RSS

Despre indoiala

28 May

Zilele astea am recitit postarile mele mai vechi si comentariile de la ele (concluzia triviala, scriu mult prea rar). Tot citind, m’a lovit o discutie care tot revine mai ales intre mine si baba Petronia Marcs. Eu o tot dau cu indoiala. Daca nu am dreptate? Daca judec prea repede? Daca nu am dreptul? Ea vine si raspunde intelept “why worry?”

Acu’… mie problema mi se pare destul de simpla. Fiind eu dintre cei care iau in considerare teoria aia cu relativitatea adevarului (intotdeauna cu “a” mic), acceptind faptul ca este necesara introducerea conceptului de “grad de adevar” pentru ca binomul adevar/minciuna nu este eficient atunci cind discutam despre lumea reala, aderind eu la ideea ca gradul de adevar al unei judecati este cu atit mai ridicat cu cit cantitatea si calitatea informatiilor pe care se bazeaza aceasta sint mai mari si capacitatea de a le prelucra a aceluia care emite judecata este mai antrenata, in aceste conditii, deci, cum sa nu ma indoiesc?

Cine imi poate garanta mie faptul ca, desi educat la scolile cele inalte, nu am interpretat distorsionat mesajele pedagogice si nu am dezvoltat o metoda strimba de analiza? Cine imi poate garanta ca informatiile pe care le detin despre subiectul X sint relevante si suficiente pentru o judecata mai buna decit a unui cersetor needucat, de exemplu, care stie mult mai putine dar poate mai relevante? Care este mecanismul de validare a metodei si informatiilor de plecare?

Un timp am mers pe mina puterii de convingere. Cum ar veni, daca doi combat si unul reuseste sa’l convinga pe celalalt, atunci cel care a convins are un grad de validitate al judecatilor superior. Metoda a murit repede cind am constatat ca pot convinge o multime de oameni despre cele mai nastrusnice lucruri cu putinta.

A doua metoda, cumva legata de prima, a fost validarea prin statut. Daca lumea in care traiesti iti recunoaste pozitionarea la 30% din piramida sociala, atunci judecata ta (metoda + informatii de plecare) este mai buna decit a celor 30% de dedesubt si mai slaba decit a celorlalti 70% de deasupra. Aiurea. Validarea sociala, ca si puterea de convingere, nu au nimic de a facu cu eficienta puterii de judecata.

Cea mai eficienta metoda descoperita pina acum mi s’a parut validarea celor pe care ii consider la fel de buni sau mai buni decit mine. Dar si metoda asta are o mare hiba, se bazeaza pe ceva subiectiv, pe o reactie a altora care poate fi de multe ori doar politicoasa sau distorsionata de nevoia de companie a celuilalt, de nevoia lui de a fi validat la rindul sau.

In consecinta… ma indoiesc. Oricit m’as dovedi de asertiv in anumite momente, oricit de multa incredere par a avea in ceea ce spun, undeva in spate este un imens semn de intrebare.

Sugestii? Care va sint criteriile de validare?

 
13 Comments

Posted by on May 28, 2011 in Intrebari

 

13 responses to “Despre indoiala

  1. andrei

    May 28, 2011 at 7:42 pm

    daca ai de ales dintre produsul x si produsul y, faci research cat de mult poti, aduni informatii si pareri, te apropii asimptotic de ce intuiesti ca ar fi alegerea corecta, si la un moment dat te opresti si iei o decizie. de aici s-a terminat relevanta parerii tale.

    dar cand vorbesti despre un singur x cu o evolutie continua (daca televizorul e un lucru bun, daca viitorul e luminos sau nu), nu poti decat sa strangi cat mai multa informatie pura, obiectiva, si de aici sa tragi propriile concluzii, luand in calcul daca vrei si parerile altora care pot oferi o perspectiva subiectiva.

    eu personal cred ca e sanatos sa accepti in minte mai multe puncte de vedere contradictorii dar intre care nu exista un “castigator”. poti oricand sa renunti la unele din ele in timp. n-1 de la inceput ingusteaza discutia.

    fun fact: cand dezbateau o problema subiectiva, fratii wright faceau periodic schimb de “locuri”, aparandu-si alternativ unul altuia punctul de vedere pana cand convergeau.

     
    • BadDragon

      May 29, 2011 at 1:24 pm

      Hehe… bine ai venit pe acilea ideveloape🙂

      Ca mare admirator al lui Van Vogt si Non-A-ist convins, ceea ce propui tu (acceptarea in minte mai multor puncte de vedere contradictorii) face parte si din sistemul meu. De aici si dilema, de altfel. In viata reala vin momente in care trebuie sa actualizezi una dintre variante, esti fortat sa decizi, macar si temporar, caruia dintre punctele de vedere ii conferi titlul de “cistigator”. Problema reala, din punctul meu de vedere, apare doar atunci cind decizia ta este luata in competitie cu decizia altcuiva, cind il poate influenta. Una este sa iei o decizie pentru tine si sa’i traiesti consecintele, alta este sa iei o decizie si pentru altcineva si sa’l obligi sa’si asume consecintele.

      Iar intrebarea de fond este: care sint reperele dupa care poti judeca relevanta “informatiei pure”, “obiectivitatea” ei si metoda prin care din ele iti derivezi “propriile concluzii”? (adica daca tot fortez si pe altul sa suporte consecintele concluziei mele, macar sa am cit de cit dreptate :D)

      Fratii Wright faceau o chestie admirabila (de unde si rezultatele obtinute, de altfel). Din pacate am intilnit foarte rar interlocutori dispusi si capabili la asemenea flexibilitate intelectuala si emotionala (intre noi fie vorba, baba petroniamarcs mai jos semnatara este un astfel de interlocutor. Da’ sa nu’i spui ca si’o ia in cap. Deh, metehnele batrinetii!).

       
  2. petroniamarcs

    May 28, 2011 at 11:39 pm

    Ca să încep ca oamenii normali de la sfârşit, concluzia e corectă: scrii prea puţin. Acum pun botniţă muştei de pe căciulă în direcţia asta.

    Dincolo de faptul că din descrierea ta şi io m-aş deduce ca o creatură cu ochelari de cal şi idei preconcepute, pentru că nesimţirea mi-o asum, zic aşa: şi în mintea mea se întâmplă aceleaşi procese anterioare alegerii. Relativitate, imposibilitatea obiectivităţii, inexistenţa opiniilor pure (nedeterminate de nici un factor formator). Iar dreptul de a face ceva mă obsedează.
    Şi-atunci? Ori contemplu pluralismul opţiunilor şi ramificaţiile lor în raportul eu-lume(ceea ce nu pot să fac mai mult de 5 minute), ori fac echilibristică între ele, pe bârna îngustă (pe care uneori nu mi-o văd în ochi)a lu’ Weltanschauung-u’ personal. (Să mi se ierte deraierea megalomană, dar chiar cred că toţi avem aşa ceva, sub forma unei sume de experienţe, educaţie, principii primite şi auto-formate, preferinţe, auto-cenzuri şi cenzuri asumate etc.) Odată ce dezbaterea s-a terminat şi alegerea-i făcută, gata. Nu prea ştiu ce-s alea îndoieli. E o diferenţă mare, care ţie îţi dă voie să-ţi mai calibrezi fin acţiunea şi să ajustezi cursul, în timp ce eu dacă ajung s-o calibrez o schimb cu totul, întorcându-mă la premise, pentru că de-acolo evident am greşit ceva.

    Cât despre motivul dubiilor, această relativitate a criteriilor şi judecăţii construite cu ele, e simplu: dacă ţi le problematizezi tot timpul şi le relativizezi permanent, nu ai nici un teren ferm sub picioare. Eu mi le problematizez periodic. Şi de fiecare dată ajung la concluzia că am dreptate. Mai puţin când ajung la concluzia că n-am. Dar întrebându-te permanent nu mai ajungi la nici un răspuns şi, totuşi, laptele e alb, întunericul e negru, apa udă. D-asta “why worry?” Pentru că ştii că, deşi relative, unele chestii sunt totuşi mai puţin relative decât altele.🙂 (Asta-i o formulare mai a la moi a “gradului de adevăr” menţionat de tine mai sus). În alea poţi să ai încredere, dar cu ochii deschişi. Fiindcă na, laptele poate fi verde dacă te uiţi în lumina potrivită.
    Cred că tind să revin la discuţia despre “common sense”, această paradoxal confortabilă şi necesar mereu atacabilă sumă de medii ale opiniilor. Pen’că totuşi să scuipi în mâncarea vecinului de masă nu e ok.

     
    • BadDragon

      May 29, 2011 at 1:44 pm

      Petronia, ai dreptate, citita introducerea intr’un anumit fel, te nedreptateste. Sorry! Dau un vin ca sa ma ierti😀 Am fost prea prins de intreprinderea megalomana a zugravirii propriului portret pentru a mai fi atent la nuantele discursului cind venea vorba despre altii. Ups!

      Dilema mea vine din zona moralei. Se pare ca sint destul de prins in capcana despre care povesteai tu in comentariu: absenta unui teren ferm. Bine, stiu ce nu as face eu, acolo exista niste principii de la care nu m’as abate nici mort, dar inca nu am descoperit nici o metoda de a le declara atit de valide incit sa pot emite pretentia ca ele sa fie valide si pentru ceilalti. Evident, nu vorbim aici despre scuipatul pe strada si aruncatul hirtiilor linga cosul de gunoi.

      Daca ma gindesc bine, problema asta a mea este mai putin una practica si mai mult una teoretica (din pacate problemele teoretice ma afecteaza la fel de mult ca cele practice). In practica imi asum fara prea multe dileme rolul de cotropitor atunci cind se poate si, cu foarte multe frustrari, pe cea de cotropit atunci cind raportul de forte se inverseaza😀

       
      • petroniamarcs

        May 29, 2011 at 4:48 pm

        Dragoane, of. Dacă şi pe mine mă poţi bănui de ofensare demoazelicească pentru ceva care nici măcar nu mă face să arăt rău… Dă-l încolo de năut, vorba cuiva despre care o să-ţi povestesc odată.
        Îmi cer io scuze c-am părut ofensată şi ofensabilă (tocmai de voi, mă?!), e probabil dintr-o cauză similară dacă stau să mă gândesc: graba de auto-analiză (-legitimare?) şterge atenţia la detalii inutile (pe bune inutile în ce mă priveşte, come on.)
        Brrr.
        Acum să revenim la marele subiect în discuţie (din nou, fără ironii ieftine, chiar mi se pare mare). Tu ai principiile astea. Cu unele din ele am scuturat mâinile a salutare cu diverse ocazii plăcute. Ce am uitat nepermis să zic e că le ai, deci te poţi baza pe ele – ceea ce cred că ştii. Restul e ok să brodezi, pentru că nu e pericol oricât îţi vezi tu înclinaţia spre relativizare de mare.
        No iaca am ajuns şi baba sfătoasă a satului. Înţelegi tu ce zic. E ok să ai dubii, pentru că tu le ai de pe o poziţie fermă.🙂 D-aia cumva zic că nu merită să le ai.

         
      • BadDragon

        May 29, 2011 at 5:09 pm

        Hehe… ce de scuze ne cerem. Stai linistita, ale mele erau lejere. De unde si sugestia bahica😀

        Revenind la subiectul nostru, mare, mic, mai am si eu ceva de adaugat: un prost fara dubii morale poate face mult rau. Dar nu e nimic pe linga un om instruit prea sigur de concluziile lui. Vorba cliseului, with greater power comes greater responsability.

        Sau, ca sa’l citez pe ideveloape (cel de mai sus), with greater power comes a bigger energy bill😀

         
  3. petroniamarcs

    May 30, 2011 at 1:57 am

    Am vrut şi io să zic asta că extrema siguranţei e totalitarismul (fie el politic, ştiinţific etc.), dar nu mă simt în pericol în direcţia asta. Bineînţeles, peste un an cine n-o să fie de acord cu mine n-o să mai fie deloc, dar asta e.😀

    Bună vorba domnului ideveloape. Trist de bună.

     
  4. petroniamarcs

    May 30, 2011 at 2:52 am

    Ah, şi bine c-am văzut ce nu trebuia să-mi iau în cap decât când era prea târziu. Riscant, Dragoane. Nu mai zi aşa ceva, că susţii vrând-nevrând dezbaterile mele pro/contra unde eu joc rolurile ambilor fraţi Wright. Sper să nu vezi niciodată aşa un spectacol, e cumplit. Eu mă dau pe mine cu capul de perete, eu îmi bag mie un deget în ochi, eu mă fac să plâng cu câte un argument distrugător plasat fix în punctul slab al construcţiei pentru că-l ştiu, fiindcă tot eu am construit ansamblul… Ceva de speriat. De obicei intervin vecinii cu calmantele înainte să iasă ceva rău.

     
    • BadDragon

      May 31, 2011 at 10:33 am

      🙂 De parca mai era nevoie s’o spun😀

      Tocmai mi’a venit o idee. Marile salturi s’au facut in perioade de maxim ale crizelor. Poate ca vecinii fac rau ca intervin. Cine stie? Pina la urma exista doar 3 variante de final pentru o astfel de patanie din care una absolut neutra si una foarte fericita. Poate doar 33.(3)% sanse sa se intimple ceva nasol justifica riscul😀

       
  5. mihai

    May 30, 2011 at 8:09 am

    Validarea parerilor, macar din elicopterul meu, vine din portofoliul celui din fata in cazul tehnic este evident, dat de “multitudinea hartiilor” si anii petrecuti in “bransa”🙂. In cazul personal argumentele, “bouncing ideas” si cum spuneam “noi corporatisti “brain storming” ( asta e din ce in ce mai comica) cred ca vin dintr-un nivel de acceptare al fiecaruia.
    Partea piramidala, de recunoscut inginerul care intelege bine procentele, face doar o mica greseala considerand totul masurabil printrun singur sistem de masura. Evident, subiectiv si personal :)).

    In orice caz, ma bucur sa te revad scriind.

     
  6. B.deComp

    May 31, 2011 at 9:47 am

    Faci cazuistica – vrei sa gasesti o metoda prin care solutia adoptata sa se înscrie si într-un cod moral. Cum onestitatea intelectuala te obliga sa recunosti posibila existenta a unor noi informatii, a unor noi perspective capabile sa ajunga la alte concluzii, nu îndraznesti sa sari pârleazul. Cred ca nu risti mare lucru, atâta timp cât esti gata sa-ti reorganizezi ulterior peisajul. Cunoasterea nu este altceva decât ameliorarea scuccesiva a unor judecati si concluzii. Stiu, este un truism. Asta-mi aduce aminte de o cartea a lui Claude Duneton – “Je suis comme une truie qui doute”. Chiar si Orwell se vedea în acelasi rol când nimic nu-i mai parea sigur (Animal Farm)
    Ma îndoiesc, deci exist…🙂

     
    • BadDragon

      May 31, 2011 at 10:25 am

      B.deComp, eu pirleazul il sar. Ba chiar cu mult avint pionieresc. A nu se intelege din ceea ce am scris ca’s blocat in indoiala sau cazut intr’o cine stie ce depresie ca nu stiu ce sa fac. Doar ca asta nu ma opreste de la a ma intreba daca nu cumva exista metode mai eficiente de a sari (in mod evident exista. Vorba chinezului intelept, intotdeauna exista un cal care alearga mai repede), daca nu cumva sar in lalelele vecinului si’i stric munca de o viata si, in special, cam cum ar arata calea prin care sa descopar unde tehnica mea de escaladare a pirleazului este deficitara, cum se poate imbunatati si cum sa’mi imbunatatesc tehnica de cautare de tehnici noi si mai adecvate de saritura a pirleazului.😀

      Pina una, alta, mergind pe metoda stiintifica, verificarea prin experiment, n’am obtinut feedback prea rau. De unde si intrebarea Petroniei: “why worry?”. Da’ sa nu ne culcam pe’o ureche, exista quantica dincolo de mecanica clasica. La care se mai pot aduce si corectii relativiste. Si tot asa😀

       
      • B.deComp

        May 31, 2011 at 10:42 am

        Serendipity ?🙂

         

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: