RSS

Monthly Archives: March 2011

Fara comentarii


via MthruF.com

 
7 Comments

Posted by on March 24, 2011 in Uncategorized

 

Cind voi fi mare. Cind voi fi mare?

V’am mai spus ca ma enerveaza Vulpoiul? Nu? Ei bine, ma enerveaza Vulpoiul. El vine pe la mine pe blog numai cu lepse. Iar mie nu’mi plac lepsele. Sau, daca se intimpla sa’mi placa vreuna, cum e asta noua de la el, nu’mi place sa o dau mai departe la gindul ca poate si pe altii ii enerveaza ca si pe mine. Da’ nah, ce sa fac? Acu’ raspund la asta daca tot am primit’o.

Deci… ce voiam eu sa ma fac atunci cind urma sa ma fac mare?

Depinde. :D Eu unul am fost un copil complex, cu visuri multe si diferite :) Sau nu stateam bine cu concentrarea atentiei? Hmmm…

Multa vreme am vrut sa fiu detectiv. Cu mici variatiuni, criminalist sau spion, functie de cartile pe care le citeam. Am fost fascinat de Rouletabille al lui Gaston Leroux si de Sherlock Holmes al lui Conan Doyle. Rouletabille, autodidact, isi inventase propriul sistem de calcul aritmetic, de exemplu. Cum sa nu te prinda? Cum sa nu vrei sa fii ca el? (inca mai folosesc unele tehnici “personale” de inmultire si impartire “dezvoltate” pe vremea aia imaginindu’mi ca asa arata sistemul lui). De fapt, am fost pe punctul de a alege Academia de Politie atunci cind a venit vremea sa aleg. Am renuntat cind mi’am dat seama ca ajuns acolo pot spune adio pletelor pe care le crescusem cu greu si multe negocieri cu ai mei parinti. Pletele inca le mai am asa ca nu cred ca am facut o alegere prea gresita :D

Pe de alta parte, cred ca n’am ratat prea mult visul asta. Nu, detectiv n’am ajuns. Dar am ramas cu o atentie, usor exagerata uneori, la detalii, cu o anumita structurare a conexiunilor si o tehnica de investigare a problemelor despre care n’as avea curajul sa spun ca i’ar face mindri pe eroii mei dar pe mine m’au ajutat mult. Si pe Andreea, de altfel. “N’ai vazut unde am pus ieri foarfecele? Vezi ca e pe raftul al doilea, in stinga, acoperita de servetelul cu ursuleti pe care l’ai folosit la cutiuta facuta de dimineata.” :D

Pentru o vreme am vrut sa fiu fie Luke Skywalker, fie Han Solo, functie de cum evoluau negocierile cu Toni, marele meu prieten din copilarie (si de dupa). Pacat ca Toni nu are blog, i’as fi transmis leapsa. Betele de la mini-biliardul lui erau, inevitabil, sabii laser iar patul extensibil din componenta Dormitorului Tineret era Millennium Falcon. Nu eram niciodata adversari. Daca ne luptam cu sabiile laser era mereu doar de antrenament. Si nu am fuctionat niciodata pe principiul hero-sidekick ci mereu ca parteneri egali. Si da, am vrut sa fiu pilot interstelar si cavaler Jedi, am incercat ani la rind sa misc ghemotoace de hirtie cu puterea mintii, inca nu m’a parasit visul de a salva universul de baietii rai. Asta da vis de implinit! Mai vedem. :)

Pe linga astea doua, alte doua visuri mi’au bintuit copilaria. Primul, sa ajung mare si la casa mea si sa nu’mi mai spuna nimeni pina la ce ora am voie sa stau treaz si sa citesc. Pe undeva prin clasa a IVa era sa’mi pierd putin vederea, s’a lasat cu controale medicale si investigatii amanuntite. Ai mei, parinti constiinciosi, imi impusesera ora 9 ca ora de culcare in timpul saptaminii. Stiau ei bine ca am nevoie de somn pentru a putea functiona optim a doua zi la scoala, pentru a creste mare si voinic :D Orice depasire a orei de culcare era initial avertizata si apoi sanctionata (confiscarea micului lampadar la lumina caruia citeam seara facea parte din masurile favorite ale tatalui meu). Ori, asa ceva era inacceptabil :D Am devenit curind maestru intr’ale iluminatului cartii pe sub plapuma. Lantene, lanterne improvizate, proiectorul de diafilme si diverse alte tertipuri. M’a dus capul sa nu incerc cu becuri mari alimentate de 220 V sau cu luminari (desi i’am ars odata un pulover d’al maica’mii in incercarea de a diminua lumina pe care o producea lustra din tavan). Dupa vreo jumatate de an de citit nopti in sir in conditii precare de iluminare, dintr’o data mi s’a facut alb in fata ochilor si n’am mai distins nimic. Lucrurile s’au rezolvat relativ usor cu ceva medicamente si vitamine si cu un sfat prietenesc din partea medicului oftalmolog catre ai mei: lasati’l sa citeasca “legal” mai multe ore altfel ajunge inapoi sub plapuma si inapoi la mine.

Asta e un vis implinit. La casa mea, cu timp berechet de lectura. Uneori ma intreb de ce nu profit si mai mult de asta. Am ramas cu o fixatie pe lampile de carte, de fiecare data cind vad un model nou imi vine sa’l cumpar. S’au strins multe carti in biblioteca si, mai nou, la colectie s’a adaugat un eReader, poate cea mai importanta inventie, din punctul meu de vedere, a vremurilor traite de mine pina acum.

Celalalt vis, poate cel mai important, a fost sa devin ca tatal meu atunci cind ma fac mare. Inca visez la asta. Vreau sa ajung la calmul si caldura pe care le emana el, la masculinitatea lui pregnanta si niciodata autoproclamata. Pentru fiecare copil exista o vreme in care tatal este un zeu. Dupa care vine momentul dezeificarii, al detronarii. Pentru mine aceasta a doua etapa nu a existat. Sau, mai exact, nu a avut ca rezultat detronarea. Tatal meu este inca acolo, un ideal, un vis pe care sper sa’l ating pina la final. Nu e perfect. Dar esenta personalitatii lui, dincolo de detaliile imperfecte inerente, dincolo de diferentele dintre structurile si aptitudinile noastre, este ceea ce’mi doresc sa ajung eu cind voi fi mare.

Cit de departe sint de acest din urma vis… habar n’am. Dar… ca sa parafrazez o expresie devenita celebra… Get there or die trying!

Onorific, leapsa se duce la Toni. Cine stie, poate ajunge pe aici, poate’si face blog, poate ne povesteste si el. Si se mai duce si spre Musiu Alexandru pentru ca bucatelele din copilaria lui ghicite pe ici si pe colo printre rindurile scrise de el par fascinante. Alecule, ai leapsa :)

Andreea a primit’o deja de la infamul vulpoi, asa ca nu mai insist.

 
20 Comments

Posted by on March 16, 2011 in Lepse

 
 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.