RSS

Dupa 20 de ani!

29 Jun

Dap… se pare ca au trecut 20 de ani de cind am terminat clasa a 8a. E adevarat, in general nimeni nu celebreaza asa ceva, noi am facut’o. Gratie, in primul rind, eforturilor sustinute ale Alinei, Cristinei si Andreei si existentei retelelor sociale (Facebook sa traiasca, e aproape imposibil sa cauti pe cineva din generatia noastra sau mai tinar si sa nu’l dibui, cumva, sarind din om in om).

Mi se invirte in cap un intreg roman despre intilnirea asta, nu e deloc imposibil sa’mi iasa una dintre cele mai lungi postari de pina acum. Cite revelatii, cite observatii, cite lucruri de spus… Evident, unele lucruri vor fi trecute, din politete, sub tacere.

Atmosfera a fost ametitoare. Aproximativ 20 de oameni strinsi intr’o camera mica, la o masa lunga, oameni care nu’si mai vorbisera, multi dintre ei, de 20 de ani. Cu ce sa incepi? Ce sa spui despre tine ca sa fie relevant pentru ceilalti? Cum sa faci sa nu cazi in discutii despre vreme sau despre teme cotidiene fara nici o relevanta pentru momentul in sine? Solutia, probabil general adoptata in astfel de momente, a fost depanarea de amintiri. Din asta, dupa ce mi’am revenit din ameteala initiala, au decurs 3 observatii:

1. Am regresat cu totii (in masuri diferite, evident) la virsta de atunci. Urmarind curentii emotionali din camera vedeam renascind incet vechile tabere, vechile antagonisme, emotii, frustrari, simpatii, vechile rapoarte de forta si ierarhii (later edit: pina si faptul ca enumeratia asta contine in principal aspecte “negative” este o reverberatie a trairilor de atunci. Si nu pentru ca atunci a fost rau ci pentru ca, venit doar pentru 1 an printre ei, am fost fortat sa fiu foarte constient de aceste aspecte). Toate astea erau indulcite de politete, conventii si roluri sociale ulterior asumate dar erau acolo de parca ieri ne’am fi despartit. Mi s’a parut fascinanta capacitatea tuturor de a face asta. 20 de ani inseamna mult, mai ales cind ai 34-35, sint tocmai anii in care totul se schimba, anii in care iesi din pubertate, treci prin adolescenta si incepi sa’ti asumi viata adulta. Cu ajutorul atmosferei aproape imi puteam aminti care’mi erau visurile copilariei, ce ma misca atunci, ce era important pentru mine la acea virsta.

2. Ne’am schimbat foarte putin. A fost, poate, una dintre cele mai relevante dovezi ale consistentei si constantei psihicului uman experimentate de mine pina acum. Dezbracati de povestile maturitatii, cu noul lor vocabular, lasind la o parte cicatricile sau implinirile cele noi, raminem aceiasi. Personalitatea oamenilor nu cunoaste cotituri majore decit, poate, sub presiunea unui eveniment extraordinar. Ceea ce s’a dovedit inca si mai interesant a fost reevaluarea acestor personalitati. Daca acum 20 de ani priveam un teatru de umbre si nu intelegeam mare lucru dincolo de felul in care fiecare dintre ei ma afecta direct prin ceea ce facea/spunea, acum am avut ocazia sa privesc dincolo de paravan. Si, cum altfel?, mi’am dorit pentru ceva timp sa retraiesc zilele de atunci cu mintea de acum🙂

3. Am ramas un strain. Inevitabil, atit experienta de acum 20 de ani, cit si cea de simbata m’a legat de ei, m’a tras in mijlocul lor. Dar, cumva, incomplet. Am experimentat din nou, ca si in trecut, o distanta care depaseste simpla absenta a unei istorii comune complete. Dincolo de diferentele mari dintre fostii mei colegi, exista un soi de spirit al grupului, un limbaj comun, o bucata de istorie a sufletului fiecaruia pe care o impartaseste cu ceilalti si acesta a fost, macar partial, reinviat cind ne’am intilnit. Ma asteptam ca anii sa atenueze lucrurile, diferentele de istorii personale din interiorul grupului sa estompeze distanta dintre mine si grup dar n’a fost asa (poate si datorita exceselor analitice carora le cad prea des prada).

Dar suficient cu analizele!

Diriga e neschimbata. Toata seara m’am asteptat sa ma puna sa ma uit in oglinda si sa’mi dau singur o palma pentru ca iar am confundat o propozitie subiectiva. La fel de plina de viata, la fel de… personala… ca intotdeauna. O scurta incursiune in domeniul politicii (din fericire subiectul a murit in doar citeva minute) mi’a amintit ca am vazut’o plingind de furie si neputinta in ’90, la mineriade. Aceeasi pasiune inca mai traieste acolo desi 20 de ani trebuie sa fi tocit multe sensibilitati.

Apoi au fost citeva reintilniri pe care le asteptam in mod special, oameni care mi’au fost dragi intr’un alt fel, foarte personal. M’am bucurat sa’i regasesc, sa’i iau in brate si sa nu simt rezerve, confirmindu’mi reciprocitatea trairilor de atunci, din trecutul copilaros. Imi pare rau ca nu au fost cu noi Nandor si Ionel (hehe… tocmai mi’am amintit cum cintam, in prima banca, cu Ionel: “sa alergam prin ploaie ca doi copii/ desculti si cu parul in vint”… acum suna cam gay🙂 dar atunci suna fain, era un fel de gluma secreta, nici nu mai stiu ce insemna) cei doi mari prieteni, fiecare in felul lui, ai clasei mele a 8a.

Si, last but not least, am reusit, in sfirsit (desi eu inca mai cred ca ne’am mai vazut), sa o cunosc pe Alina, cea care a fost pentru mine un fel de fantoma ce bintuia clasa (ea a plecat din Brasov la sfirsitul clasei a 7a, eu am ajuns acolo intr’a 8a). Toata lumea vorbea despre ea atunci, se primeau scrisori de la ea si lumea se entuziasma, se spuneau povesti cu si despre ea iar eu nu intelegeam nimic. Intilnirea de acum a fost, intr’un fel, o vindecare a acelei lipse de intelegere. Furati, probabil, de entuziasmul general am uitat ca era prima oara cind ne vedem si ne’am purtat de parca ne’am fi cunoscut de’o viata.

Una peste alta… o seara superba. Multe emotii, regasiri, entuziasm. Si o intilnire interesanta cu propriul trecutul, un moment important de autoanaliza.

P.S. Si o nota 10 intregului grup pentru faptul ca nimeni (cel putin din cite am auzit eu) nu s’a laudat cu ceea ce este/a ajuns/are, una dintre chestiile care par inevitabile in astfel de momente si care ma scoate din minti. Felicitari tuturor!🙂

P.S.2 Mare parte din lucrurile care imi vijiiau prin cap cind m’am apucat sa scriu au disparut, uitate. Au ramas multe nespuse de care probabil imi voi aminti abia mai tirziu. Promit sa revin cu partea a doua cind se va intimpla🙂

Ah, era sa uit. Nu se poate asa postare fara before&after🙂

Deci, before, alaturi de Anca:

Si after, alaturi de Diriga🙂

 
2 Comments

Posted by on June 29, 2010 in De viata

 

2 responses to “Dupa 20 de ani!

  1. Anca

    June 30, 2010 at 1:03 am

    Foarte frumos scris! Si profund… Pentru mine ai ramas o persoana speciala. Data viitoare poate reusim sa vorbim mai mult.

     
    • BadDragon

      June 30, 2010 at 1:30 am

      Neaparat. Si cred ca va fi nevoie de intilniri in grupulete mai mici, sa ne putem desfasura mai in voie.

      Pentru mine anul ala este foarte special, o mica revolutie personala. Nu stiu cit s’a vazut atunci, cit a fost pus mai degraba pe seama copilariei, dar pentru mine a fost foarte important. Si in toata povestea asta ai ocupat un loc important, asa ca sentimentul este reciproc🙂

       

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: