Ha! Iar mi’a luat’o Andreea inainte si a scris despre ce voiam sa scriu si eu. Ba i’au mai si preluat postarea 😛
So… simbata noapte, Laptarie, concert Grimus! Dublu eveniment pentru mine pentru ca nu’mi mai petrecusem o seara intreaga acolo de pe vremea in care plecam in gasca din Magurele si sarbatoream venirea bursei 😀 Pe vremea aia Florescu a consacrat o noua urare la ciocnire de pahare: “Sa avem bursa!”. E drept, urmarile nu erau intotdeauna cele mai fericite, starile de a doua zi facindu’ma, la vremea aceea, sa adaptez un celebru adagiu latin: Vae victis vinum! (nu bag mina in foc pentru corectitudinea gramaticala a adaptarii).
Grimus… hmmmm… Grimus nu e de povestit, e de experimentat personal, live. Oricit de exagerat va suna, sentimentul meu, comparind inregistrarile lor de studio cu cele doua concerte pe care le’am vazut, este ca inca nu s’a inventat tehnica de inregistrare care sa cuprinda vocea lui Bogdan Mezofi, forta, inflexiunile, profunzimea care iti ridica parul pe tot corpul.
Duminica incercam sa’i povestesc lui Soso despre experienta si n’am reusit sa’i spun decit ca este o muzica psihedelica. Dar nu in sensul literal al cuvintului, muzica lor nu are nici o legatura cu muzica psihedelica inceputa prin ’60 si esuata in electronismele si tranceismele actuale. In schimb efectul ei este… psihedelic. Damn… nu gasesc cuvinte pentru a exprima asa o stare. Tocmai de’aia si recomand experimentarea la botu’ calului.
Oameni buni pentru care muzica inseamna mai mult decit lalala la radio in masina, mereti de vedeti Grimus!
