri in 89, nu aveau prea multi bani pusi deoparte. Si daca aveau, cei 4-5 ani de inflatie nebuna au decimat orice economie, cam toata lumea a pornit de la zero. Cind asta s-a terminat, s-a cam terminat si cu servicul bun la stat, o reminiscenta a timpurilor trecute, au aparut reducerile de personal si, mai rau, piata muncii a devenit foarte agresiva. Au aparut meserii complet necunoscute anterior, s-au cerut abilitati si experienta in domenii de care ei nu auzisera niciodata, iar meseriile vechi aveau din ce in ce mai putina cautare. Majoritatea nu au avut nici o sansa sa se mai adapteze. Cei norocosi si-au conservat pina la pensionare locul de munca pe care-l aveau si in 89, loc de munca ce, din pacate, nu le-a oferit nici o posibilitate de a isi asigura o batrinete ferita de griji.

E un lucru trist si un lucru ce afecteaza direct persoane foarte apropiate noua. Dar, in acelasi timp, este un lucru natural. Cauzele nefericirii lor, spargerea monopolului de stat, privatizarea si inflatia (aici e mult de argumentat si de catre persoane cu mai multe cunostinte in materie decit mine), au fost conditia parasirii unui sistem stabil, dar falimentar, o consecinta naturala a dorintei noastre de a renunta la comunism si dictatura.

Bun, bun, dar ce poate face omul obisnuit pentru a se feri de astfel de catastrofe? Nu poate trai intr-o stare de tensiune permanenta, vecina cu paranoia, nu ne putem cocota cu totii in virful piramidei politice internationale pentru a incerca sa o influentam sau macar sa fim preveniti.

Habar n-am! Nu cred ca exista un raspuns valabil pentru toti. Nu cred ca exista un tip de societate pe care am putea sa-l construim si care sa fie solutie la problema asta. Si nu am gasit nici la altii raspunsuri (exceptam de aici, evident, solutiile exaltat utopice). Cred, in schimb, in solutia individuala. Cred in cumpatare, de exemplu. (Mi se pare absurd sa ma arunc la cumpararea in rate pe perioada lunga a unui lucru, fie el si necesar, plecind doar de la premiza ca, desi acum imi este greu sa platesc ratele si nu am nici o rezerva, lumea in care traiesc este stabila si salariul meu o sa creasca in continuu). Mai cred in educarea permanenta, in extinderea abilitatilor in cit mai multe directii, in acceptarea de provocari in afara fisei postului, in mobilitatea intelectuala. Si cred mult in necesitatea pastrarii unei constientizari sanatoase a faptului ca traim intr-o lume fragila, o lume in care adevarurile acceptate, in intregime sau doar in parte, pot oricind sa se schimbe.

La toate astea as adauga, pentru asezonare, putina perspectiva istorica. Mai reduce din frustrare.

Inchei cu un alt citat din aceeasi carte:

Astazi, cind marea furtuna a spulberat-o de mult, stim pentru totdeauna ca acea lume a statorniciei a fost un castel din acelasi material ca si visele. Si totusi parintii mei au locuit intr-insa ca intr-o casa de piatra.

 
9 Comments

Posted by on January 30, 2012 in Idei

 

Noi si ei. Sau despre paie si birne.

Intimplarea face ca manifestatiile din ultimile zile sa fi coincis cu citeva alte intimplari ceva mai private (cel putin o parte dintre ele). Mi-a fost imposibil sa nu fac legatura intre ele, sa nu le privesc in oglinda.

Despre Piata Universitatii si miscarile similare din alte orase n-o sa spun prea multe. Esenta mi se pare faptul ca ele au ajuns sa exprime, sub fatete din cele mai diverse, nemultumirea romanilor cu actuala stare de fapt, in special atunci cind vine vorba despre politica. Poate cel mai elocvent slogan a fost cel cu “PDL=USL=MIZERIE”. Treburile Romaniei au fost si sint prost/neglijent/fraudulos gestionate de un grup restrins de politicieni si acest lucru nu mai este acceptabil.

De partea cealalta, cele citeva intimplari/observatii despre care vorbeam:

– povestea lui Vlad Stroescu despre biciclisti si soferi/taximetristi o puteti citi la el pe blog

– dus acum 2 zile 3 sacose de reciclabile la tomberoanele dedicate din intersectie, ocazie cu care am observat doua fenomene. Primul, a oprit tramvaiul in statie si din el a coborit un puhoi de lume. Jumatate din cei care au coborit au traversat strada pe rosu blocind traficul in toata intersectia (oricit de nesimtit, nu vad nici macar un sofer de Bucuresti in stare sa treaca cu masina peste 20 de oameni). Al doilea, in timp ce separam cu grija reciclabilele, fiecare in tomberonul potrivit, un nene a venit relaxat si a aruncat o sticla in cel dedicat plasticelor. Care sticla, atunci cind a ajuns la fundul tomberonului, s-a lovit de o alta sticla, semn ca nu era prima care ajungea acolo.

– in drumul spre reciclare am trecut prin fata sediului PNL de la poalele blocului in care locuiesc. In fata sediului, ca in multe alte dati, tineri PNListi iesiti la o tigare (deh… nu mai e civilizat sa fumezi in interior, sa-i deranjezi pe altii). Care tigare, ajungind ea doar chistoc, a fost aruncata pe jos cu toate ca la 2 metri mai incolo se afla un cos de gunoi. Gol. M-am uitat cu atentie.

– zilele astea Andreea a avut surpriza de a fi tratata ciobaneste de patronul firmei de hosting pentru simplul fapt ca si-a exprimat pe Twitter dezamagirea de a avea blogul picat o zi intreaga din cauza unei erori tehnice a celor de la hosting. Despre asta vor urma amanunte intr-o postare viitoare, merita totusi mentionata reactia respectivului patron din momentul in care l-a anuntat ca vom renunta la colaborare: “Drum bun si cale batuata,Noi nu suferim.” (citatul este exact, inclusiv greselile de ortografie si punctuatie)

– tot zilele astea, tot Andreea, a avut surpriza sa descopere ca ani de zile, cheltuind sume destul de importante de bani, si-a facut analize medicale de forma. Ajunsa in sfirsit la un medic demn de numele asta, a constat ca este intrebata cu uimire: “cum, dar analizele astea nu ti le-a mai recomandat nimeni? nu ti-a mai povestit nimeni in amanunt despre problema asta si ailalta? n-a mai observat nimeni ca ai problema asta si, dupa cum arata, e destul de veche?”. Sa ne intelegem, pina acum n-a fost la cabinetul din coltul ulitei din Cucuieti, ci la clinici cu nume sonore si medici ce se dau importanti. Atit de importanti incit tu, nespecialist, nu ai alta sansa decit sa-i crezi.

Linga astea puteti adauga eternele nesimtiri din trafic, galagia de prost gust si tembel alarmista din mass-media, idiotii care urineaza pe peretele blocului sau, si mai interesant, pe husa motocicletei, vecinii exasperanti care si-au luat ciine dar nu stau cu el acasa si potaia latra/schelalaie in continuu cit lipsesc ei (17 ore in continuu, pe ceas, fara nici o exagerare) si tot asa.

Pai… daca pun cele doua lucruri fata in fata, nu iese tocmai bine la socoteala. Nu poti sa ceri fara sa dai. Sau poti, dar nu prea meriti sa primesti. Romania nu e doar problema lor, e si problema noastra. M-a bucurat sa aflu de la Vulpoi ca unul dintre sloganurile Pietei Universitatii a fost “Singura solutie/Propria evolutie”.

Stiu ca e deja un cliseu si, ca orice cliseu, si-a pierdut forta si credibilitatea, dar trebuie sa ne reparam mai intii pe noi. Noi, astia mici de pe strada, de la birou, din cutiile noastre de chibrit meschine pe care le-am mostenit de la comunisti. Trebuie sa invatam politetea, zimbetul amabil, rabdarea inteligenta, respectarea regulilor de dragul ordinii si eficientei, nu de frica pedepsei, curajul de a ne revolta inteligent si civilizat atunci cind regulile sint absurde, capacitatea de a dialoga, de a negocia, de a ajunge la un compromis rezonabil. Altfel, chiar si daca ne cadoriseste Pronia Cereasca cu un set perfect de conducatori, tot n-ajungem nicaieri. Eventual ii stricam si pe ei.

In loc de concluzie… singura solutie, propria evolutie (multumesc Vulpoiule pentru asta).

 
25 Comments

Posted by on January 19, 2012 in Politice

 

Idee :)

Tocmai mi-a trasnit o idee de proiect de lege pentru reglementarea manifestatiilor, mitingurilor si grevelor:

Art. 1. In fiecare oras se va construi/desemna un spatiu pentru desfasurarea protestelor, proiectat/selectat corespunzator.

Art. 2. Desfasurarea oricarei forme de protest cu mai mult de 3 oameni in afara acelui spatiu este interzisa si se pedepseste cu munca in folosul comunitatii.

Art. 3. Autoritatile sint obligate sa acorde autorizatia de desfasurare a protestului in maxim 5 zile lucratoare.

Art. 4. Persoanele vizate de protest, dupa cum reiese din cererea de autorizare depusa de protestatari, nu mai mult de cinci, sint obligate sa se afle la fata locului pe toata durata protestului. Pentru a se evita vatamarea acestora, ei vor fi izolati de protestatari, fara a pierde insa contactul vizual si auditiv cu acestia.

Art. 5. Pe toata durata protestului, accesul fortelor de ordine este interzis in spatiul de desfasurare a procesului, exceptie facind doar cazurile de forta majora (periclitarea sigurantei celor vizati de protestatari sau pericolul aparitiei violentei in masa). In cazul incidentelor minore, multimea va fi lasata sa se auto-gestioneze.

Art. 6. Participantii la protest nu pot parasi locul protestului pina la finalizarea acestuia, exceptie facind urgentele medicale, iar la final curatenia locului de desfasurare este de responsabilitatea protestatarilor.

Ei? Sustine cineva? E serios. Si nu, nu o sa generez o cauza/petitie pe Facebook pentru asta.

 
3 Comments

Posted by on January 16, 2012 in Idei

 

Satisfactii

Nu stiu altii cum sint, da’ pentru mine una din cele mai mari bucurii este sa vad ca rezultatele muncii mele produc nu doar multumire ci merg pina la entuziasm. Acel moment in care beneficiarul a ceea ce faci iese din rutina “multumim pentru treaba bine facuta” si face un pas in plus, isi lasa incintarea sa se manifeste, este de nepretuit. Tocmai mi s’a intimplat asta acum citeva ore dupa o saptamina de sapaturi, frustrari, dubii legate de capacitatea mea de intelegere si, din fericire, revelatia de final cind toate piesele puzzle’ului s’au asezat cuminti la locul lor. Daca totul s’ar fi terminat doar cu rezolvarea problemei, tot as fi fost incintat. Dar faptul ca si cei pentru care imi storsesem creierii mi’au impartasit euforia a dus lucrurile la un cu totul alt nivel.

Eh, dar nu ca sa ma laud cu realizarile mele m’am apucat sa scriu postarea asta (aiurea, Dragoane, cine crezi tu ca te mai crede?). Intimplarea asta mi’a adus aminte de discutii mai vechi, discutii care mi’au marcat evolutia, care m’au facut sa fiu ceea ce sint.

Acum multi ani, din ce in ce mai multi (lucru destul de natural de altfel), undeva intr’un apartament din Baicului (daca nu ma insel asupra momentului) lua nastere ceea ce repede s’a numit OOP (care OOP, pe linga Object Oriented Programming, insemna in cercul nostru strimt si Organizatia Oculta a Porcilor :D). Eram patru (trei fondatori si un membru :D), eram de nedespartit (spre disperarea unora dintre prietenele noastre de pe vremea aia), visam impreuna si incercam impreuna sa ne imaginam ce ne asteapta dincolo de momentul terminarii facultatii. Cu alte cuvinte, ieseam din adolescenta si incercam sa facem asta cit mai elegant cu putinta (si cit mai tirziu, evident, pentru ca inca nu eram dispusi sa renuntam la noptile de Quake sau Counter Strike in retea).

Au fost multe nopti cu multe discutii despre maturizare, despre succes, despre ceea ce voiam sa devenim. Nu neaparat profesional, ci ca oameni. Unul dintre subiectele recurente ale discutiilor a fost acela al nevoii de a avea impliniri, impliniri emotionale si profesionale. Necesitatea de a avea aceste impliniri, rezulta din discutii, nu avea neaparat legatura cu satisfactia in sine, cu momentul realizarii, ci mai degraba cu felul in care constiinta ca poti reusi in ceea ce iti propui iti schimba perspectiva asupra lumii in care traiesti. Pe linga validarea inerenta si satisfacatoare, pe linga “stima de sine” (mda, stiu, suna aiurea in romana da’ parca nici pa englezeasca nu’mi vine sa’i spun) care creste, mai intervine ceva. Privesti univesul altfel. Ba nu, universul este altfel dupa ce ai acumulat suficiente momente de succes semnificativ. Lumea se deschide ca atunci cind ai invatat un lucru nou si mare. De fapt chiar inveti un lucru nou si mare.

Acum, dupa multi ani, imi dau seama ca aveam dreptate cu toata copilaria argumentelor noastre de pe atunci. Acum vad diferenta profunda intre cei care isi manifesta prezenta la limita necesarului (asta e fisa postului, atita fac) indiferent daca este vorba despre familie, prietenie, viata in cetate sau servici si cei care fac pasul in plus. Acum constat ca pina si intr’o lume defecta cum este Romania inca post-revolutionara acest pas in plus conteaza. Conteaza pentru ca numai de aici pot rezulta impliniri semnificative. Conteaza pentru cel care il face, conteaza pentru cel spre care este facut. Oamenii multumiti tind sa ii multumeasca si pe altii pentru ca sint siguri de ei si au ce oferi, si’au antrenat aceasta capacitate de a oferi, au rafinat’o asa cum au rafinat si oferta in sine.

Mai mult, oamenilor multumiti li se multumeste mai des. 😀 Pentru ca ofera mai multe ocazii de a li se multumi.

Asa ca, la mai mult de 15 ani de la infiintarea OOP si de la primele discutii pe tema asta, un sfat incaruntit: oferiti mai mult decit vi se cere, mai mult decit se asteapta de la voi.

Daca aveti si putin noroc, la un moment dat o sa primiti un mail ca cel pe care l’am primit eu acum citeva ore 😀

 
3 Comments

Posted by on November 24, 2011 in De viata

 

Milenarisme de bodega

Mii de scuze vulpoiului ca ma ocup de asa marunta treaba in loc de promisa postare despre Rosia Montana (dada, vine o postare pe tema asta, la cererea ascultatorilor) dar nu am putut sa ma abtin.

Sa videm cu sta cestiunea. Ea sta asa: de’a lungul vremurilor oamenii au fost fascinati de numere. Fascinatia este inteligibila, nu ma intelegeti gresit. Fara ea nu am fi fost unde sintem (se poate dezbate pe tema asta, dar eu cred ca, una peste alta, sintem mai bine unde sintem decit unde am fi fost fara numere). Pentru unii numerele au insemnat contabilitate (cite corabii pleaca, cu citi baloti de matase sint incarcate, cit costa marfa la incarcare, cit costa la sosire, cite camile pot cumpara din diferenta, cite femei pot adauga la harem in schimbul camilelor astea), pentru altii au fost muzica (intervale, ritmuri, contrapunct), unii le’au cautat sau le’au facut loc in pictura (Piero della Francesca, DaVinci), arhitectura.

Dar fascinatia numerelor nu a luat nici pe departe doar forme productive (si cind spun productive nu ma refer la scopuri mercantile. sau nu doar la ele) si normale la cap. Nuuuu… oamenii sint fascinati de ideea ca ceva atit de arbitrar cum ar fi o data, o ora, “valoarea” literelor dintr’un nume, dimensiunile constructive ale unor cladiri, ca ceva atit de arbitrar, dupa cum spuneam, poate avea valoare profetica. Si dintre toti cei fascinati de astfel de idei, dupa mine, cei mai rai sint milenaristii.

Ultimul milenarism la moda, 11.11.2011, 11:11 (de ce nu 11:11:11.11111111111 ?). Teoria functioneaza, inca o data, pe principiul “fara foc, nu iese fum”. Cum ar veni, despre numarul 11 (o sa gasiti pe alocuri formularea “cifra 11”) au vorbit atit de multi oameni importanti din trecut incit este imposibil sa nu fie ceva cu el. Si daca e ceva cu el, atunci pe 11.11.2011 la ora 11:11 sa nu ne mire daca o sa cada cerul pe noi. Si daca ar fi bine sa nu ne mire, eu zic sa mai facem un pas si sa ne si ingrijoram.

Partea si mai frumoasa este cind apar “semne” care sint, de fapt, pure inventii (bine, toate sint inventii, da’ unele sint de’a dreptul grosolane). Spre exemplu, se aminteste de Sfintul Malachie (Saint Malachy pentu enoriasii dumnealui) si a lui profetie cum ca mai vin inca 112 Papi la volanul bisericii, dupa care poc, vine sfirsitul. Se intimpla ca actualul Papa, Benedict XVI, sa poarte numarul 111 pe tricou. Intelegeti unde bat oamenii astia? Evident ca intelegeti. Da’ nu era suficient! Nuuu….!!! Ca sa fie cu adevarat apocaliptic, Sfintul Malachie devine brusc “un sfint din secolul XI” (XI=11, pentru necunoscatorii sistemului de numerotare roman). Doar ca bietul Máel Máedóc Ua Morgair, cunoscut posteritatii ca Sfintul Malachie, s’a nascut, e adevarat, in secolul XI, dar la craparea de secol XII, in 1094. Preot devine dinsul abia in 1119, episcop in 1132 si face zisa profetie abia in 1139 (cel putin asa zice legenda). Deci in plin secol XII. Adica 12. Adica nu se pune.

Mai mult: 112? Bleacs, e un numar urit. Nici macar nu e prim. Daca era 121, eheheeeiiii, era cu totul altceva. Era un patrat perfect. Sau daca, macar, profetea dinsul in 1112, nu in 1139. Iar ar fi fost ceva.

Concluzia? Mai copii, macar inventati cu cap. Faceti o cercetare sumara (toate datele de mai sus sint rezultatul a maxim 10 minute de cautari pe net). Luati in calcul mai multe lucruri. Calendarul gregorian? Adoptat in 1582 prin Bula Papala. Da niste calcule peste cap. Sistemul actual de masurare a timpului, adoptat in 1967, alta corectie. Pina nu de mult secunda nici macar nu avea sens cu adevarat pentru ca masurarea ei era extrem de imprecisa. Acum dimensiunea unei secunde se defineste ca “durata a 9 192 631 770 de perioade ale radiației ce corespunde tranziției dintre cele două niveluri hiperfine ale stării fundamentale ale atomului de cesiu 133 în repaus la temperatura de 0 K“. Vi se pare 9 192 631 770 un numar pe care sa va bazati profetiile? Stiti macar ce inseamna “niveluri hiperfine ale stării fundamentale ale atomului de cesiu 133 în repaus la temperatura de 0 K“?

Azi am auzit un banc fain de la o minunata doamna: Dumnezeu si Sfintul Petru coboara pe pamint sa vada cum merge treaba. In plimbarea Lor dau peste o casa darapanata rau, in pragul prabusirii. In timp ce se minunau Ei de starea casei si deplingeau starea locuitorilor ei, din casa iese un om cu un bat in mina, bat cu care propteste casa, exact cit sa nu cada pe loc. Dumnezeu, mirat, il intreaba pe Sfintul Petru de ce face asta. Raspunsul a fost: “Pai, Doamne, omul stie ca o sa moara miine. S’o fi gindit ca nu are rost sa o mai repare”. Dumnezeu, in marea Lui intelepciune, a decis “de acum nimeni nu o sa mai stie cind va muri”.

Fratilor, nu conteaza cind o sa se intimple. Conteaza doar ce facem pina atunci.

Si, ca lovitura de pedeapsa pentru porcarioarele cu care ne’ati intoxicat, aveti de calculat numerologia numelui unui coleg de servici: 自分犬のを当日誕生した. Data nasterii este continuta in nume, evident. Va fi incintat sa afle ce’l asteapta.

Later Edit: Dupa cum bine mi’a amintit Dragoanca mea, mie mi’a iesit din minte, ora 11:11 unde pe glob? Sau Apocalipsa va respecta fusurile orare si va veni in etape. Si aia care stau chiar la limita dintre 2 fusuri orare? Aia scapa sau o iau pe coaja de doua ori? Se poate aplica principiul de nedeterminare la Apocalipsa?

 
15 Comments

Posted by on November 9, 2011 in De viata

 

The Hatter’s riddle

In the chapter “A Mad Tea Party”, the Hatter asks a notable riddle: “Why is a raven like a writing desk?” When Alice gives up, the Hatter admits he does not have an answer himself. Lewis Carroll originally intended the riddle to be just a riddle without an answer, but after many requests from readers, he and others, including puzzle expert Sam Loyd, thought up possible answers to the riddle. In the preface to the 1896 edition, Carroll wrote:

Enquiries have been so often addressed to me, as to whether any answer to the Hatter’s Riddle can be imagined, that I may as well put on record here what seems to me to be a fairly appropriate answer,: “Because it can produce a few notes, though they are very flat; and it is nevar put with the wrong end in front!”. This, however, is merely an afterthought; the Riddle as originally invented, had no answer at all”.

Loyd proposed a number of alternative solutions to the riddle, including “Because Poe wrote on both” and “because the notes for which they are noted are not noted for being musical notes”.

– text luat de pe wikipedia

 

 

 

 

 

 
Leave a comment

Posted by on October 25, 2011 in Uneori viata e frumoasa