RSS

Piine si… Kafka

10 Feb

Inspirat de un filmulet vazut noaptea trecuta inainte de a ma retrage la somn, imi planificasem sa incep astazi o serie de postari pe teme de fizica. Asta pentru ca nu mai reusesc odata sa ma asez serios pe proiectul cu manualul de fizica, macar fragmente sa acopar in articole individuale. Asa ca, de cind m-am trezit, imi tot imaginam cum ar trebui sa abordez problema. Asa se face ca, plecat pentru un timp din casa, intre doua alunecari si 3 picaturi scurse din stresinile in dezghetare, mai scriam in minte o fraza, o mai stergeam, ma intelegeti, eram preocupat, aveam un scop nobil si ma straduiam sa il onorez cu o abordare corespunzatoare.

In toata viltoarea asta de ginduri, ajung la un moment dat din urma un batrinel (75-80 de ani) care se chinuia cu pasi marunti sa coboare o mica panta plina de gheata fara nici un punct de sprijin prin apropiere. Instinctiv, m-am oprit, am scos castile din urechi si i-am oferit mina in ajutor. A acceptat dupa o usoara ezitare. Dupa coborire am avut surpriza sa nu-mi dea drumul la mina. Am uitat de gindurile nobile despre fizica si ajutarea semenilor aflati in nevoie si m-am intors spre el sa vad ce vrea. Intr-o prima faza a zis ceva cu sanatate si Dumnezeu, binecunoscutele urari ale Sfintei Vineri din basmele populare romanesti. Dupa care au urmat doua intrebari bomba.

Prima, de incalzire, ce parere am despre noul guvern? Ups… ce raspunzi unui domn in virsta in 2 cuvinte, in ger, in mijlocul icebergurilor bucurestene, cind te cam grabesti si vrei sa eviti prelungirea discutiei? Ce-i spui unui om pe care nu-l cunosti pe o tema care imparte agresiv societatea in doua tabere? Am reusit sa ma eschivez cu un “nu stiu, sa avem rabdare, sa vedem de ce sint in stare”. M-a iertat cu atit.

Dupa care a venit adevarata “atomica”: “E otravita piinea (pentru o clipa am crezut ca e o metafora, eram pregatit pentru o eventuala poezea tragica marca CVT sau Paunescu, m-a dus gindul la tarasenia cu lipsa quorum-ului la validarea ministrilor in comisii din cauza intrebarii anterioare). Stii ca astia de la putere au ordonat ca jumatate din piinea care se vinde in Romania sa fie otravita, ca sa omoare jumatate din populatie? Sa fiti atent, e adevarat.” Omul era realmente ingrijorat pentru soarta mea, cel care-l ajutase in lupta cu gheata.

Mi-am adus aminte imediat de un alt zvon, auzit cu multi ani in urma de la bunica-mea: “nu trebuie sa cistige Tapul, astia daca vin la putere nu ne mai dau nici pensii, nici butelii”. “Tapul”, pentru cine nu-si mai aminteste, fiind domnul Emil Constantinescu.

Carevasazica exista o piata pentru astfel de zvonuri. Imi este foarte greu sa cred ca bunica mea a fost cea care a scornit nebunia cu buteliile, la fel cum mi se pare inimaginabil ca respectivul batrinel sa fi scornit povestea cu piinea otravita. Exista oameni care cred ca asa ceva are priza la public si exista un public la care asemenea absurditati chiar au priza. Chiar traim in plin “Cimitir de la Praga”, Simone Simonini traieste printre noi. Dintr-o data lumea din jur mi s-a parut straina, ireala, kafkiana. Flacara violet de acum 2 ani nu mai era un element disonant aparut de aiurea in realitate, elementul disonant eram eu, cel caruia asa ceva i se parea absurd.

Intrebarea, cit se poate de serioasa, este de ce as mai scrie eu acea serie de articole pe care o planuiam? Pentru cine? Cei care ma citesc, putini, au deja suficient de multe informatii despre respectivele teme sau abilitatea de a se informa din surse demne de incredere in cazul in care li se trezeste interesul pentru subiect. Cei pe care i-ar putea ajuta ceea ce as scrie nu vor ajunge niciodata sa ma citeasca. Dintr-o data toata povestea cu blogul asta mi se pare un exercitiu de futilitate.

Din fericire la scurt timp dupa aceasta intimplare am ajuns la posta. La rind, cu e-reader-ul in mina, am fost abordat de un alt batrinel care m-a intrebat politicos ce e dracovenia la care ma zgiiesc, a ascultat interesat si incintat descrierea mea, a fost impresionat de cantitatea mare de carti pe care le poti cara dupa tine intr-un volum atit de mic, de faptul ca literele pot fi marite suficient de mult incit sa fie lizibile pina si pentru el (purta niste ochelari de care parea ca are mare nevoie), m-a rugat sa-i spun ce marca e si de unde l-am cumparat. Exista o sansa nenula ca unul dintre nepotii lui sa capete cu proxima ocazie un astfel de cadou.

Mi-a revenit, oarecum, increderea in omenire. Poate ca ceea ce fac eu aici e un exercitiu de futilitate. Dar poate ca un singur om, vreodata, va veni aici si va gasi un raspuns, un indemn, un semn, o provocare pe care o cauta. Pentru un singur om, oricit de improbabila i-ar fi aparitia, merita tot efortul.

Asa ca va urma o serie de articole pe teme de fizica. Primul va fi despre gravitatie. Dar, daca vreunul dintre voi, putinii mei cititori, are vreo intrebare anume, ceva despre care vrea sa afle mai mult decit definitii, teoreme si ecuatii, il rog sa-mi scrie. Una dintre problemele mele este aceea de a-mi imagina teme.

 
Leave a comment

Posted by on February 10, 2012 in De viata

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: