RSS

Despre stabilitate

30 Jan

Cind incerc sa gasesc o caracterizare succinta pentru anii dinaintea primului razboi mondial, anii in care am devenit matur, mi se pare ca formula cea mai pregnanta ce i se poate aplica este aceea de virsta de aur a statorniciei. In aproape milenara noastra monarhie austriaca, totul parea sa se sprijine pe temelii de granit, statul insusi fiind chezasia suprema a acestei trainicii. [....] Fiecare stia ce are si ce i se cuvine, ce este permis si ce nu. Toate isi aveau o norma, o masura si o pondere precisa.

[...] In aceasta induiosatoare convingere ca-ti poti imprejmui viata cu un zid (asigurari, renta viagera, asistenta medicala si sociala – nota mea) care sa nu prezinte nici o fisura in fata atentatelor destinului, se ascundea, in ciuda unei conceptii de viata intemeiate pe soliditate si modestie, un mare si periculos orgoliu.

[...] Noua celor de azi care am alungat de mult ca pe o fantoma din vocabularul nostru cuvintul “securitate” ne vine sa zimbim la iluzia optimista pe care si-o facea acea generatie orbita de idealism cum ca progresul tehnic al omenirii va aduce cu sine, neconditionat, un progres la fel de rapid in ordinea morala

(Stefan Zweig – Lumea de ieri; Editura Univers, 1988, pg.23-26)

Ar merita sa continuu cu citatele. Recomand cu multa caldura lectura cartii.

Privesc lumea lui Zweig ca pe o descriere a unei lumi ideale. Toti cei nemultumiti de lumea in care traim acum putem lua aceste prime pagini din “Lumea de ieri” sa facem din ele o platforma-program despre cum vrem sa arate lumea de miine. Totusi, lumea asta a murit. A existat si s-a pulverizat. Progresul tehnic nu conduce, in mod necesar, la ordine morala. Nici la stabilitate.

Omul obisnuit, prin constitutia sa psihica, are nevoie de stabilitate. Are nevoie sa stie ca miine dimineata pleaca la servici, ca miine seara se intoarce de la servici, ca atunci cind se intoarce isi gaseste sotia/sotul acolo, impreuna cu copiii. Are nevoie sa stie ca are doua zile libere pe saptamina si inca citeva, din cind in cind, de vacanta. Are nevoie sa stie ca banii de la banca sint ai lui si-i poate folosi cind vrea si cum vrea. Are nevoie sa stie ca dimineata rasare soarele si noaptea, daca e senin, se vad stelele. Avem nevoie sa fixam ca fiind cunoscute si predictibile lucrurile mari din viata noastra, cele asupra carora nu avem nici un, sau prea putin, control pentru a ne putea indrepta atentia asupra lucrurilor mici, personale si cotidiene pe care le putem influenta. Asa e, in linii mari, omul. Si e normal sa fie asa.

Problema apare cind acest om obisnuit uita ca, totusi, aceasta stabilitate este doar temporara, aparenta. Cind uita ca lucruri la fel de normale, dar in afara sferei lui de influenta, se pot petrece oricind. Oricit de dureroase in consecinte, oricit de absurde in forma, unele lucruri (concedieri in masa, crize financiare, razboaie) sint rezultate normale ale conditiilor ce le preced. De multe ori, prin ceea ce face in microcosmosul sau, omul obisnuit este chiar el o parte a problemei, tocmai prin faptul ca uita ca este o piesa intr-un angrenaj mult mai mare, aflat intr-un echilibru provizoriu si fragil, cu cicluri naturale. De ce este o problema aceasta uitare? Din doua motive, primul fiind deja enuntat, faptul ca actionind fara perspectiva, concomitent cu altii asemenea lui, poate fi parte din ceea ce a destabilizat sistemul. Al doilea motiv este acela ca omul obisnuit aflat intr-o asemenea uitare se trezeste surprins in fata catastrofei. Viata ii este intoarsa pe dos si nu are nici un mecanism de lupta dezvoltat anterior.

Sa ne gindim la parintii nostri (daca sinteti din aceeasi generatie cu mine). Erau destul de tineri in 89, nu aveau prea multi bani pusi deoparte. Si daca aveau, cei 4-5 ani de inflatie nebuna au decimat orice economie, cam toata lumea a pornit de la zero. Cind asta s-a terminat, s-a cam terminat si cu servicul bun la stat, o reminiscenta a timpurilor trecute, au aparut reducerile de personal si, mai rau, piata muncii a devenit foarte agresiva. Au aparut meserii complet necunoscute anterior, s-au cerut abilitati si experienta in domenii de care ei nu auzisera niciodata, iar meseriile vechi aveau din ce in ce mai putina cautare. Majoritatea nu au avut nici o sansa sa se mai adapteze. Cei norocosi si-au conservat pina la pensionare locul de munca pe care-l aveau si in 89, loc de munca ce, din pacate, nu le-a oferit nici o posibilitate de a isi asigura o batrinete ferita de griji.

E un lucru trist si un lucru ce afecteaza direct persoane foarte apropiate noua. Dar, in acelasi timp, este un lucru natural. Cauzele nefericirii lor, spargerea monopolului de stat, privatizarea si inflatia (aici e mult de argumentat si de catre persoane cu mai multe cunostinte in materie decit mine), au fost conditia parasirii unui sistem stabil, dar falimentar, o consecinta naturala a dorintei noastre de a renunta la comunism si dictatura.

Bun, bun, dar ce poate face omul obisnuit pentru a se feri de astfel de catastrofe? Nu poate trai intr-o stare de tensiune permanenta, vecina cu paranoia, nu ne putem cocota cu totii in virful piramidei politice internationale pentru a incerca sa o influentam sau macar sa fim preveniti.

Habar n-am! Nu cred ca exista un raspuns valabil pentru toti. Nu cred ca exista un tip de societate pe care am putea sa-l construim si care sa fie solutie la problema asta. Si nu am gasit nici la altii raspunsuri (exceptam de aici, evident, solutiile exaltat utopice). Cred, in schimb, in solutia individuala. Cred in cumpatare, de exemplu. (Mi se pare absurd sa ma arunc la cumpararea in rate pe perioada lunga a unui lucru, fie el si necesar, plecind doar de la premiza ca, desi acum imi este greu sa platesc ratele si nu am nici o rezerva, lumea in care traiesc este stabila si salariul meu o sa creasca in continuu). Mai cred in educarea permanenta, in extinderea abilitatilor in cit mai multe directii, in acceptarea de provocari in afara fisei postului, in mobilitatea intelectuala. Si cred mult in necesitatea pastrarii unei constientizari sanatoase a faptului ca traim intr-o lume fragila, o lume in care adevarurile acceptate, in intregime sau doar in parte, pot oricind sa se schimbe.

La toate astea as adauga, pentru asezonare, putina perspectiva istorica. Mai reduce din frustrare.

Inchei cu un alt citat din aceeasi carte:

Astazi, cind marea furtuna a spulberat-o de mult, stim pentru totdeauna ca acea lume a statorniciei a fost un castel din acelasi material ca si visele. Si totusi parintii mei au locuit intr-insa ca intr-o casa de piatra.

 
9 Comments

Posted by on January 30, 2012 in Idei

 

9 responses to “Despre stabilitate

  1. mihai

    January 30, 2012 at 9:57 pm

    Daca te referi la momentul astazi, societatea noastra e in schimbare. Asta e senzatia mea, Si ca orice schimbare presupune ceva confuzie. Presupune ceva asezare. Inca valorile se aseaza, astern. Nimeni nu cred ca poate spune cu absoluta siguranta daca o directie este buna sau nu. Multi dintre noi suntem, well, orbi. Mai precis mergem ca niste orbi. Incercand inca totul cu simturile “naturale”. Intrun fel norocosi, sa fim orbi. Intrun fel norocosi sa fi “ales” bine.
    Este lipsit de tact ceace se intampla acum. Si in tact nu este o etica sau valoare, doar o temporizare.
    Intradevar nu este corect sa nu fie un fel de egalitate in ajugerea acelei sanse sa traiesti pana la batraneti. Poate suntem mult prea putin toleranti cu noi insine. Poate prea mult critici. Poate prea multe reguli de urmat si prea putin timp, tact, sa fim.
    Ce pot adauga cu siguranta este doar un gand, o senzatie. Senzatia de lipsa a unor radacini, unui inceput. Totul nu are un inceput. Are doar mijloc, fara sfarsit.

    Un articol excelent dragoane. Felicitiari :P

     
    • BadDragon

      January 30, 2012 at 10:15 pm

      Multumesc mult, Mihai!

      Articolul nu prea are legatura cu Romania, nu cu cea de acum. Are de-a face cu Romania lui 2007, da’ nici cu aia prea mult. Despre sisteme atit de complicate aflate in atit de multa agitatie nu poti spune prea multe. Dar, ai dreptate, poti sa spui ca printre primele victime sint tactul, politetea, dialogul si perspectiva.

      Senzatia de lipsa a unor radacini… ehhhhh… asta e o alta poveste, lunga si complicata. O poveste in care, cred eu, istoria personala este cel putin la fel de importanta ca istoria sociala. Pentru ca, pina la urma, radacinile la modul general exista intotdeauna, e in natura cauzala a universului. Doar ca sint prea complicate/ciudate/defecte ca sa ne recunoastem in ele. Posibil ca la asta sa se refere senzatia de care vorbesti.

       
  2. Marian Vulpe

    January 31, 2012 at 2:18 pm

    Da, au articol de zile mari – ciudat ca-i scris tocmai acum, in miez de iarna. Cred ca una dintre cauzele dezradacinarii si poate chiar a destabilizarii sistemului este chiar bovarismul mentionat ceva mai devreme. Daca in perioadele trecute, ceva mai stabile, conform istoriei (depinde, este drept, care istorie), aschia nu sarea prea departe de trunchi si traditia era suficient de puternica pentru a tine in frau tentatiile – si deci sa pastreze un foarte sanatos realism – acum, de ceva vreme, asta nu prea se mai simte. Iar aschiile – a se citi noile generatii – sar tot mai departe, sau tot mai in laturi. Ciclul repetandu-se, ajungem sa ne intrebam unde ne sunt stramosii, sa ne simtim departe de un trunchi comun. Sa ne simtim – si chiar sa fim – dezradacinati.
    Imi aduc aminte de-o scena din Outsourced, in care personajul principal spune ca sta la 2 ore distanta de parintii sai dar ii viziteaza de 2 ori pe an. Iar partenerii de discutie, indieni din mosi stramosi, nu pricepeau sub nici o forma de ce. Este drept ca nici el n-a putut sa explice ;).
    Cred ca si asta este o cauza care poate explica multe din efectele pe care le resimtim.

     
    • BadDragon

      February 2, 2012 at 5:08 pm

      Trebuie sa recunosc ca sint putin incurcat de comentariul tau. Nu din cauza ca ar spune ceva pe care nu-l consider valid, doar ca nu imi dau seama daca sa inteleg din el ca, in interpretarea ta, articolul meu este despre conservarea stabilitatii (si despre faptul ca noi stricam aceasta stabilitate), caz in care comentariul tau este la tema principala (asa cum ai interpretat-o tu) sau este un comentariu la tema secundara, cea a uneia din cauzele potentiale ale stabilitatii.

      Ridic problema asta nu pentru a sugera ca ai inteles gresit, ci pentru ca exista posibilitatea de a nu ma fi exprimat eu suficient de coerent. Pentru clarificare (chiar si daca nu este cazul), ceea ce incerc eu sa spun este ca stabilitatea este o stare temporara, ca ea poate sa dispara oricind din motive ce nu tin de vointa si puterea de influentare personala si ca, atita timp cit ne bazam pe eternizarea acesteia, raminem prizonierii consecintelor disparitiei ei.

      In rest, ceea ce spui tu este valid (sau eu nu vad nici o obiectie). Poate singura observatie ar fi aceea ca, in general, departarea de traditie implica o atitudine activa, constienta sau semiconstienta. Daca Todd din Outsourced se simtea dezradacinat, asta nu inseamna neaparat ca el era asa, doar ca era cam inconsistent. El facuse alegerile care il impinsesera acolo, nu fusese impins. O simpla meditatie sincera l-ar fi dus (ceea ce se si intimpla in film, pina la urma) la concluzia ca singura problema este felul in care se raporteaza el (artificial si nesincer) la propriile sale origini. (Ingrosind putin tusele, e ca si cum ti-ai face voluntar vasectomie si ai incepe dupa aia sa te plingi ca esti steril.)

      Un exemplu de dezradacinare reala este decimarea fizica si culturala a populatiilor amerindiene sau de aborigeni. Sau deportarea fortata a unor populatii intregi (vezi Holocaustul, fosta Iugoslavie). Sau mutarea fortata a unui mare numar de oameni pentru omogenizare demografica (vezi mutarile din vremea comunista din spatiul romanesc). Faptul ca bunicii mei traiau in Braila, parintii mei in Brasov, eu in Bucuresti si ca ne vedem doar de citeva ori pe an nu inseamna in mod necesar dezradacinare ci o alegere (o alegere ce implica uneori tocmai dorinta de a te sustrage traditiei).

      Ahhh… inca o observatie, conceptul romantic de “radacini” este puternic legat de un alt concept, acela de “clan” (familie, natiune). Concept cu valoare mare adaptativa pina acum ceva vreme. Doar ca au cam disparut, pe moment, conditiile in care era nevoie de el. Acum este mai degraba “contra-adaptativ” (vezi “nepotismul” si efectele lui in administrarea vietii economice si sociale). In conditiile astea, si “radacinile” isi cam pierd semnificatia. A interpreta asta ca dezradacinare este mai degraba “melancolie pentru Perioada de Aur” (vezi aici criticile aduse romanticilor).

       
  3. A

    February 2, 2012 at 3:58 pm

    Draga Dragoane (sic!)

    am o intrebare off topic: tu locuiesti in Iasi ?

     
    • BadDragon

      February 2, 2012 at 4:20 pm

      DragA :D

      raspunsul meu, tot off-topic, esta ca nu. In Bucuresti in majoritatea timpului, prin alte tari calator in restul. De ce? Am accent? :)

       
  4. A

    February 3, 2012 at 12:04 pm

    Nu stiu cum retinusem eu ca tu locuiesti in Iasi. Caut pe cineva in Iasi care sa duca duminica un buchet de flori unei persoane care implineste 90 de ani. :)

    Sau poate cine stie, ai scris cindva foarte frumos despre Iasi si asta mi-a ramas in memorie.

     
  5. Alin

    February 14, 2012 at 2:34 am

    “…Cred, in schimb, in solutia individuala.
    ………………………………………………………………
    Cred in cumpatare, de exemplu. (Mi se pare absurd sa ma arunc la cumpararea in rate pe perioada lunga a unui lucru, fie el si necesar, plecind doar de la premiza ca, desi acum imi este greu sa platesc ratele si nu am nici o rezerva, lumea in care traiesc este stabila si salariul meu o sa creasca in continuu).
    ……………………………………………………………….
    Mai cred in educarea permanenta, in extinderea abilitatilor in cit mai multe directii, in acceptarea de provocari in afara fisei postului, in mobilitatea intelectuala.
    ……………………………………………………………….
    Si cred mult in necesitatea pastrarii unei constientizari sanatoase a faptului ca traim intr-o lume fragila, o lume in care adevarurile acceptate, in intregime sau doar in parte, pot oricind sa se schimbe…”
    ……………………………………………………………….

    Superb. Asa este. Am “spart” paragraful tau ca sa subliniez cele patru idei. Rareori am placerea sa citesc un text atit de dens.

    La al doilea paragraf as adauga un corolar: adultii pot si trebuie sa continue sa invete. Este esential sa iti doresti sa fii si sa ramii educabil. Educatia contribuie la formarea de perspective/-a. Descoperirea unor noi perspective duce la schimbari de atitudine si la toleranta.

     
    • BadDragon

      February 29, 2012 at 12:26 am

      Alin, imi cer scuze, comentariul tau a ajuns dintr-un motiv obscur la “Spam” si abia acum am vazut. Recunosc, nu verific prea des sectiunea aceea. Sper sa mai treci pe aici ca sa poti constata reparatia.

      In privinta corolarului, complet de acord. As mai adauga faptul ca este util sa incerci sa te pui cit mai des in papucii altcuiva. In felul acesta nu doar vei cistiga un plus de empatie si de adaptare sociala, dar iti si imbogatesti viziunea asupra lumii.

       

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: