RSS

Cocalarizare?!?!

13 Apr

Vineri seara ne’am intilnit cu doi amici din Bulgaria. Urma sa’i scoatem in oras, sa vada si ei cum socializeaza tineretul din Romania. Primul popas, in Matasari 17, concert folk cu Eugen Avram. In drum spre locul cu pricina oamenii au intrebat, firesc, ce fel de muzica or sa asculte. Cind au auzit de folk replica a fost foarte neasteptata: “I hope it is not manele!”. Las la o parte faptul ca numele curentului folk e cam tembel ales, ramine faptul ca apetitul romanilor pentru genul manelelor, dimpreuna cu comportamentele specifice ale ascultatorilor genului, au depasit granitele tarii.

De fapt, se vorbeste si la noi de ceva timp despre manelizarea si cocalarizarea tarii. Si ma tot intreb daca e adevarat, de ce se intimpla si, mai ales, de ce ne deranjeaza.

In primul rind, nu cred ca fenomenul este atit de amplu pe cit se crede. El este, parerea mea, doar foarte vizibil. Faptul ca avem un numar mare de posturi de televiziune care promoveaza un anumit gen de muzica si o anumita tipologie V.I.P. cred ca arata, mai degraba, faptul ca avem multe televiziuni. Si atit. O chestiune de target si de audienta. Ma indoiesc, de exemplu, ca intr’o tara “cocalarizata” HBO ar difuza la o ora de maxima audienta un concert Kaiser Chiefs. Dar ramine, totusi, o problema faptul ca genul este suficient de mediatizat.

Apoi nu cred ca, in esenta lui, fenomenul este unul specific romanesc. Cred ca suma de comportamente “condamnabile” de la noi nu sint decit proiectia locala, balcanica, a unui fenomen mai amplu, vizibil cam peste tot in lume. Si, pina la urma, care este esenta acestui fenomen? Asumarea unei identitati care nu are prea multa legatura cu propria personalitate, etalarea agresiva a identitatii asumate, desconsiderarea, la fel de agresiva, a oricarei atitudini care nu se incadreaza in acelasi curent, vinarea succesului rapid si, in cazul esecului, simularea lui, restringerea criteriilor de validare personala la un numar minim de realizari imediat palpabile. Probabil singurele diferente reale intre manifestarea fenomenului la noi si in tari mai civilizate se datoreaza incapacitatii statului de a amenda comportamentele ilegale (bani negri pentru masini furate, violenta stradala nepedepsita, agresivitate in trafic, muzica la maxim la miezul noptii, cluburi aflate in semi-legalitate). In rest, am vazut comportamente similare si prin alte parti, chiar si in tari considerate mai civilizate

Fenomen major sau nu, el totusi exista. De ce? Citeam, acum ceva ani, in Dilema un articol despre iesirea din mahala. Nu mai tin minte cine l’a scris, daca stie cineva sa’mi spuna. In principiu, spunea autorul, cultura mahalalei are ceva viu in ea. Ea este naturala, izvoraste direct din vietile oamenilor care traiesc acolo, din ambitiile, frustrarile, dramele si bucuriile lor. Poate ca rezultatul este inferior calitativ actului cultural educat dar are aceasta mare calitate de a fi expresie autentica. Insa, odata cu deschiderea granitelor mahalalei, lucru bun din anumite puncte de vedere, aceasta cultura/mentalitate de mahala s’a revarsat incontinent in tot spatiu public. Ea nu este doar foarte plina de vitalitate ci si, rezultat al frustrarii marginalizarii anterioare, foarte vocala. Este plina de energie si si’o foloseste pentru a se striga in gura mare. Iar in downtown intilneste voci obisnuite sa rosteasca in soapta, discret, neconflictual, voci prea socate de intrusul guraliv pentru a’si mai lua apararea. Si aceasta este partea care ne deranjeaza. Ne deranjeaza agresivitatea cu care fenomenul invadeaza spatiul public, la fel cum ne deranjeaza incapacitatea noastra de a’i tine piept eficient.

Ce ar fi de facut? Unii, chiar multi, cred intr’o reinstaurare a zidurilor mahalalei, in impingerea exponentilor fenomenului inapoi in ghetto. Si, cel mai facil, se apeleaza la masura legislativa. Sa dam repede o lege usturatoare, cu aplicare imediata si eficienta, care sa’i bage in sperieti pe toti cei care ne deranjeaza. Facil, mult prea facil. Si teribil de ineficient. E nevoie, cred, de o intelegere mai profunda a cauzelor acestor comportamente, a conditiilor sociale din care ele se nasc. Abia apoi se poate actiona eficient, mai degraba in nota educationala decit legislativa.

Si avem nevoie de modele de succes diferite.

 
31 Comments

Posted by on April 13, 2010 in Intrebari

 

31 responses to “Cocalarizare?!?!

    • MBadragan

      April 13, 2010 at 9:17 pm

      Hahahaha. La Anglia ma gindeam si eu cind scriam ca am mai vazut chestii similare si pe la altii. Nici americanii nu sint mult mai breji.

       
  1. anaid

    April 15, 2010 at 9:10 am

    În România postbelică se desfăşura un paradox istoric: cu cât erai mai cultivat şi elegant, cu atât mai mult creşteau şansele să fii arestat şi ulterior, marginalizat.suntem un popor al extremelor. Ca avem nevoie de modele, e cert si incontestabil, dar nu cred ca cele doar de succes sunt relevante.

     
    • MBadragan

      April 15, 2010 at 6:54 pm

      Anaid, cred ca toate modelele care sint urmate sint modele de succes. Da’ fiecare cu felul lui de a interpreta succesul. Pina la urma Cioran a fost model pentru multi, chiar daca nu si’a cumparat Q7 si nu’si serba ziua de nastere la Luvru😀

      Poate tocmai asta e problema, numarul prea mic de modele. Sau, mai bine zis, multe sint ele da’ majoritatea din aceeasi categorie.

       
      • anaid

        April 15, 2010 at 7:15 pm

        e posibil sa nu fi fost eu suficient de explicita, sau poate avem puncte de vedere diferite.🙂 Si asta nu e totdeauna chair un lucru rau. nu poti sa vezi doar partea plina a paharului(modele de succes) din care fara indoiala nu ai decat de invatat si exemple demne de urmat sunt suficiente, cred ca e bine de privit si “partea goala a paharului”( partea mai putin frumoasa si mai putin demna) tocmai pentru a putea sa nu calci aproape niciodata cu voie😉 pe acea latura .

         
      • MBadragan

        April 15, 2010 at 7:24 pm

        😀 Acum te’am inteles. Da’ stii cum e natura umana… Stii fraza aia cu succes la mai toata lumea: “mie nu are cum sa mi se intimple”. Exemplele negative nu prea ne ajuta pentru ca sintem incapatinati si nu reusim sa invatam decit din propriile cucuie.

        Pe de alta parte, modelele pozitive (ma refer la modelele pe care alegem sa le urmam, nu la calitatea lor) ne fac sa visam, sa dorim, ne influenteaza, gravitational, traiectoria in viata. De cele mai multe ori le inghitim pe nemestecate si nu mai avem rabdarea de a le experimenta pe propria piele, asa cum facem cu cele negative😀

         
      • anaid

        April 15, 2010 at 7:36 pm

        stii Marius, postul tau mi-a adus aminte de o intamplare din viata mea , pe care am sa ti-o povestesc pe scurt. am fost o incapatanata si-o razvratita de mica, nimic nu ma multumea ,nimic nu-mi convenea,vroiam mereu mai mult , mai mult, mai mult. Intr-o zi tata m-a luat de mana si mi-a spus ca mergem intr-o excursie. Am innebunit de bucurie, mai ales ca era in cursul saptamanii. nu aveam decat 13-14 ani. surpriza! m-a dus la o cas de copii cu care am stat la masa, nu mi-a venit a crede ce mancare aveam acasa si o refuzam si ce mancau copiii aia, si m-a amenintat ca excursia mea e si cu cazare la cel orfelinat. Am innebunit si mi-am jurat sa nu mai fiu niciodata nemultumita de ce mi se ofera si sa fiu incantata de ce realizez si ce am. Asa am vazut ca paharul are si parti pline si parti goale , si oameni de succes si oameni si destine (pentru care nu sunt vinovati) mai putin “de succes”

         
      • MBadragan

        April 15, 2010 at 7:50 pm

        Desi un pic extrema povestea ta, ma bucur ca ai invatat din ea. Desi, dar asta e o alta discutie, am ceva dubii in privinta abilitatii cu care au tratat parintii tai situatia (ma gindesc la eventualele traume pe care asa ceva le poate crea).

        Pe de alta parte am auzit multi parinti care’si amenintau copiii cu abandonul, comparind ceea ce au ei cu ceea ce au vecinii sau copiii strazii. Si rezultatul, de cele mai multe ori, era nul.

        Sa nu intelegi de aici ca nu as crede de loc in puterea exemplului negativ. Nu spun decit ca exemplul negativ este mult mai rar eficient decit cel pozitiv.

        Era un proverb chinez care spunea ceva de genul: prostii nu invata din nimic, oamenii normali invata din propriile greseli iar cei intelepti din greselile lor si ale celorlalti. Se pare ca tu ai fost de partea intelepciunii in momentul ala😀

         
  2. A

    April 15, 2010 at 6:11 pm

    Zău ?!

     
  3. anaid

    April 15, 2010 at 7:56 pm

    nici vorba de amenintare si de abandon, mi-a arata ca-n viata se poate si mai rau! si din fericire “an vazut” fara a experimenta. cred cu siguranta in puterea exemplului si cu precadere al celui pozitiv. an mai avut odata daca nu am memorie scurta o conversatie pe tema asta in sufrageria babelor .🙂

     
    • MBadragan

      April 15, 2010 at 8:13 pm

      Anaid, si eu functionez pe principiul “invata din toate, pozitive si negative, ale tale si ale altora” (fara a avea pretentii de intelepciune :)). Din cite imi amintesc, nu a existat un moment din care s’a declansat asta. Si nici nu are vreo valenta morala sau umanitarista la mine. Tine pur si simplu de economia vietii. Cum n’ai timp sa experimentezi totul, mai asimilezi uneori si concluziile altora, pozitive sau negative.

       
      • anaid

        April 15, 2010 at 8:31 pm

        de asimilat, asimilam , suntem in stare sa si aplicam? aici e buba! teorie stim dar cu practica cum stam? (la modul general).

         
  4. A

    April 15, 2010 at 8:13 pm

    Sistemul asta de comentarii e obositor. Zau se adreseaza celor scrise dupa schimbul nostru de replici.

     
    • MBadragan

      April 15, 2010 at 8:16 pm

      🙂 Mie imi place pentru ca in mod normal nu exista prea multe comentarii pe la mine, caz in care stilul asta cu comentarii la comentarii are darul de a conserva coerenta discutiei (daca este utilizat eficient, evident :))

       
  5. alexandru

    April 15, 2010 at 8:41 pm

    Dragoane,

    Ma bag si eu pe-aici. Si zic asa: cocalarizarea e si ea globalizata, ceea ce oarecum aratai si-n post. De la tara la tara, îmbraca forme diferite, iar occidentul nu scapa deloc de chestia asta.
    De ce ? Simplu: din pacate, fara a fi DELOC vreun nostalgic, trebuie constatat ca libertatea TOTALA fara nici un soi de frâna (cum se întâmpla în Franta, mai ales dupa revolutia din 1968 si motto-ul ei “este interzis sa se interzica”) e mereu prost înteleasa.
    Adica educatia, bunul simt (nu neaparat eruditia) se înclina mereu în fata instinctului.
    Altfel spus, din pacate, civilizatia nu se impune de la sine (si putin, prea

     
  6. alexandru

    April 15, 2010 at 8:42 pm

    prea putin prin puterea exemplului), ci ” cu biciul” . Adica trebuie si putina autoritate (în sensul bun) pe care azi nimeni n-o mai are. Nici statul, nici scoala….

     
    • anaid

      April 15, 2010 at 8:53 pm

      cum zici ca-i treaba cu “frana” si cu “biciul” ? ma gandesc la ceva da nu stiu daca tot acolo bati. e vorba de cadru legal. prea esti alunecos si-mi pare ca pun piciorul in prapastie.🙂

       
    • MBadragan

      April 15, 2010 at 8:58 pm

      Ete Alexandru! Pai… dupa cum spuneam si in postare, problema e la voce. Aia tembeli urla din toti rarunchii, aia mai cu mintea la cap prefera sotto voce. Cine crezi ca o sa se auda mai bine?

      Apoi mai e si obiceiul asta tembel al eruditului, dilema filozofica. Da’ oare am dreptul sa’l ingradesc? Oare nu pierd si eu ceva daca el nu se manifesta autentic, asa cum ii e firea? Oare nu sintem toti egali? Samd.

      Si inca un argument, in orice compromis e nevoie de un numitor comun. Si numitorul comun nu are cum sa fie mai mare decit termenul cel mai mic😀

      Si asa mai departe, vorba lui Vasile.

       
      • anaid

        April 15, 2010 at 9:04 pm

        ete , ca bine mai zici.😉

         
    • MBadragan

      April 15, 2010 at 8:59 pm

      Ah, si s’ar putea sa fie mai eficient “briciul” decit “biciul”😀

      Asta daca vrem sa fim cu totul si cu totul eficienti😀

       
  7. alexandru

    April 15, 2010 at 9:08 pm

    Mda.
    Compromis – sigur ca da, absolut. Oricum mai bine un bun compromis decât o înfrângere proasta.
    Frâna si bici ? E un fel de-a spune. Discutia poate fi luuuuuuuuuuuuuunga de tot. Dar, pe scurt: nu neaparat eruditia e în cauza aici, am si precizat.
    Ma refeream la bun simt, cuviinta, maniere, educatie (faimosii aia sapte ani de-acasa). Chestii care nu sunt indisolubil legate de numarul de clase absolvite sau de diplome afisate pe perete.

    Cadrul legal sigur ca e absolut necesar, dar nu e suficient pentru un anume cadru moral. Iar asta din pacate e pe duca. Dintr-o gramada de motive.

    Ce vreau sa spun ? Un mic exemplu. Educatia (mult) mai riguroasa – în România sau aiurea, nu conteaza – a anilor trecuti. Cea de acasa, cea de la scoala, ba chiar – uneori – cea din armata, bref… Spun riguroasa, nu spun severa, dictatoriala.

    Înainte, profesorul era un semizeu, azi ? ….

     
    • anaid

      April 15, 2010 at 9:13 pm

      azi e doar semi……. eu ma intreb daca nu cumva e vina lui si nu neaparat a discipolului. e adevarat ca si anturajul “face minuni” , dar toti sunt finalmente invatacei, si inghit precum gastele, ce le bagi pe gat.

       
  8. MBadragan

    April 15, 2010 at 9:35 pm

    Copii, stiu ca nu e frumos din partea gazdei sa dispara asa da’ eu incep sa ma imbarc pentru aeroport. Ma duc sa’mi recuperez modelul (al meu tata, evident) cu o sticla de Pinot Noire de Bourgogne si una de Merlot de la Lussac Saint-Emilion (asta ca sa mai aiba si Alexandru ce comenta dupa ce plec).

    Sa ne auzim cu bine pe duminica. Pina atunci… o viata frumoasa.

    Asa, inainte de plecare, o ultima remarca la tema: mie mi se pare ca nimic din sistemul educational actual din Romania nu tine cont de profilul psihologic al virstei careia i se adreseaza. De aici, parerea mea, imensul si implacabilul esec. Inevitabil, copiii ramin a se educa dupa cum se nimereste prin jur. Iar in jur e rau.

     
    • anaid

      April 15, 2010 at 9:39 pm

      la asa vinuri,nici nu incap comentarii(zic). si un sfarsit de saptamana cat mai placut.🙂

       
  9. alexandru

    April 15, 2010 at 9:37 pm

    Excellent choix, dragoane. Sper ca Pinot-ul e dintr-un an bun.

     
    • anaid

      April 15, 2010 at 9:42 pm

      2007 carcotasule! i l-am trimis prin posta!

       
    • MBadragan

      April 15, 2010 at 9:52 pm

      Hahahahaha! Chiar e 2007😀 Va spun duminica seara daca a fost un an bun😀

      Gata bagajele, curatat masina de cutii de RedBull light😀 (sint sub papuc frate, ce sa fac? Beau light :D), ma duc sa’mi recuperez genitorul. Sau creatorul, cum vreti sa’i spuneti.

      A+ (ca sa fiu in ton cu vinul)

       
    • MBadragan

      April 17, 2010 at 9:18 pm

      Alexandre, pot confirma, Bourgogne’ul Pinot Noir din 2007 a fost super. Bun an.Ar fi mers baut intr’o companie gastronomica mai buna si degustat mai pe indelete, da’ a fost excelent si asa.

      Merlot’ul Saint-Emilion, insa, a fost cam fructat pentru gustul meu. Cu ocazia asta am aflat ca nu’mi plac vinurile seci si fructate in acelasi timp😀

       
  10. A

    April 15, 2010 at 10:06 pm

    Astazi. Pai astazi isi permite orice gisca sa spuna ca basca si sapca erau modele de succes.

     

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: